Invitația Din Infern Volumul 1

Capitolul 7

                              POV.Angela
                              -În prezent-

,,-Totuşi,vreau să-mi promiţi ceva,Angela.Că eu voi fi primul și ultimul din viața ta,că niciodată nu vei lăsa alt bărbat lângă tine.
Aceste cuvinte puse la un loc puteau crea o cerere frumoasă,dar tonul autoritar și rece îmi spuneau clar că nu era o rugăminte,ci un ordin în faţa căruia îşi dorea să mă supun.
-Şi dacă nu va fi aşa?Întreb dornică de reacția lui.
- Nu voi ezita să te distrug şi nu va afla nimeni, nici măcar mătușa ta.Am învățat încă de mic să calc pe cadavre pentru a ieși cu mâinile curate din orice situaţie.
-Ai uciși vreodată?Întreb nedumerită și înghițind în sec.
-Câțiva.
-Câțiva?
-Destul de mulți.....dar stai liniștită,tu nu ești pe lista mea Angela.Ei au fostnoamnei răi,au meritat-o,crede-mă.Îmi ia mâinile între ale lui.
-Știi ce aș face persoanei care te ar atinge sau care te va făcea să plângi?
-Nu...ce i-ai face?
-Îi iau viață fără să clipesc,aș arde lumea asta să te știu protejată,deoarece tu ești îngerul meu pe care îl iubesc."
Mă trezesc brusc și privesc în jurul meu.
De ce am visat asta acum?
Cu trupul zguduit de amintiri dureroase,mă ridic încet din pat,îndreptându-mă spre fereastra încuiată.Deschid geamul şi aerul umed mă înconjoară,dar inima îmi bate încă neregulat şi nu pot respira.
Sunt prinsă în trecut,retrăind încă o dată toate momentele în care am crezut că Sam îmi mărturisea iubirea,simțeam mirosul lui,îmbrățișările calde,vorbele calme și dulci,zâmbetul care mă făcut să-i cad în plasă.
Lacrimile îmi curg pe obraji când îmi amintesc de iadul prin care trec și mă prind de gratii cu degetele mele reci și paldile.
Mă întreb cum ar fi fost viaţa mea dacă aş fi avut o familie normală,care nu mi-ar ascuns atâtea secrete,eu aș fi ultima din schiță din neamul Addison care are sângele excelent pentru familia Walter și neamul lor.
Secole la rând familia Addison a fost obligată să fie sacul de sânge care se înfruptat monștri acestea,toate până când părinții mei au rupt ritual lor,fugind departe de tot ce înseamnă familia Walter,mulți anii la rând am stat ascunși pentru a mă protejeaza,dar eu nu aveam de unde știu adevărul sângeros din spatele numele meu de familie,Katherina nu o fost niciodată mătușa me de drept,o fost doar o prefăcătorie pentru a mă aruncă în brațele diavolul meu.
Dacă nu aș fi văzut toate ororile pe care le-am văzut,dacă nu aş fi fost abuzată pshic și nevoită să devin un monstru la o vârstă atât de fragedă.
Aș fi putut să fiu normală acum?A-și fi putut să fiu fericită dacă trăiam într-o familie fericită?
Cu ochi încă umezi,mă şterg pe faţă şi încerc să mă adun.Întrebările despre cum ar fi fost viața mea dacă lucrurile ar fi fost diferite,acum nu mai au niciun rost.Chiar nu mai au rostul deloc.E mult prea târziu pentru asta.
Mă sprijin cu brațele de pervazul din lemn al ferestrei şi privesc afară cu o nostalgie amară. Vântul bate uşor şi frunzele copacilor foşnesc în ritmul lui.Peisajul este unul plin de culoare, cu nuante de verde peste tot,arată frumos,o curte vie şi amenajată unde păsările se pot bucura de frumusetea naturii,dar gardul înalt care imprejmuieşte clădirea dezvăluie adevărata realitate,faptul că eram închisă aici, şi tot verdele devine gri şi negru.Un peisaj sumbru,ca în interiorul meu.
Pentru că tot ce este colorat şi viu este doar o iluzie.Așa este şi viaţa.Nimeni nu este fericit în totalitate.Oamenii săraci visează la bogatie,iar oamenii bogati visează la fericire.Când eşti sarac ai parte de iubire,dar cand esti bogat ai parte de vacante scumpe,obiecte luxoase şi de iubire falsă.Însă exista și aces categorie din care fac si eu parte.Cei bogații și neiubiți.
Mă uit la brațele mele care erau bandajate și pe față aveam vro doi plasturii.
,,Bravo Rebecca ai făcut o treabă excelentă,nu e de ajuns că ai inima distrusă dar și corpul tău urlă de durere,de ce nu mai ascultat?
Una dintre vocii îmi răsună în minte dar încerc să o ignor.
Am început să aud vocii în capul meu de ceva timp,una e acea a fetiței care era îndrăgostită și rănită iar cealaltă e a femei mature care e puternică și vrea să trec peste acest impas,Angela și Rebecca total diferite dar un lucrul le leagă iar acela e corpul meu.
Cred ca Rebecca o pierdut de mult,chiar din ziua în care am revenit la așa zisă casa noastră,și în loc Angela ma stăpânit,mă posedat,de parcă sunt înapoi în timp când aveam optsprezece ani când calvarul a început.
Încă îmi amintesc petrecerea de după nuntă pentru a mulțumi rudelor și prietenii lui Sam pentru participarea.
Stăteam toți fericiții și dintr-o dată totul se transformă în frică,atunci când unul dintre angajații lui Sam îi dai gâtul unui menajerie și sângele sare peste tot.
Sângele începea încet să se prelingă de pe masă pe podeaua de lemn,câteva picături rugini se scurgeau de pe buzele ei.
Priveam cu spaimă la scena din fața mea,toții de la masă au încet să râdă îngrozitoar și înfundat.
Monstru de lângă mine ridică paharul în sus în semn de tost,toată lumea începe să dea pe gât lichidul roșiatic din pahare.
Stomacul începea să mi-se strângă din cauza ființele din fața ma care zace fără suflare.
Buzele îmi tremură îngrozitoar,lacrimile sărate îmi împânzesc obrazi reci,ochii mi-se plimbau prin încăperea groaze pentru a mă uita la o ieșire.
Dar corpul nu vreaia să mă asculte și stă propit pe scaun.O mângâiere ușoară pe obrazi mei,și corpul îmi este întors cu două degete și în față ochilor îl văd pe el,cel care mi-a încredințat iubire dar îl loc am primit doar minciuni și durere suftească.
-Iubito nu plânge,nu vei păți nimic,ești prea valoroasă pentru noi să mori.Adauga el și ceilalți îi confirmă.
Simțeam un ac pe antebrațul meu după îl priveam înmărmurită chipul care părea așa de rece.Suferința mea nu îl facea să se clatine deloc,pleoapele începeau să se îngreunează, după un abis negru mă cuprindea.
Când îmi amintesc acele clipe trăite îmi vine să plâng mai tare,mă duc către baie și văd un chip palid ca varul,cu câteva vânătăi pe față,cearcăne adânci,buzele vineți.
Nu pot să recunosc persoana din oglindă,de această dată Sam,nu că doar că a reușit să îmi distrugă inima dar și trupul.
În trecut nu era așa,niciodată nu mă atins într-un mod agresiv dar se pare că nu l-am cunoscut destul de bine.
Pășesc cu picioarele goale pe pachetul rece și mă asez înapoi în pat,vreau doar să mă întind,simt cum îs secată de puterni,am nevoie de căldură patului care să-mi amortiască trupul.
Privesc spre ușă și dintr-o dată un ciocănit slab se aude în lemnul gros și chipul lui Nethen se strecoară după.
Pășește cu tot corpul în cameră și închide ușa în urma lui,vine cu o tavă cu mâncare care pare să fie clătite cu ciocolata și un suc de portocale proaspăt stors.
Pune tava pe noptiera de lângă și se așează lângă,eu îmi înfășoartă toată pătura până în cap doar chipul mi-se mai poate observa.
-Cum te simți?Sparge Nethen liniștea dintre noi,mă analizează scurt și după își mută privirea spre ochii mei.
-Contează?Dau din umerii nepăsătoare.
-Normal că da Rebecca,normal că contează.
-Atunci dacă contez câtuși de puțin pentru tine, ajută-mă să scap de aici,te rog Nethen.Mă ridică în șezut și îi iau mâinile între ale mele,rugându-l.
-Nu pot face asta,ești soția lui Samael.Nu îi pot face asta.
-Dar cu mine cum rămâne?NU MAI POT NETHEN.Te implor din suflet,ajută-mă.
-Răspunsul meu e nu Rebecca,el mi-a salvat viața cândva și nu pot să-i face asta lui,iartă-mă.Mâinile îmi cad pe lângă corp,nici lacrimi nu mai am să curgă.
-Și atunci de ce ai venit aici?Îl privesc buimacă.
-Vreau să te știu bine,protejată.
-După cum vezi nu sunt deloc bine.Sam mi-a promis că ma proteja de orice mă va face să sufăr?El mă face să sufăr necondiționat,într-o seară chiar ma rănit.Acesta privește cu groază la cei spun.
-Poftim!Se ridică în picioare nervos.
-Ma făcut să mă simt prețuiță și apreciată cândva și acuma mă lovește la pământ.Ce am făcut să merit toate astea Nethen.Câteodată mă gândeam că vroiam să fiu în mașină ai cu părinții mei.Poate eram într-un loc mai bun acuma.Nu mai suferam din cauza lui.
Acesta nu mai spune nimic și iesa val vârtej din cameră mea.
-Nethen!Strig după el dar se pare că nu mă aude.
Mă ridic instantaneu în picioare și fug după el,nu vreau să pățească ceva chiar dacă mă mințit,nu vreau să facă ceva nesăbuit.
El e singurul care îmi arată că încă tine la mine.
Ajung la baza scărilor imediat după îl văd pe Sam stând la birou și Nethen intrând nervos foc lansând ușă larg deschisă.
-Cum ai putut omule!Să îi faci așa ceva!Urlă nervos Nethen dar Samael pare așa de calm.
-Nethen!Ajung în tocul uși cu greu.Acesta își ridică capul spre mine și în acel moment Sam îl ia de gât și îl aruncă în peretele de lângă mine.
Acest cade jos,suspinând de durere,pășesc lângă el rapid.
Mă simt dată la o parte și în câteva clipe Sam se pune peste Nethen și îl lovește în nenumărate ori în față.
-Sam încetează!Mă ridic și îl prind de închetură.
Nu știu cum mă strecor în fața lui Sam încercat să par un scut pentru Nethen care părea inconștient.
Pumnul lui Sam se oprește la câțiva centimetri distanță de față mea.
-Ce dracu faci!Mă ridică în capul picioarele și mă străpunge adânc cu privirea rece.
-Ascultă-mă bine Angela.Îți voi permite oportunitatea de a fugi și de a te ascunde.
-Pofti....m.Mă bâlbâi.
-Dacă te găsesc atunci te voi pedepsi pentru că nu ai stat liniștită în banca ta.
-Dacă nu?Începe să îmi tremure vocea.
-Dacă nu te găsesc,vei rămâne nepedepsită.
-Timpul tău începe de acuma Angela.
-Mai bine fugi.
Mă distanțeze de el și încep să fug către grădină din spate.
Încep să alerg fără o direcție anume,încerc să îmi găsesc o ascunzătoare.
Mă simt ca în filmele horror unde victima încercă să se ascundă de criminalul care vrea să o omoare.
Ce pedeapsă îmi va oferi dacă mă va prinde?
Pedeapsă cu moartea?Câteva picături de transpirație cad ușor pe coloană și frunte.Adrenalina îmi pompează în vene deja.
Singurul loc în care mă simțeam în singurață e în fața mea.Oaza mea de liniște.Zâmbesc amar când văd lucrurile la locul lor.De parcă timpul sa oprit în locul când am văzut desenele mele de pe birou,câte amintiri cu acest loc.
Văd dulapul unde îmi țineam schițele și mă duc la el,îl deschid și întru direct înăuntru,închid ușa și mă uit prin gaura cheie pentru a vedea când cineva intră pe ușa principală.
Întunericul din înăuntru îmi face sângele să se oprească,încep să număr secundele,minutele în care voi mai putea trăi.
Sunetul ceasului e singura sursă de zgomot de acuma.Ușa nu se deschide dar nu vad niciun semn de el.
Nu știu de câtă vreme stau pitită,mușchii au început să mă doară din cauza poziția nu prea confortabile.
-Cred că ar trebui să ieși afară Angela.Un ciocănit slab în lemu susținere și vocea lui mă face să încremănesc de frică.
Ușă dulapul se deschide ușor și în față mea îmi vad călăul care îmi va spune ce soartă merit.
Mă ia de braț și mă așează jos pe scaunul de la birou,stau cu față la el.
-De ce faci toate astea?Îl privesc înmărmurită.
-Pentru că sunt un monstru,nu așa?Așa mi-ai spus în ziua în care mi-ai străpuns cuțitul în inima.
-Ghici ce.Azi e ziua ta norocoasă să afli cum mă simțeam eu atunci.
Din spatele pantalonilor văd același cuțit cu mâner negru cu care l-am înjunghiat pe Sam în acea seara oribilă.
Un tremurat de groază îmi intră în măduva oaselor când își pune lama pe peptul meu,acolo fix unde îmi era inima.Înghit în sec și fac ochii mari către el șocată.
-Știi cum m-am simțit când mai înjunghiat?Trădat,nervos,supărat.Tot ce am simțit a fost durere.Durerea care tu ai făcut-o,tu ai provocat-o.
-Pentru prima dată în viață mea chiar am iubit pe cineva,tu erai îngerul care mă putea scoate din întuneric Angela,poate trăiam o viață normal,departea de toate astea dar tu ai ales sa mă rănești.
-Orice acțiune are consecințele ei.Îmi închid ochii pentru câteva clipe pentru a retrăi fericirea alături de Sam.
Pentru prima dată în viață mea,mă simt că un gunoi,care trebuie să fie aruncat,îndepărtat de tot.
Merit tot mi-se întâmple,în această poveste Sam nu este personajul negativ,ci eu sunt ăla.
-Mă omori câte puţin,în fiecare zi.
-Îmi pare rău Sam.....
-Prea târziu pentru păreri de rău.
-Mi-a fost teamă dar nu de tine,ci de mine.Eu... Te iubesc!Suspin lung cu lacrimi în ochii.Nu am crezut că te-am rănit.
Îmi las privirea în jos unde văd cum lama cuțitul sta amințător spre mine.
-Mi-aş dori să-ți pot oferi asta ştii,o zi normală și plictisitoare în care să gătim,să ne uităm la televizor şi să te sărut fără grija zilei de mâine.
- Și atunci de ce nu o faci?Stau în continuare cu privirea în jos.Nu mai am curaj pentru a-l privi.
-Pentru că eu pot avea orice îmi doresc.Mai puțin normalitate și pe tine,poate nu ne este scris.Aprob scurt din cap.
-Fă-o!Mă înec efectiv cu lacrimi când îi văd chipul îmblânzit dintr-o dată.
-Nu pot.Se ridică și îl aruncă în colțul cameri, cuțitul.
-De ce?Îmi las greutatea capului pe palmele mele.
-Încă țin la tine,chiar dacă tu mai înjunghiat...eu nu pot.
-Îmi pare rău.......sunt.......Încerc să leg două cuvinte dar simt cum se blochează la nivelul gâtului.Un gust amar îl pot simți pe limbă,în tot acest timp eu eram monstru.
El a încercat doar să mă protejează dar eu eram prea oarbă să observ,când ridic privirea din nou în sus,nu-l mai văd nicăieri.
Mă ridic încet și inspirând adânc aerul umed de afară,picăturile reci de ploaie lovesc violet,vântul îmi șuieră în urechi.
Îmi înfășoar palmele lângă piept,și când aud un tunet mă opresc din mers și mă uit către cerul negru care a închițit tot soarele cu el.
Mă prăbușesc la pământ în genunchi,cerul pare că se rupe mai tare și ploaia se intensifică,de parcă ar vrea să-mi curețe rănile,dar nimic nu va funcționa,deoarece eu sunt cea care m-am distrus.
-Vreau să se oprească!Strig cu disperare și încep să bat cu mâinile goale în pamatul umed de parcă ar putea să-mi absoarbă toată durerea.
-Vreau ca toate să se oprească!Țipatul meu se face auzită chiar până în vilă,deoarece o văd pe Victoria în cameră lui Sam și îmi face cu mâna.
-Sunt gata.Mă auzi!Strâng tare firele de iarbă încât am făcut gaură în pământ.Am pierdut totul,nu mai am nimic de pierdut.....sunt singură.
O siluetă neagră o văd cum se plimbă în departrea și începe să se apropie de locul unde mă aflu.
Când observ chipul persoanei care se aplică în fața mea,e Nethen,care avea o buză spartă și privirea pierdută.
-Rebecca ce cauți afară!Poți să răcești.Mă zguduie puțin de umeri și îmi atrage toată atenția.
-Nu îmi pasă!
-Mi-e da!Deoarece te iubesc idioato.Atunci tot timpul se oprește în loc.
-Mă iubești?Se apropie de mine până când corpurile noastre sunt la distanță de doar doi cm.Își pune o mână pe obrazul meu şi își apropie fața de a mea.
Buzele noastre sunt atât de apropiate că dacă unul dintre noi sar mişcă ele sar atinge.
Stăm așa câteva secunde iar eu nu mai rezist şi îmi lipesc buzele de ale lui.
El rămâne puțin uimit dar nu durează mult și îmi răspunde la sărut.
Își pune o mână pe talia mea iar una pe după ceafa mea,sărutul este pasional,iar eu simt cum rămân fără aer si rup sărutul și pe urmă îl privesc lung în ochii căprui.
-Te rog....
-Mă rogi să ce Rebecc?
-Nu mă părăsi.Îmi razăm față pe pieptul lui și îi iau aud bătăile inimii care bat nebunește.