Și ne trădăm

Gânduri de alcool-2

❀Lucas Montefiore ❀
Puterea Divină a creat primul neam de pe lumea noastră, anume Omenii de Praf. Aceștia au fost formați numai ca să aibă grijă de viețuitoarele lumii. Divinitatea lor a fost un fel de regină pe atunci. Ea a fost și încă este perfectă, iar istoria și trimișii o supranumesc Divinitatea Naturii Pure. Toți o înfățișează ca pe o ființă cu sufletul plin de iubire și cu o delicatețe anormală pentru orice e viu și inocent. Se spune că, acolo unde sângerează, cresc flori albe, iar unde călca, totul învie în urma ei.

A țesut lumea noastră ca un păianjen ce își coase pânza, împletind firele cu migala. A creat înălțimile friguroase, dâmburile ceva mai mici numite dealuri, apoi copacii ce împodobeau întreaga scenă. Mai departe, a apărut lumina, necuvântatoarele și în cele din urmă, oamenii.Puterea s-a retras unde au rămas decât niște munți cuțite care neîncetat au fost acoperiți de nori.

Locuitorii au luat in stăpânire tărâmul, dar nimeni nu a îndrăznit să treacă peste cuvântul zeității. Toate au fost bune și frumoase, dar un imbecil și-a găsit curajul de a batjocori farmecele Puterii. Nu a crezut că a lor creatoare e adevărată, așa că și-a adunat adepți cu aceeași gândire, răzvrătindu-se.

Divinitatea le-a îngăduit, rămânând mărginită în munți, dar unii profeți au început să aibă din ce în ce mai multe preziceri macabre. Liniștea și victoria au fost spulberate. Mintea le-a fost atacată de întruchiparea unui război adus de niște oameni puternici cu săbii și arme grele din oțel. Puterea le-a trimis că e timpul să plece de la cârmurie, exilându-se departe. Aceștia și-au luat tălpășița, dar în curând altcineva i-a înlocuit. Bărbatul ăla a avut credință în divinitate și nu a ieșit niciodată din cuvântul Puterii, din câte se cunoaște.

La un moment dat, soția acestuia a născut doi fii care s-au luptat pentru moștenirea tronului. Ca să-i împace, Azet, a rugat divinitatea să-i acorde șansa de a împărți lumea în două. I s-a acceptat sugestia. Zeița a divizat totul, dar hotarul regatelor a fost ocupat de ea. De acolo, lumea e alimentată, până și astăzi. Pădurea Nenumită a ajuns un loc neutru pentru toți locuitorii.

Cei doi fii au urcat pe cele două tronuri din castele separate, numai că au început să se sfideze unul pe altul. Au trimis asasini și-și făceau viețile niște adevărate calvare, dar soțiile lor au fost alese din tribul care a fost exilat. Pe vremea aceea, oamenii de praf se luptau să găsească un loc unde să trăiască. Ele aveau un scop precis. Și-au dorit să încheie vrajba și să găsească un mod de a conviețui fără o alianță.

Erau conștiente că supușii au suferit, așa că au urzit un plan de a-și ucide soții, apoi le-au luat locul. Și ele au cerut aprobarea divinității, iar aceasta a cazut de acord cu ele.

Și-au omorât bărbații apoi au fost încoronate și fiecare curte a putut să îți realizeze niște reguli. Totuși, două dintre ele au rămas decise definitiv de Puterea Divină: ,,Căsătoriile între oamenii de sânge nobil nu a nevoie de aprobarea nimănui."„Sufletele și sorțile pereche se vor căsători". Au căpătat numele de Reguli Sacre, fiind urmate de genereții întregi, chiar dacă nu e obligatoriu să o facem când sunt in procesul de modificare. Atunci e in regulă să le încalci, dar in nicio situație nu procedezi astfel cu ale Puterii Divine.

Cred că sunt nefolositoare, dar majoritatea se regăsesc în ambele regate. Ca rege, pot oricând să le schimb și încă trebuie să mă ocup de multe pe aici. Totuși, se desfășoară câteva pregatiri serioase și nu mai este un drum atat de lung până să se ajungă unde vreau.

       Era mai ușor să fii copil, iar asta a devenit mai mult decât adevărat acum că sunt rege. Măcar atunci nu țineai povara unui popor, nu trebuia să ai grijă de supuși, să îi judeci corect și să împarți dreptatea. Nu trebuia să îți faci griji că poți muri sau sfârși atacat de un dușman știut, necunoscut, apropiat sau îndepărtat.