Și ne trădăm

Fugind de trecut-7

❦ Melissa Martinez ❦
Țiuiturile din urechi s-au potolit. O femeie mă spală într-o cadă de mărimi micuțe. Nu mă aflu în zona de confort. Nu așa, cu mâinile ei pe trupul meu dezgolit. Mușchii încă sunt încordați și nu mă pot liniști.

Eram în pasajul secret și cineva m-a găsit și adus aici. Era un bărbat tânăr, dar nu am reușit să-l studiez decât când infirmiera m-a sprijinit. Prin privirea pe care i-am aruncat-o nu am putut sa-l studiez cu atenție. Necunoscutul s-a întors și a plecat.

​Nu am habar ce vor face mai departe cu mine. Nimeni nu mă cunoaște aici ori în regatul meu. Sunt un factor necunoscut în lumea aceasta și depind numai de moartea tatălui meu, ca să fiu recunoscută de alții. Gândul respectiv e macabru, dar nu schimba faptul ca Ezra îmi știe numele. Cum a descoperit? Nu am idee nici cât negru sub unghie.

​Dacă el mă știe, atunci și regele ar trebui să mă recunoască. Dacă se întâmplă în acest fel, zilele îmi sunt numărate și încă prea repede. Oare preferă o moarte rapidă sau una lentă și suculentă pentru plăcerile lui? Stacojii sunt necruțători, cel mult așa am învățat de la tutorii mei. Regele Stacojiu e bătrân, cu mult mai in vârstă decât celălalt conducător, ceea ce ar trebui să semnifice cu 27 de ani mai mult experiența.

Am nevoie să evadez din ghearele ascuțite ale dușmanului și încă repede. Dacă aș găsi ceva care să o amenințe suficient pe înfirmiera tăcută de ceva vreme ar fi perfect. Și după aceea cum vei ieși din palat, idioato? Are dreptate. Așa e subconștientul meu care până acum a dispărut undeva printr-un cotlon. Apare o dată să mă certe, apoi dispare ca și cum nu a zis ceva.

​—Dacă ai de gând să îți pui la cale evadarea, te rog să nu o mai faci atât de evident.

​Fir-ar. Femeia a realizat, iar asta e echivalent cu faptul că am gânduri atât de evidenete. M-am dat de gol, dar dacă as ruga-o să mă ajute, ar face-o?

​—Crezi că...
​—Cred că ar fi cazul să ieși de aici ca să te îngrijesc mai departe.
​
Mă ridic, iar într-o secundă îmi reamintesc cât de mult mă doare trupul. Ignor și mă înfășor cu un prosop curat, urmând-o pe îngrijitoare. Mă las pe un pat surprinzător de curat și comod. Scotocește printr-un dulăpior și îmi oferă un tricou până la nivelul buricului cu pantaloni scurți de aceeași culoare smarald. Mă schimb cu ele cât infirmiera găsește ce are nevoie. Nu mi-a plăcut medicina sau orice ține de științe exacte niciodată.

Mă așez din nou pe saltea, iar infirmiera își reîncepe lucrul. Abia acum observ că lanțurile au lăsat răni adânci în pielea de acolo. Lasă la vedere o substanță pe care o aplică pe încheieturi. O suferință amară și arzătoare se simte în leziuni de la lichidul care se presupune să le vindece și să le curețe. Toate acestea ca să nu se infecteze. Cu greu nu tresar, rămânând statornică în ciuda chinului.

Mă relaxez când infirmiera înconjoară încheieturile cu o pânză albă, curată.
​Încă nu a terminat, deoarece continuă să îmi îngrijească abdomenul pe care sunt mici zgârieturi. De unde le-am căpătat? De la prinț? Din pădure? Mai contează ce s-a întâmplat în seara aceea sau rezultatele din urma lor? Nu, dacă mă vor ucide.

​Îmi urăsc gândurile repetitive. Încep o conversație cu infirmiera în speranța că mă debarasez. Așa, fugi de gândurile tale. Ești prea slabă să le reziști. Același subconștient ca mai devreme. Și de el m-am săturat.

​—Cum ai ajuns aici? gura mi-o ia pe dinainte cugetului, astupându-l.

​—Sora mea a murit acum câțiva ani. Niciodată nu i-a plăcut medicina, dar voia să ajute din ce în ce mai multe persoane. Așa că atunci când a fost ucisă -nu știm cauzele morții- am promis că voi lupta în locul ei. Așa am rămas aici.
​Așa era mama mea. Mereu în căutarea oamenilor care aveau nevoie de ajutor. Mă întristez o clipă, dar imi reamintesc ca nu sunt singură.

​—Dar de ce aici, la castel? Ați fi putut fi guvernantă ori ceva asemănător.

​—Dacă trebuia să am grijă de țânci nu aș rezista nici două minute. Mi-aș lua tălpășița și nu ar mai auzi nimeni de mine. Oricum am admirat dintotdeauna această știință.

​Îmi termină de tamponat cu o cârpă abdomenul și îmi dă spațiu. Își reorganizează medicamentele, apoi se așază lângă mine. Îmi ia palma între ale ei, forțându-mă să o privesc în ochi. Au o nuanță închisă de albastru pe care am mai văzut-o înainte, în ochii Ezrei.
​
—Dar tu? Care e motivul pentru care te afli aici, blocată?

​—Nici nu mai știu. Tot ce știu e că m-am trezit într-o temniță, iar acolo era Prințul Stacojiu. Voia să afle ce căutam în pădure. Acolo spunea că m-a descoperit, dar Puterea Divină mi-e martoră că nu îmi aduc aminte de ce stăteam acolo. Vreau să scap de aici și am nevoie disperată de ajutorul tău...

​—Minerva, acesta e numele meu, dar nu pot să te ajut așa cum vrei. Indiferent cât de oribil se comportă Ezra, nu-l pot controla. Cel puțin nu sunt persoana potrivită.

​—Atunci cine? o strâng de mână, nu se retrage și mă grăbesc să chestionez, fiindcă am nevoie de răspunsuri urgent.

​-Regele.

​Da, nu mai am putere. E o chestiune de timp până să vină dupa mine, aici, la infirmerie și să mă chinuiască. Va trebui să mă milogesc de un bătrân sângeros care nu a fost niciodată dispus să încheie pacea cu regatul meu. Universul nu putea fi mai îngăduitor de atât cu mine.
​
Mă las pe spate zgomotos, dar nu mai e o durere insuportabila. E mai degraba ceva imperceptibil. Respir zgomotos și simt cum nasul îmi e înfundat. Probabil am răcit. Minerva se pregătește să plece, dar înainte dea asta îmi spune ceva ce trezește ceva în mine.

​—Să știi că nu e atât de rău pe cât ar părea. Poți să te încrezi în el, doar a fost mai bine educat decât Ezra. Au același sânge și aproximativ aceeași vârstă, însă unul e mai matur decât celălalt. ​

—Aceeași vârstă? Credeam că încă mai e...

​—Credeai greșit, Melissa.

​Cu vorbele atârnate în aer, rămân singură. Toată lumea de până acum îmi știe identitatea. Voi afla mult mai târziu dacă sunt în pericol.
​Îmi închid ochii umflați de oboseala, dar nu mă culc. Încep să cuget adevărata întrebare pe care încerc să o astup: ,,Chiar aș vrea să mă întorc în Regatul Veșniciei?" Simt că răpirea aceasta mi-a oferit scuza perfectă să mă detasez de ce se petrece pe meleagul meu.

Îmi doresc să pot conduce alături de tatăl meu dacă tot nu pot să îmi recapăt tronul. Sper să îi ajut pe locuitori, chiar dacă se presupune să mă descopere cu adevărat. A sosit momentul să se schimbe multe pe teritoriul meu, dar cred că o pot face și de aici dacă e necesar.

Pe de altă parte, nu am nevoie ca alții să îmi pândească fiecare mișcare cu lupa și să îmi critice postura. Aici pot să descopăr de ce granițile sunt încă închise sau cum a murit fostul rege. Dacă mă pun bine cu Regele Stacojiu aș reuși să obțin informații despre ei.

Mai întâi de toate, voi descoperi ce vrea Ezra.