Și ne trădăm

Secretele nobililor-12

​❀Lucas Montefiore ❀
Ceva ce i-ar răni vanitatea e umilința la care îl poate supune o femeie căreia i s-a interzis un drept de apărare asupra corpului său.

Nu voi aștepta cu mâinile în sân să îi ceară iertare pentru cele înfăptuite. Nimic nu va șterge cu buretele ce i-a făcut, indiferent cât de lingușitor și de convigător se va înfățisa înaintea ei. L-aș lăsa să se apropie de ea numai dacă Melissa ar fi însoțită de gardieni, iar el încătușat, în genunchi.

—Ți-am zis deja că earam doar nervos, acum lasă-mă să ies.

​Tonul vocii pe care o folosește ca sa vorbească este obraznic. Ar trebui să își aducă aminte că nu sunt înlănțuit de podea și cu trupul rănit. Sunt sigur ca Melissa nu va vrea să își murdărească mâinile cu sângele lui, așa ca o fac in locul ei. I-am luat încântat locul si as face asta pentru ea de alte câteva mii de ori. Totuși, nu știu cât as putea sa îl țin aici, fără ca oamenii să-i simtă lipsa.

​—Minți cu vârf și îndesat. De ce ai obligat-o să îți fie soție? Și înainte să negi, adu-ți aminte că mi-am dat seama că ea habar n-are de planurile Regelui Veșniciei. 
​
—M-am panicat când m-ai întrebat de ce era în temniță. Ți-am răspuns pe grabă. Scopul nu era acesta de la început. Dacă stătea în temniță, nu ar fi fost un pericol pentru lumea asta.
​
—Dacă rămânea acolo, cel mai probabil ai fi rănit-o in continuare și în tăcere, fără a fi oprit de cineva. Ea încă  ar suferi înzeci, față de cum o face acum.
​
—Femeia aia e un pericol umblător pentru tot ce însemnăm. 
​
Mă las pe vine lângă el. A spus că nu ne va oferi siguranta prezenta ei aici, dar nu știu ce mă enervează mai mult: faptul că m-a mințit pe față sau că nu i-a zis pe nume Melissei.

​—Tatăl ei știe de asta? Îi e frică de ce ar putea face singură?

​Îmi evită privirea, țintind podeaua în schimb. Îi ridic bărbia și observ un ,,da" mut. Nu îi dau drumul. Sta drept, în ciuda mâinilor care-i sunt țintuite de piatră.

​—Și de ce nu a omorât-o? Ar fi fost mai ușor pentru toți așa. Ezra ridică din umeri, scoțându-și la iveală masca pe care nu o pot ghici niciodată.

​Simpla lui expresie pune capăt micii confruntări. Când procedează așa, știu că nu mai poți scoate nimic din gura lui. Mă ridic și înmoi cârpa într găleata cu apa curată pe care mi-a adus-o Villayn, apoi îmi șterg palmele roșii. Îl mai privesc o dată și pun vasul cu apa rece lângă el, știind prea bine că nu poate ajunge la lichid ca să se curețe. Sângele deja i se lipește de piele si va fi greu să scape de el. În acest îl părăsesc.

Sper că Melissa și-a revenit, măcar parțial, ca să pot vorbi cu ea câteva momente. E aproape noapte, iar ea a dormit continuu timp de patru zile și încep mă îngrijorez pentru ea. Nu m-am îndurat să o mut în altă cameră pentru că s-ar fi trezit și nu știu cum ar fi reacționa dacă aș fi plimba-o ca pe un copil prin tot castelul.

Înainte să ajung în camera mea, îi cer unei servitoare numite Dorris să găsească o cameră undeva în aripa regală. Partea oamenilor care nu au adăpost e ocupată în totalitate si urmează sa mai vina câțiva pentru vreo cinci zile. Încercăm să îi îngrijim cât de mult ne permit fondurile alocate lor, în ciuda producțiilor agricole care cresc din ce în ce mai mult. Agricultura creste prea repede, iar culturile se strica imediat, încât recoltele abia pot fi adunate.

În dormitor este Minerva, dar Melissa lipsește. Mătușa face semn din bărbie către ușa băii și înțeleg că prințesa e acolo. Probabil se schimbă sau se spală de mirosul de alcool din urma încăierării dintre ea și Ezra.
Păstrez distanța de un metru de sora mamei mele. Minerva se uită la vârfurile pantofilor ei concentrată, vorbind ca pentru sine. Cuvinte pe care le citesc de pe buzele ei.