Găsesc nedumeriri căutând credință,
Mă înec singură, și glasul meu mă strigă!
Veșmintele ce-mi țin goliciunea întruchipată,
Mă aleg pe mine crăiasă încoronată.
Ceasul tot bate la stânga și la dreapta,
Și timpul tot mai tare cu grabă, el pășește,
La ce bun e stima de la oameni?
Când în templul meu de rău se tot vorbește.
Și mii frântă inima și mii sec și duhul,
De toată urâciunea celor, de pe tot pământul,
Și la miez de noapte când ceasul bate 12,
Tu să-mi spui părinte, unde-i a mea minte?
La ce tot mă gândesc într-una,
E că viața e doar una,
Și aș vrea s-o am aproape,
Să o simt ca pe-o dreptate!
