Și ne trădăm

Zahărul ars-5

❦ Melissa Martinez ❦
Gleznele prinse nu îmi permit o poziție confortabilă. Ajung să stau pe genunchii care mai au puțin și sângerează. Mă străduiesc să desprind lanțurile, însă e imposibil. Trebuie să mă folosesc de ceva tare sau măcar ascuțit. Pipăi cu mâinile podeaua și găsesc o piatră care îndeplinește parțial cerințele. Încerc să tai materialul, totuși nu reușesc. Aș avea nevoie de o cheie sau o soluție specială ce să degradez metalul gros. Mă las păgubașă.

Timpul trece cu o viteză pe care abia dacă o simt în răutatea întunericului. Mă înstrăinez de realitate. Aș putea crede că mă aflu aici de zile întregi. Singurele lucruri care mă mențin pe linia de plutire sunt secundele pe care le urmăresc, deși nu are sens. Le amestec imediat cum ajung la 100. Nu sunt ferestre prin care să văd măcar o rază de lumină așa ca nu știu dacă am ochii deschiși.

Nu m-am mai gândit la tata sau la teritoriul meu, dar trebuie să mă concentrez pe ce fac. Gândul la Regele Veșniciei nu-l va aduce să mă salveze de Ezra.
​
Doamne, prințul ăsta nenorocit. Regatul Stacojiu este al doilea teritoriu care există în lumea noastră. Tata m-a avertizat în treacăt să am grijă să mă feresc până devin regină, apoi să încerc să solicit pacea printr-un tratat. Au zis ca ar asculta mai degrabă de o tânără decât de ei. Nu am fost și nu voi fi convinsă vreodată că regele și consiliul ar fi de acord cu această cerere. Când Ezra îl va înlocui, misiunea va fi cu mult mai complexă. Iar acum, ironia sorții m-a adus exact la ușa lor, la degetul mic.
​
Necunoscuta din ecuația aceasta e ce va face Ezra cu mine. Care e motivul pentru care m-a ,,salvat" de moarte numai ca să mă aducă aici? Cum plănuiește să mă folosească? Ce fel de costuri imense ascunde masca lui? Promisiunea lui mă face să cad pe gânduri. Nu pot să cred că dorește să descopere numai ce am căutat în pădure. Realizez că nu știu nimic despre cum am ajuns acolo în halul acela. Prințul Stacojiu nu va avea, mai mult decât sigur, milă de mine. Va tânji cu ardoare să mă controleze. Voi încerca să îl manipulez, indiferent de sortă. Nu știu dacă voi putea.
​
A zis că dacă nu îmi aduc aminte în câteva zile, vom discuta termenii unei înțelegeri. Un mesaj e transmis de o voce nouă, feminină în imperiul capului meu pulsând: Numai pact nu cred că vrea să realizeze. Încearcă să scapi de aici cât mai poți. Nu voi izbuti să ies, dar șoapta se așteaptă să reușesc. Aceasta e o prostie.

De parcă gândurile îmi sunt auzite, o siluetă deschide ușa încet, temându-se de ce ar putea găsi. O firimitură de lumină stinsă apare din hol, descoperind în lumina aurie-murdară un par ondulat și negru. Persoana împinge și mai mult ușa ca să rămână în prag. E înconjurată de o aură care îi evidențiază întruchiparea angelică.

Părul îi încadrează fața de culoarea cafelei cu lapte. Obrajii îi sunt rotunzi, plini și cu puțină roșeață în ei. Ochii migdalați îmi pătrund în sufletul și oferă valuri de liniște în trup. Culoarea lor e insesizabilă din cauza distanței care ne desparte una de cealaltă. Buzele-i sunt pline, iar nasul mic și de o delicatețe inumană, dacă ar exista așa ceva.

Observ o galeată adancă lângă ea. Probabil că este plină cu apa caldă sau rece. Nu ar fi ceva surprinzător să descopăr că e noroi sau urina, dar ignor gândurile dezgustătoare. Cine știe cum e, având în vedere că fata a fost probabil trimisă de capul acestor jocuri bolnave. Jocurile se lasă mereu așteptate, inclusiv cele conduse de dușmanul tău.

Servitoarea se apleacă și ridică vasul cu o stângăcie ce realizez că e falsă. Mi-e ușor să observ că a luat în mâini obiecte mai grele decât un vas. Pașii îi sunt mari, iar pe măsură ce avansează, observ că s-a gârbovit puțin.

Se apleacă, scoate o cârpă din buzunarul costumului din piele lejer, îngenunchează, îmi ia brațul cu blândețe și tamponează materialul pe el. În piele și oase îmi intră o răceală gâdilătoare, chiar dacă apa e calduță. Cârpa trece peste locurile neacoperite de tricoul sfâșiat, trezind în mine înviorare. Atmosfera e tacută cât îmi curăță genunchii amorțiți de durerea ce face parte din mine.

La final, ridică privirea patrunzătoare spre a mea. Ochii trădează o notă de încredere. Fata are irisuri de un fumuriu închis din centru, iar spre exterior nuanță se deschide. In privire, umbrele furiei se învârt într-o luptă acebră. E ca și cum ar vrea să împânzească vederea slujnicei. Fata Fără Nume îmi apucă palma și vâră mânerul unui cuțit în ea. Se ridică, luând găleata cu ea. Iese pe ușă, însă uită să o închidă. Rămân singură cu o cale unică de scăpare.

​Înainte să mă gândesc bine la cum să reacționez, vocea feminină se întoarce: Prințul nu se joacă atunci când vine vorba de oamenii pe care ii subjugă. Fie ca ești, sau nu prințesă, i-ați tălpășița acum, cât calea îți este liberă.
​Iau arma, cu multă convingere. Încep să frec lama de metal până simt că se desface. Gleznele-mi sunt eliberate. Nu știu dacă pot să mă ridic, însa încerc. Mi-e frica să nu cad, dar reușesc să mă echilibrez. Mă calmez, inspirând și expirând din greu.

​Ma duc la ușă, luând-o cu pași mărunți de-a lungul holului luminat slab de torțe. Mă furișez aproape de perete ca să am de ce mă prinde. Zidul are o textură aspră și mă zgârii în el. Senzația aceasta e nimic în comparație cu a fi suspendată în neant, adică în a cădea fără oprire.

​Ieși prin tunel, ca să întâmpini un soi de salvare, sau riscă-te și alege ușa ce te duce la monstrul pe care nu-l vrea nimeni în jur. Cred aceeași voce care a fost aici de la început.

Trec pe langa pereti până dau de o porțiune care pare să se fi mișcat odată ce am pus degetele pe ea. Repet mișcarea cu mai multă indrăzneală. Cu un sunet greu se deschide și descopăr un coridor lung și negru din care vine un damf de aer închis, plin de praf.

​Pășesc în el, sperând să nu pățesc ceva grav. Nu m-ar surprinde să se întâmple așa ceva. Sunt idioată pentru varianta de scăpare aleasă. Să mă iau după spusele unei voci interioare, într-o construcție necunoscută, îmi face pielea de găină.

Traversez tunelul o perioadă, ignorând alarmele transmise de tălpile și gleznele mele ce se pot bloca imediat. Să nu mai avansez spre libertate e un coșmar într-adevăr înspăimântător. În minte nu mi se învârt multe gânduri, deoarece mă concentrez pe ce contează. Tot ce-mi îngădui să contemplu este motivul pentru care nu continui. Mai bine lupt decât să aștept o salvare care nu va sosi în viitorul apropiat. Mă încurajez cât de cât. Speranța nu stă în alții, ci mai degrabă în ambiția pe care o ai, dând de greu.

În stilul acesta, încurajându-mă, descopăr o înfundătură. Am avansat suficient. Întind pumnii și bat în perete cât de tare pot. Nu se întâmpla absolut nimic. Frustrată, mă sprijin de acesta. Aerul e plin de praf, ceea ce demonstrează că pasajul nu a mai fost deschis

Lacrimi îmi alunecă ușor pe obrajii fierbinți, lasand urme intense pe ei. Sunt ca niște valuri de tristete ce se revarsa din mine.

Ma las în jos. Îmi înconjor genunchii cu brațele lungi. Mă despic în bucăți imperfecte pe care oricum le-aș asambla nu reușesc sa ma refac. Panica își face simțită prezența in cele mai rele feluri, iar acum este la fel. Nu cred ca îmi voi reveni vreodată.

Aș putea să o iau înapoi și să încerc să scap altfel din palatul lor blestemat, dar ce rost are? Probabil gardienii ar înțelege că sunt o servitoare sau o nenorocita de infractoare care a avut ghinionul sa ajungă aici. Poate ca regele mă va descoperi și nu am nevoie sa fiu chinuită. Voi aștepta aici, pana îmi revin.

Ramai aici. E ultimul indemn pe care îl primesc înainte ca totul să se destrame, iar peretele în care am bătut sa se deschidă. Ce m-a susținut dispare, însă rămân așa cum am stat până atunci, de parcă inca mai există un perete.

Niște mâini înmănușate mă ridică și ajung în brațele cuiva. Mă încolăcesc la un piept străin și cald, un miros de zahar ars de pe o cămașă mătăsoasă, curată. Răsuflarea îmi e mai degraba un hârâit. Două voci răsună pe fundal și una dintre ele îmi șoptește ceva dificil de deosebit în zgomotele din urechile mele.

—Acum ce mă fac oare cu tine?

_______________________________
_______________________________
Calmul dinainte de furtuna :)