Și ne trădăm

Amintiri Amare-24

***Melissa Martinez***
Îmi cunosc arsurile de pe sânii și șolduri. Au căpătat o crustă roșie ca o pojghiță formata din sânge uscat. La atingere sunt moi, aproape încrețite. La încheieturi nu mai are niciun bandaj, deși pielea îmi este in continuare roșie și iritată. La glezne e aceeași problemă. Dungile astea încă ma dor la atingere si-mi fac trupul sa se cutremure de durere. Am noroc ca nu am murit.

Ies din baie cu un prosop înfășurat in jurul trupului. Știu ca obrajii mi-au luat culoarea unor trandafiri din cauza aburului din cabina de dus. Începe sa îmi lipsească vechea cada din Castelul Vesniciei.

Strâng mai bine materialul absorbabil la piept când îl văd pe Lucas așezat la marginea patului meu. Intre degete învârte un inel micuț care nici măcar nu pare sa fie al lui. Nu poartă nici măcar mănușile acelea inutile.

—Știai ca nu e bine sa sari peste mesele principale? ei bine, acesta chiar e un mod nepotrivit de a-ncepe o conversație după o cearta.

Se întinde sa ia o cutiuța mică din catifea roșie de pe noptiera. Nu cred ca se afla acolo încă de la început. Lasă inelul in compartiment, apoi îl închide cu un zgomot strident.

—Ai de gând sa vorbești? intreaba, dar ignor si ma duc la dulap ca sa scotocesc după haine.

Știu ca îmi urmărește fiecare mișcare, așa ca ma oblig sa stau cu spatele la el si sa nu ii ard alte doua palme. A avut un comportament deranjant toată ziua si acum sigur se așteaptă sa fiu toată numai zâmbete împăciuitoare.

—Măcar acum nu ma vei mai opri când îți vorbesc. Știu totul despre ce s-a întâmplat intre tine si Ezra.

Las prosopul sa cada in jurul picioarelor mele si-mi iau lenjeria intimă. Lucas se oprește o secunda si in timpul liniștii pare sa își verifice cuvintele.

—Vreau sa te căsătorești cu mine. Așa nimeni nu te va răni, nici măcar Devan. Fie ca îți place, fie ca nu, suntem legați de suflet si destin.

Ma întorc cu fata la el, uitând ca am numai sutien si chiloți. In mâini încă tine cutia roșie si ma privește, implorând sa nu-i îngreunez treaba. Înghit in sec, iar nodul încâlcit îmi aluneca in piept si se oprește acolo, oprindu-mi inima din a mai bate.

Nu știu ce simt. Nu știu de ce stau in picioare. Nu știu de ce nu cad pe jos. Nu știu de ce sunt strivită de greutatea vestii. Nu știu de ce Lucas pare atât de convins de spusele sale. Nu știu decât ca îmbrac in graba un tricou. Știu ca am nevoie sa ma așez.

Ma apropii de pat si ma las pe suprafața moale. Îmi las mâinile pe coapse si ma uit numai la dulapul din lemn închis la culoare. In oglinda rotundă ne văd fetele distorsionate.

Lucas pune cutia cu verigheta intre noi. Ma privește îngrijorat, iar eu stau cu fruntea proptita de genunchii mei. Privesc printr-o crăpătura dintre picioare, încercând sa înțeleg ce se petrece.

—Melissa, te rog, uita-te la mine.

Se întinde in spatele meu sa ia o pătura plușată si îmi acoperă umerii reci. Nu am habar cum sa asimilez totul. Îmi ridic ochii spre el si-l privesc chipul, încercând sa îl face să înțeleagă ca nu pricep nimic.

—Nu vreau sa ne părăsești. Avem nevoie de tine si de siguranța ta ca regatul sa rămână intact.

Toate regatele depind de mine, dar tot am senzația ca aparțin stacojiilor. Regele îmi mâna în palmele sale făcute căuș. Emana o sinceritate convingătoare prin privirea de cafea.

—Știi ca nu îmi place sa te forțez, dar chiar trebuie sa respectam regulile. Amândoi câștigam. Voi putea sa respir ușurat ca ești in siguranța. Din partea mea, vei avea libertate de a alege.