Să-mi spui toamnă de unde vii,
Cu ce culoare îți îmbraci veșmânt,
Dezvălui vânt și frig, ce în a ta cărare îmbii,
Dorul ce-a fost cândva un legământ.
Mă plimb, te simt, mă îmbrățișezi,
Îmi șoptești un bun găsit amar,
Mă încolăcesc în gânduri de stejar,
Iar tu amintiri îmi tot înfățișezi.
Te știu - toamnă, în a ta sămânță
Am simțit un gust de-o dulce adiere,
Atât mi-a fost cu a ta credință!
Ce-am sfârșit cu un act de încheiere.
Te rog să-mi dai iubirea înapoi,
Iar veșmântul ți-l poți pune din nou pe noi,
Toamnă, de ne-ai ploua și spulbera!...
Doi oameni, noi, nu v-om însângera.
