❦ Melissa Martinez ❦
Nu îmi place întunericul și as da orice ca el sa nu mai existe niciodată. Mi-e frica ca s-ar putea sa fiu atacată de amintirile din temnița palatului, acolo unde am fost înlănțuită asemenea unei cățele obraznice. Pe picioare mele, s-ar urca ghearele unui monstru prădător ascuns sub pat. Și-ar înfige tăișurile in piele, adâncind rănile ca sângele sa se prelingă afara din venele mele înguste. Ele vor vrea sa ma tragă la fundul prăpastiei precum curenții războinici ai apei care scufund o piatra ce acaparează toate răutățile lumii. Am greutatea unei pietre făurite din păcatele omenești.In întunericul din pat, am deschis ochii, neștiind pe unde m-am uitat. Am nădăjduit să îl găsesc din prima pe Lucas, dar nu mi s-a permis sa observ nimic prin pelerina neagră a nopții muritoare. Am avut nevoie sa găsesc o prezenta calmanta, așa ca m-am apropiat de el cât de subtil am putut. La un moment dat, am crezut ca nu se mai întoarce, dar a revenit și n-am mai întârziat sa îl iau in brațe. Am sperat sa nu se îndepărteze, chiar dacă nu și-a ascuns deloc atracția pe care o are pentru mine.
Ii inspir mirosul de zahăr ars și îmi doresc sa îl imprim pe hainele mele, pe fata si pe restul porțiunilor de piele dezgolită. M-a dezbrăcat de puloverul din lână și cumva am vrut să descopere mai mult, dar mi-am reținut impulsul de a-l indemna. Brațele sale sunt ocrotitoare in jurul taliei mele, așa că ma las transportată intr-un loc drag mie. E grădina de lavanda in care am multe amintiri pe care abia mi le pot aduce aminte. Știu ca sunt multe legate de aceeași persona, dar își pierd din strălucire. Nu cred ca sunt cele mai importante, dar sper ca esența lor sa dăinuie. Ma las furată de îmbrățișarea domoală și indestulatoare a lui Lucas.
Nu am avut vreun vis aseară, iar acum cred ca ziua sa presupune ca își eliberează supușii din închisoarea nopții. Stau încă in brațele lui Lucas, iar un zâmbet leneș îmi arcuiește și acum buzele. Niciunul nu s-a clintit, dacat ca sa ne împletim picioarele unele printre altele. Brațul lui îmi înconjoară talia, cu degetele răsfirate făcând cerculețe liniștitoare pe spatele meu.
Nu mai vreau sa plec de aici, deși știu ca el va trebui sa o facă pentru a se ocupa de scrisori. Am văzut câte are de scris și mă uimește ca el are tragerea de sine sa nu renunțe. Aseară, Lucas mi-a dat sa citesc dintr-o carte. Mi-a făcut mare plăcere sa stau acolo, citind cu o cana cu ceai in stânga mea. Sper ca îmi va cere din nou sa îl acompaniez.
—Cum ai dormit? vocea lui nu are nici măcar un strop de somn, deși când ma uit la fata lui, este obosit.
—Mai bine decât tine, cred.
,,Cred." E o minciuna, deoarece m-am odihnit cât de bine se poate. Îl privesc, observând-i fata somnoroasa cu trăsături moi pe care as vrea sa le ating ca sa știu dacă sunt cum mi le imaginez. Capul meu e in nori, așa ca, fără voia lui, îmi duc mâinile spre fata sa si încerc sa învăț cum se simte la atingere. Nu crâcnește la degetele mele curioase, dar ma opresc subit, realizând ca poate nu ii convine, ca doar încearcă sa îmi facă pe plac înainte sa-mi ceara sa ma opresc.
—Scuze.
—Pentru? îmi îndepărtez palma, dar Lucas o tine la gâtul lui cu mâna pe care are arsuri.
Am mai văzut semnele alea in prima zi in care am fost in încăperea lui, dar nu le-am dat vreo importanță atunci. Au dispărut asemenea felului in care au apărut in fata ochilor mei. Probabil ca s-a ars din greșeală, pentru ca are numai porțiuni de piele rănită.
—Ca te-am atins și nu am cerut permisiunea.
Pupilele mi se măresc când ma trage deasupra lui și ma dezechilibreze, cu senzația ca voi lovi tăblia cu fruntea. In loc sa pățesc așa ceva, Lucas ma susține cu mâinile in jurul taliei. Degetele mari îi ajung pe pântecul meu și apasă prin materialul bluzei.
CITEȘTI
Și ne trădăm
RomansaRegatul Stacojiu și Regatul Veșniciei sunt cele două teritorii în care lumea a fost împărțită de Puterea Divină. S-au suportat milenii în șir, dar regatele au fost prea pașnice. Toată lumea știe că liniștea nu poate să dureze la nesfârșit. Melissa...