Și ne trădăm

Capitolul 27

***Lucas Montefiore***
Aștept ca Melissa sa o ia la goană, însă rămâne nemișcată. Mișcările mâinii sale îmi atrag atenția imediat. Își apasă pe rând vârfurile fiecărui deget de cel mare, abținându-se să revină pe pământ. Este detașată, deși se uită la fața mea cu speranța ca voi schimba adevarul pentru a se simți mai bine. Nu pot să mint încontinuu, mai ales că prefer să afle de la mine ce s-a întâmplat decât de la Nycalos.

Se uita cum îi iau mâinile cu grijă în ale mele și-i acopăr degetele cu palma. De când am început să-i vorbesc, n-am mai fost atât de aerian, deși m-am surprins, gândindu-ma la ea des. Nu am găsit din nou același gust in alcool si nici dorința de a simți durere. Dacă ea îmi aduce pacea, nu vreau sa o spăl cu o substanță nocivă.

—Știu că îți este greu să pricepi ce se petrece, dar e nevoie sa știi. As prefera sa știi de la mine, decât de la Nycalos.

La auzul numelui bărbatului, își întoarce privirea spre mine. Ochii ii strălucesc din cauza lacrimilor străvezii. Buzele ii tremura strânse intr-o linie inexpresivă.

—Știai de sarcină? vocea sa nu are niciun strop din ce avea pana acum.

Abia acum am aflat de ea si încă este un șoc, dar nu din partea ei, ci din a lui Nycalos. Trebuia sa știe că poate avea încredere ca îl ajutam sa o aducă aici. La naiba, nu cred ca l-as fi lăsat să stea vreodata cu Melissa, dat fiind că avea aproape douăzeci de ani.

Mai gravă este moarte pruncului care a afectat-o pe mamă. A avut o fata. Sophia a folosit verbul la trecut ceea ce înseamnă ca bebelușul e mort. Melissa era într-adevăr tânără, neștiutoare, însă nu atât de egoista încât să abandoneze o bucățică rupta din ea.

—De aveam pana si cel mai mic indiciu, te aduceam aici fără sa ezit. Poate ca am fi evitat neplăcerea finala, dar nu pot sa te asigur ca soarta nașterii era alta alături de mine. Nu vreau sa te consideri neghioabă din cauza că nu ai ajuns aici de la început. Niciunul dintre noi nu a știut de situația celuilalt până la urmă.

Îi caut inelarul stâng ca sa ii studiem verigheta. Am ales-o după prima zi in care am fost in camera Charlottei. Am aproximat corect mărimea după care sa fie realizat. Inelul meu este la fel ca cel vechi, dar am ales aceleași culori ca al Melissei. Verighetele celor din familia regală au emblema neamului lor.

—Azi lumea e prea trista pentru un copil. Pana se împlinește momentul, avem timp sa clădim fericire aici. Vreau sa îți văd bucuria ca sa învățam amândoi cum arată. Asta e primul pas.

Ii duc mana calda la buze si i-o sărut, pecetluind cuvintele cu o semnătura. Nu o folosesc decât daca trebuie sa subliniez o declarație pentru Melissa.

—Repeta ce am spus, îi vorbesc in taina, făcându-ne sa uitam unde ne aflăm.

Vorbele sunt semnificative până fapta cere plat. Trebuie sa dovedești ca ceea ce ai semnat in viu grai e onorat cu mana pe inima.

—Vom învăța cum arată fericirea, iar căsătoria e primul pas. Vom învăța cum arată fericirea, iar încrederea e primul pas.

Cu vocea firava, schimbă singură cheia celei de-a doua fraze. Îmi atrage atenția felul in care îl roșește. E ferm-convinsă ca la baza unui mariaj se afla încrederea. Acest sentiment trebuie sa se creeze între noi. Repet ultimele cuvinte cu ea:

—Încrederea e primul pas.

***Melissa Martinez***
Când Vyllain mi-a adus intr-un final hainele, i-am spus de noua dilema cu vestimentația. Mi-a promis ca o va ruga pe croitoreasa regală sa vină în seara aceasta. M-am schimbat de celelalte pijamale și am luat o pereche de colanți negri cu un pulover alb pus deasupra sutienului. Nu e cea mai ingenioasa mișcare sa ma îmbrac astfel, dar nu am ale variante.