Invitația Din Infern Volumul 1

Capitolul 15

Pov.Angela
-În prezent-

Clipesc de câteva ori și încerc să expir aerul cald de vară,razele soarelui îmi gâdilă chipul iar ochii Mirei se măresc în câteva secunde.
-Mă crezi nebună?Nu am mai putut,și i-am povestit totul despre viața,nu am putut să țin în mine și am dezgropat din nou trecutul.
Mira nu spune nimic,doar mă privește uluită și șocată în același timp,poate mă crede v-o nebună.
-Te rog spune ceva Mira!Simt că înnebunesc.
-Mai luat pe nepregătite...încerc să procesez toate cuvintele spuse.
-Nu mă crezi,nui așa?Îmi las capul într-o parte și privind chipul care pare doar șocat.
-Te cred Becca dar că sunt atâtea informații....de procesat.Mă ia de mână și îmi zâmbește călduroas,se ridică brusc și vine lângă mine.
-O să rezolvăm toate,sunt alături de tine,să știi.Îmi asez capul pe umărul ei și privesc oceanul albăstrui.
-Îți mulțumesc mult.Mă trage într-o îmbrățișare de care aveam atât de mare nevoie.
-Îi vei spune lui Sam ce ța făcut Nethen în urmă cu șase ani?Vocea răgușită a lui Mira se aude ca într-un ecou.
-Nu știu.
-Nu cred că ar mai conta,faptul e consumat deja,nu ne mai putem întoarcem în trecut pentru a repara rănilile care se produc în viitor și ne afectează.
-Nu uita că sunt lângă tine,orice s-ar întâmpla.
Îmi zâmbește sincer și îi zâmbesc la rândul meu,nu știu ce mă făceam fără ea,Mira e ca o soră care nu am avut-o vreodată.
-Ce spui de o sară de tacos și tort de ciocolată să ne mai înveselim nițel?
-Și un film de comedie la sfârșit?Mă amuz eu.
-De ce nu?
-Deci așa rămâne!Spune Mira și se ridică de pe nisip și se curată.
-Mergem?
-Crede că mai stau un pic să mă mai bucur de priveliște.Îmi ridic privirea ușor spre ea.
-Bine atunci,ne vedem deseară.Mă sărută pe obrazi și îmi zâmbește.Ai grijă de tine,te iubesc.
-Și tu te tine.Te iubesc Mira.Adaug și ea începe să se îndepărteaze de mine.
Privesc încă în fața mea cum soarele începe să se ascundă,un peisaj mirific,un cer colorat,sunetul oceanul care se aude în fundal.
Briza puțin rece,îmi face pielea de buzburuză,mă las pe spate și privesc la cerul senin.
Tind să cred că am acceptat toate aceste dureri pentru a mă face mai puternică,dar adevărul nu e ăsta,cu trecerea timpului ea nu dispare,rănilile nu se vor închide,nu se vor vindeca niciodată,ele vor rămâne acolo doar că vor fi acoperite cu un strad subțire de speranță.
Toți oamnei vor să creadă că persoanele care iau distrus sufletul se vor întoarce la ele și ca ele vor unge rănile dar dacă ele nu vor să se mai întoarcă înapoi?
Trebuie să înveți să accepți durerea că fiind parte din tine.
Se spune că raiul e pentru cei buni,iar iadul e pentru cei răi,dar eu din ce categorie fac parte?
Am o inima de copil,gândirea unui adult trecut prin atâtea greutăți,dar mâinile mele sunt pătate de sânge.
Un suflet pur dar și în același timp rău.
Aripi de înger smulse din rădăcini și care sunt pătate de trecut și de faptele celorlalți și ale mele.
Simt o prezență lângă mine,nu mă deranjează să văd cine e,acea persoană se pune lângă mine și un miros dulce și păcătos îmi inundă nările când îl expir.
Când îmi întorc capul spre el,acesta deja de uita la mine,bretonul îi stă răvășit pe frunte și am impresia că îi intră în ochi.Nu pot să rezist şi întind o mână spre el,dar înainte să-i dau părul de pe chip,Samael îmi oprește mână în aer.
Îmi retrag mână și mi-o pun în poală.
Așteptă
Evadează
Supraviețuiește
Îmi tot repet în gând,încă sunt captiva în trecut și trebuie să învăț să lupt cu el dacă nu mă va închițit de viu.
Sufletul meu e într-o lupta continuă cu sine,vrea să câștige odată această luptă.Am un suflet rătăcit și mai mereu în flăcări.
Sunt zile în care încerc sa ma înteleg și zile in care nu mă înteleg deloc.Îmi pun zilnic întrebări despre mine și nu ajung niciodată sa le găsesc răspunsul.Și-l caut in fiecare persoana, în fiecare respirație.Dar nu e nicăieri,răspunsul nui e de găsit.
Mă ridic instantaneu în picioare și mă scutur de excesul de nisip de pe haine și păr.
Îmi plimb mâinile pe gâtul meu și acuma am sezat că colierul meu o dispărut.
Mă pun în genunchi și încep să caut prin nisip,văd cum ceva lucește și când îl iau în mână,un zâmbet slab îmi apare pe chip.
Lăptișorul în sine nu era important doar că de el era atașat inelul cu care mă cerut Sam în căsătorie.
Răsuflu ușurată că nu l-am pierdut,nu am putut niciodată să îl arunc,am avut multe momente frumoase.
Acest inel arătat adevărat mea iubire pentru el.
-De ce încă îl ai după atâția ani?Șoptește Sam și privește lung accesoriul din mână mea.
-Deoarece e singura lucru care mă face să te simt aproape de tine.Adaug cu vocea stinsă și sfâşiată.
Îl pun înapoi la gât și când dau să mă ridic ochii lui Sam mă implorau să mă opresc din fugă și să îi stau alături.
Îi iau fața în palmele mele și îmi lipescă fruntea de a lui,respirația lui caldă îmi bate pe față și simt cum mi-se înmoaie corpul când mă trage mai aproape de el.
-De ce nu pot să te scot din minte?Îmi maghie obrazi fierbinți și mă privește după un răspuns care pare că nu la găsit încă.
-Întrebarea e următoarea.Chiar vrei să mă scoți din suflet?
-Aș minți dacă aș spune nu dar nu pot să mai suport cum inima îmi sângerează.
-Atunci lasă-mă să te ajut.Lasă-mă să îmi îndrept greșile făcute Sam.
-Și dacă nu va merge,vom suferi mai tare.
Pentru prima dată Samael Walter nu mai este așa de neînfricat,rece,impulsiv,care odată tăia și spanzura ce nu îi convine.
Acuma e bulversat,trist și frică se oglindește în ochii cenuși,care nu mai au aceeași tonalitate rece precum un ghețar,acuma e mult mai vie.
-Trebuie să încercam dacă vrem să fie toate la locul lor.
O lacrimă îi pătează tenul brozat și mă reped să o șterg,după îl îmbrățișez puternic,îi iau inima cum bate nebunește și cu un ritm alert.
Mâinile lui puternice mă trag mai aproape și îmi magie capul duios după îmi sărută frunte.
-Tu ești lumina din sufletul meu negru Angela.Ajută-mă să scap din infernul ăsta.
Câteva lacrimi sunt gata să cadă dar nu le dau voi,de această dată eu sunt persoana care trebuie să îi țin capul sus lui Sam și săi fiu alături.
-Îți promit Sam!De această dată nu voi mai fugi,voi fi alături de tine.