O bătaie în ușă se aude.
- Copii, sunteți acolo?
Am zis că încremenesc când i-am auzit vocea lui Jackson, eram goală pe podea împreună cu Yoongi care părea că doarme
- Imediat!
Am strigat înapoi, Yoongi doar își mută capul puțin, dar încă dormea, mă îmbrac cum pot de repede și îmi iau poșeta, mă uit la Yoongi câteva secunde și îl sărut scurt pe obraz.
Deschid ușa și îl văd pe Jackson așteptându-mă.
- Ce ai făcut atât?
- Am vorbit, acum haide.
- Despre?
- Tema la biologie
- La ce capitol sunteți?
Mă opresc câteva secunde în loc, privindu-l de parcă nu m-ar crede
- Corpul uman, mulțumit?
- Interesant...
- Acum haide!
★
Priveam ploaia de la geam, deja îmi era dor de Yoongi, m-am întors spre oglindă, fața mea era roșie ca focul, am început să zâmbesc gândindu-mă la ziua de astăzi.
Stomacul încă nu-mi dădea pace, simțeam oarecum ceva ciudat, un gol? Nu chiar, mai mult ceva ce îmi răscolea stomacul în interior, știam ce e, a fost prima mea dată și încă simt "urma" lui.
Vacanța de vară de abia începuse, nu aveam idee ce să fac, Jisoo este în vacanță în Suedia și ceilalți au alte planuri.
M-am ridicat din pat și am plecat jos să-mi fac ceva de mâncare, părinții nu-mi mai dau nici măcar un semn sau să mă întrebe dacă sunt bine, oamenii bogați sunt plini de treburi și chestii, îi înțeleg, dar nici chiar așa.
După o oră mă gândesc să ies în oraș singură, mă îmbrac în ceva comod de vară și îmi iau pantofii, după mă urc în mașina lui Jackson.
- Încotro?
- Sephora
Au trecut încă câteva ore, întunericul se lasă, ies din mall și plec cu o mulțime de pungi spre mașină.
Mă urc și plec direct acasă, în drum spre casă primesc un story de la... Taehyung?
- Ce mai vrea și el?
Nu voiam să intru, dar chiar eram curioasă, dau în bara de notificări și intru direct
Ce am văzut m-a făcut să vreau să ies din mașină și să o iau la fugă spre nicăieri, țipând, simțeam un gol in tot corpul încât lacrimile nu-mi părăseau ochii
CITEȘTI
Doar o fantezie {M.Y.G}
Teen Fiction,,𝐇𝐞𝐲 𝐁𝐞𝐭𝐭𝐲!" ,,𝐓𝐞 𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜?" Începută: 03.08.2021 Terminată: 16.02.2023