Step By Step

27.

        Și dacă îți pierzi sufletul, ce are? Dacă îți pui lacăt pe inimă, ce are? Atâta timp cât nu te mai lovește nici un glonț, ai câștigat.

        Tu rămâi cu bandajele tale și cu lumina care te-a ghidat în tot războiul ăsta nedrept, război în care tu te-ai trezit fără vină și fără pregătire.

        Toți cei care l-au cauzat rămân să se lupte între ei, pentru că se trezesc dintr-o dată pe un front gol, fără armată inamică, fără o țintă în care să tragă, fără un scop. Se pierd, încep să alerge ca bezmeticii și să împuște în stânga și în dreapta, și-au pierdut și ultimul strop de judecată și într-un final se nenorocesc între ei și se autodistrug.

        Dar ție ce îți pasă? Cui i-a păsat când tu ai fost jos? Ție. Cine te-a bandajat? Tu. Cine ți-a ghidat pașii în întunericul care te-a cuprins? Singura rază de lumină, speranța că într-o zi se va termina. Și atunci, de ce ți-ar păsa? Te mișcă să îi vezi cum se omoară între ei, dar nu te doare. Te mișcă să îi vezi cum cad pe capete, dar nu te doare. Îi vezi că le e foame și că îi usucă setea, dar îi lași să se mănânce între ei și să își bea sângele, că prea au băut din al tău până acum.

        Tu.. tu ți-ai făcut datoria pe care poate o aveai datorită unor legăminte pe care le-ai făcut cu voie sau fără să fii conștient, datorie mai mult morală. Nu doar că ți-ai făcut-o, dar ai plătit pentru încă 3 vieți.

        Așa că acum ești liber. Dar ce mai poți face fără un suflet și cu inima împietrită? Poți face 99% din tot ce e posibil și imposibil, exceptând cel mai pur și mai inocent lucru de pe pământ.. să iubești.

        De iubit, mulți te-ar iubi. Tu, în esență, ești bun. Poate prea bun pentru lumea din care faci parte. Și toate cicatricile care îți aparțin, le-ai mâzgălit atât de frumos și, în loc să le ascunzi, le-ai integrat parcă într-un tablou abstract, încât îți captează privirea și îți topesc inima. Iar după ce le afli povestea, te-au vrăjit de tot.

        Și toate astea sunt în zadar, pentru că tu nu ești asemenea celor care te-au aruncat în mijlocul războiului, tu nu ești rău..

        Nu poți profita de un suflet care își caută fericirea, care e dispus să îți pună lumea la picioare, să pornească la război în locul tău, crezând că te va alina dacă ți se vor răzbuna rănile, un suflet care pentru a-și găsi și păstra sufletul pereche e dispus să facă orice sacrificiu, exact cum erai tu cândva.
 
        Dar când gheața care te-a cuprins pune din nou stăpânire pe tine, ce faci? Nu poți să-l arunci în abis, nu ai dreptul de a-i damna sufletul, doar pentru că al tău e pierdut deja.

        Așa că vei exclude și această variantă și rămâi singur, sperând că în următoarea viață se va ține cont plata făcută acum și vei primi ceea ce toată lumea râvnește, cel mai mistic și măreț sentiment, acela de a iubi și a fi iubit.

        Dar până atunci, te rezumi la vorbele mărețului Bacovia: „Singurătate,
Nu te-am voit!
Viaţa – haină –
M-a dăruit ţie. ”