Invitația Din Infern Volumul 1

Capitolul 10

                              Pov.Angela
                             -În prezent-

  Privesc încă o dată tancul subțire de foi albe cu scris mare negru.Nu am crezut că vreodată o să ajung în această situație,în care Sam îmi cere să semnez actele de divorț.
Nu cred că sunt în stare să semnez,el nu pare să-și schimbe părerea,vrea să mă îndepărteze de el.
Noaptea în care am petrecut-o împreună după atât timp,o să rămână doar o amintire plăcută.
Amintirea sărutului,a atingerilelor fierbinți lăsate asupra pielii mele,căldură puternică care mi-o impunea,mă înnebunește când mă gândesc că nu o să mai am parte de ele.
Trebuie să mă consolez cu gândul că totul între noi sa terminat definitiv,mama obișnuita să-mi spună că dacă iubești pe cineva dai drumul și dacă se va întoarce la tine atunci înseamnă că și că te iubește,dar dacă nu se mai întoarce înseamnă că nu te-a iubit niciodată,totul o fost doar o iluzie frumoasă conturată.
Mă răzămă de spătarul fotoliu și oftez lung,la un moment aud câteva râsete și când îmi întorc capul îl văd pe Sam cu cineva la braț.
O femeie blondă cu forme definite,un trup tip clepsidră,o cămașă de catifea neagră care îi scoate din evidență peptul mare,o fustă roșie îi evidențiază picioarele bronzante și lungi,iar că încălțăminte o pereche de tocuri lucioase negre.
Când o văd pe acea tipă cum îl magie pe braț pe Sam,simt cum sângele clocotește,sunt ca o oală sub presiune care dă pe lângă.
-Oho....nu știam că și musafiri Samael.Vorbește cu o voce joasă și pițigăiată.
-Acest musafir va pleca în curând.Zâmbesc strâmb.
-Ai semnat?Vocea lui Sam mă face să-mi îmi întorc greoi corpul spre el.
-Acuma semnez,stai un moment.Îi răspund imediat și iau pixul împreună cu actele de pe masă și scot capacul de la pix cu dinții și pun foile pe peptul lui și încep să semnez toate foile.
-Gata!Adaugă ferm și dur,când mâinile lui dau să iei hartile,se ating accidental de ale mele,le retrag imediat lăsând în urma lor doar un fior rece pe piele.
-Nu ți-am reținut numele?Mă întreabă curioasă blonda.
-Angela.
-Îmi pare bine Angela.Îmi întinde mâna.Eu sunt Amalia Enache.
-Și mie.Dau mâna cu ea.Nu-i același Amalia de care vorbeau Sam și Helga în birou?
De ce e aici?Ce treabă are cu Samael?
-Ar trebui să plec,am multe pregătiri de făcut,nui așa?Zâmbește larg și îl sărută pe Sam în fugă,plecând în curtea din spate.
-Deci?Ce se va întâmpla cu mine?Îl întreabă confuză pe Sam.
-Ce să se întâmple?Te vei duce acasă Angela.Îmi vorbește Sam absent,privirea îi anțitită pe ecranului telefonul.
-Acasă?Fac ochii mari.Nu am crezut niciodată că mă voi întoarce înapoi acasă.Starea mea se schimbă radical într-una tristă și tensionată.
-Mâine te va duce Gyulan cu mașina.Îmi zice după se face nevăzut în biroul lui.
Să privesc partea frumoasă o să îmi văd casa părintească din nou după atâția ani,dar partea tristă e că voi pleca departe de Sam.
-Nu am nevoie de tine Samel Walter.Spun hotărâtă și ies afară.
Acolo văd câteva menajerie făcând treabă de zorii,o zăresc pe Flory într-un colț lustruind câteva pahare,pășesc către ea și când ajung acolo îmi deschid buzele.
-Cei cu atât agitație Flory?Aceasta se oprește din treabă și îmi zâmbește sfioasă.
-Bună Domnișoară Angela,deseară Doamna Amalia dă o petrecere pentru revenirea ei.
Îmi spune și îmi  ridic sprâncenele în sus uită.
-Serios,nu mai spune.....dar ce legătură are cu Samael?Curiozitate mă poartă pe tărâmuri îndepărtate.
-Nu știți?Chipul ei pare uimit.
-Ce sa știu Flory?O privesc suspicioasă.
-Doamna Amilia e fosta soție a lui Domnul Walter,pot sa vă spun că ea a fost și prima soție dânsului.
Totul are sens acuma,divorțul,comportamentul lui,totul din cauza apariți lui Amalia.
Mă blochez şi uit să mai respir câteva momente,cu ochii pierduți în adevărata beznă din interiorul meu.
Nu pot să accept că a zis asta,o neg!
Afurisitul!
Dacă acestea sunt adevărate,sunt mult pentru mine,o să-mi cedeze inima slabă.Din noaptea asta n-am să mai fiu o persoană normală,o să uit,trebuie să-l uit.
-Mulțumesc Flory.Aceasta dă din cap,și își continue treaba.
Mă duc către living din nou și mă asez pe canapea stând gânditoare.
Ticălosul!
Dacă mă iubea nu renunță la mine.Nervii mei aproape ajung la apogeu,dar aud un telefon sunând.
Mă apropi de un telefon care părea a lui Sam,văd numele lui Nethen pe ecran și stau și privesc preț de câteva secunde.
Dintr-un impuls nebun accept apelul și pun telefonul la urechea.
-Sam....Când îl aud vocea caldă,câteva lacrimi cad ușor pe obrazi fierbinți,ocolesc livingul și mă duc în bucătărie,îmi dreg vocea dar mă pierd cu firea,deși știu că nu e bine,nu am curajul dea vorbi cu el.
Lacrimile încep să izvorăsc din ochii mai multe,nemaiputând să le controlez,câteva suspine îmi scap.
Durere și dor.Vreau să îl știu din nou lângă mine.Îmi este dor de el.
-Rebecca.....Îmi pronunță numele ca într-o șoaptă.Tu ești?
-Da.....
-De ce ai răspuns la telefon lui Samael?
-Mi-a fost dor de vocea ta Nethen,cum ești?Îl întreabă.
-Cum să fiu,bine.
-Poți te rog să nu vorbești așa.
-Așa cu Rebecc?
-Cu indiferenţă Nethen.Oftez.
-Știi ca nu pot,singurul meu regret e că am ajuns să te iubesc mai mult decât pe mine.Că nu am fost în stare să te smulg din inima mea la momentul potrivit.
A sosit momentul să iau decizia finală.Să îmi distrug suflet de tot,pentru a izgoni o fantomă ce mă bântuie de prea mult timp.
Închid apelul și îmi șterg lacrimile,nimeni nu merită suferința mea.
Trebuie să accept faptul că sunt doar eu cu mine,nimeni alt cineva.
     Așteaptă
    Evadează
Supraviețuiește
Trebuie să supraviețuiască de una singură cum am făcut până acuma,de mâine voi avea o nouă viață,și nu voi mai auzi de nimeni din trecut.
Dacă eșecurile mele emoționale m-au învăţat ceva,acel lucru a fost să fiu mult mai atentă în jurul meu,fiindcă niciodată nimic nu e întotdeauna ceea ce pare,iar viața poate să vină cu întorsături cu adevărat neaşteptate.
Felul în care-l iubeam nu putea fi inteles de nimeni altcineva decât de noi.Nimeni nu ar fi înţeles felul în care ochii săi sclipeau in nopțile reci:cum respiraţia sa se intersecta cu a mea: cum noi ne dedicam unul altuia într-un milion de feluri,în mine se răsfrângeau toate paginile poveştii noastre,suflate de vânt.
Se duceau odată cu iubirea noastră,cuvintele scurgându-se în adâncuri întunecate,departe de inima mea.
Cereau a fi uitate.
Cereau a fi ascultate.
Cereau a fi din nou create.
Ne-am provocat unul altuia dependență,ca mai apoi să învățăm să trăim unul fără celalalt.
Stau ascunsă în spatele casei și fumez.
Fumatul nu e o dependență de care realizezi. E mai mult un viciu pe care ajungi să-l practici din obişnuinţă fără să realizezi că e ceva ne la locul lui.Ca iubirea.Nu realizezi când se întâmplă să prinzi sentimente sau când brusc ajungi dependent de afecțiunea celui de lângă tine.
Devi una cu speranțele de a fi iubit,aşa cum şi eu trăiesc cu speranța că asta va fi mereu,,ultima ţigară".Ajungi să îi simți prezența persoanei iubite chiar şi acuma chiar dacănu e prezent lângă mine,aşa cum am ajuns să simt fumul imprimat pe haine,ca un parfum de al lui.
La naibii de ce refuză să se evapore,toată durerea.Mirosul ce ajunge să te bântuie până şi în cele mai întunecate colțuri ale inimii sau ale minții.
-De ce fumezi?O voce masculină mă face să mă înec efectiv cu fum și când îmi întorc capul îl văd pe Nethen stând sprijint de peretele de lângă uitându-se lung către mine.
- Fiindcă e o iluzie care funcționează pe moment.Îți păcălește creierul și te face să uiți pe pentru câteva clipe de toți și de toate.Iar eu... bănuiesc că am nevoie de asta în momentul acesta.
- Pe cine vrei să uiți?
- Pe mine.....Dar tu nu trebuia să fii plecat în Mexic?Arunc țigara și mă scutur de praf.
-A intervenit altceva.
-Mhmm.....mi-a părut bine să te revăd dar trebuie să mă pregătesc.
-Pentru?
-Pentru petrecerea de diseară.Trec pe lângă el fără să-l privesc.