O adiere de iubire

Capitolul 16 🖤

Deschid ochii respirând greoi. Las un geamăt de durere sa imi părăsească buzele. Am avut din nou groaznicul coșmar care imi bântuie visele de mult timp. Si sunt sigura ca cel puțin o săptămână o să-l am in continuare.
Aprind lampa ce se afla pe noptieră si imi deschid ecranul telefonului. Ceasul indica ora 3 dimineata, o ora cunoscută foarte bine de mine.
Mă ridic din pat si mă îndrept cu pasi mărunți spre baie. Mă sprijin de chiuvetă si imi privesc reflexia din oglindă. Pe obraji mi se cunosc urmele lacrimilor uscate, iar ochii imi sunt roșii și mă ustura putin. La fața sunt mai palidă decât de obicei si mai mohorâtă.
Ies din baie si imi iau un tricou simplu, nu foarte strâmt si o salopetă de blugi neagră. Revin in baie si ma dezbrac de hainele transpirate. Le pun in coșul de rufe si intru sub duș, potrivind apa ca sa fie rece.
Nu stau mult si ies din duș. Mă îmbrac cu hainele alese mai devreme si ma întorc în camera mea.
Deschid usa de la balcon și pășesc afara. Nu e foarte frig, dar nici cald nu este. Cerul e in mare parte senin, fiind câțiva nori pe ici pe colo. Nu se observa ca acum vreo 2 saptamani a fost zăpadă pe aici. In concluzie, e vremea perfectă pentru o plimbare.
Intru in camera si închid usa. Imi iau niște bani, telefonul, cheile, căștile și briceagul.
Imi iau o bluza de trening si ma incalt cu o pereche de adidași negri.
Ies din camera mea si cobor încet scările, fără să fac zgomot, chiar nu vreau să mă cert cu Karlos.
Imediat ce părăsesc perimetrul casei imi pun gluga pe cap și încep să merg încet spre parcul de la capătul străzii.
Ce n-aș da ca sa scap de coșmarul ăsta afurisit. Nu-mi place sa il vad pe Karlos în vis certându-se cu mama si spunându-i că ar fi mai bine sa ma lase la un orfelinat sau într-o pădure. Sau sa revăd în vis fiecare dată când ma certa sau când se certa cu mama din cauza mea.
Ajung in parc si ma asez in unul dintre leagăne.
Imi pun una dintre căști în urechea stângă și dau play la muzică, la un volum destul de scazut.
În această seară plec in Japonia, iar mâine e Ajunul Crăciunului, si eu stau in parc, în loc să mă pregătesc de plecare sau sa ma bucur de venirea Crăciunului, cum face orice persoana normală...
Nu pot spune că urăsc Crăciunul, doar ca nu imi place sa il sărbătoresc, nu mai are nici o sclipire pentru mine.. Pot zice ca e șters.

●●●

Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul, am fost atât de afundata in gânduri incat am uitat de timp.
Acum e ora 8. Ar cam trebui să mă întorc..
Mă ridic din leagăn și arunc paharul de la cafea. Mi-am luat pe la 6 o cafea de la un automat din zona, ca sa nu adorm.
Merg încet pe stradă, cu destinația, casa..
Sunt mai mult ca sigura ca o sa ma certe Karlos, dar nu o să îmi pese.
Ajung în fața casei, imi dau gluga jos de pe cap. Mă uit înspre casă și trag adânc aer în piept. Pășesc pe aleea din fața casei cu pasi mărunți si privirea in pământ.
Ma ustura ochii și ma doare capul îngrozitor de tare. Nu am chef de nici o ceartă sau de nimic altceva.
Deschid usor usa si intru in casa, dând de Karlos, care tocmai se pregătea să iasă.
- Unde ai fost? Si cand ai plecat? Zice el.
- Pe afara. Am iesit pe la 3. Zic eu..
- De ce? Zice el.
- De aia. Ca nu am avut somn. Zic eu.
- Noi iesim la cumpărături. Vrei sa vi cu noi? Zice Sun-Ya venind pe scări.
- Nu multumesc. Trebuie să-mi fac bagajele, astăzi la ora 18 am avion. Zic eu.
- Unde mai pleci? Si de ce nu mi-ai spus? Zice Karlos.
- In Japonia, Tokyo, mai exact. Plec cu (,) Kara si managerul nostru pentru o prezentare de modă. Deci nu o sa ma vezi de Crăciun. Zic eu.
- Și mie de ce nu mi-ai cerut voie? Zice el.
- Pentru ca nu vreau si nu sunt obligată să fac asta. Zic eu.
- Esti minora. Zice el.
- O mai lasă-mă în pace cu minora ta. Eu nu o să-ți cer voie să plec. Am semnat un contract cu Big Hit si il respect. Pa. Zic si urc scările.
Intru in camera mea si iau un troller mai micuț. Imi pun niste haine, placa de ondulat parul și trusa de make-up.
Pun troller-ul jos, lângă pat, încă deschis. Azi imi sosește coletul cu cărțile comandate ieri. Se pare ca serviciul de curieri e mai rapid decat in Romania.
Imi iau niste fașă elastică pe care mi-o înfășurez mâinile. Imi pun căștile în urechi și cobor la subsol.
Încep să lovesc sacul de box pe care l-am atârnat de tavan.
Nu ma gândesc la durerea de cap pe care o am, incerc sa ma gandesc la nimic si la tot. Abia astept sa plec, chiar vreau sa vad Japonia. Imi plac tradițiile și obiceiurile japoneze, sau cel putin imi plăceau, până m-am plictisit..
Oricum, sper ca nici de anul nou sa nu fiu prin zonă, poate o să mai am o prezentare de modă prin Beijing sau pe oriunde altundeva, doar sa nu stau aici.
Mai lovesc un timp în sac, apoi părăsesc subsolul si ma duc in camera mea.
Mă arunc in pat si ma uit in jur. Observ chitara acustică, chiar nu am mai cântat de mult timp la ea.
Ma ridic si o iau in mână. Încep să cânt, formând o melodie, nu foarte reusita, dar acceptabilă.
- Nu mai chinui biata chitară. Se aude vocea lui Yoongi venind dinspre usa.
- Nu o chinui. Zic eu si mă uit spre ei.
Prin ei ma refer la Yoongi si Kara.
- Ba sigur ca o chinui. Zice el.
Aleg să nu mai zic nimic si sa-mi dau ochii peste cap.
- Esti bine? Zice Kara.
- Mda. Sunt bine. De ce întrebi? Zic eu.
- Te-am văzut dimineata si nu păreai deloc bine. Zice ea
‐ Nu am nimic. Zic eu.
- Arăți ca un mort viu. Zice Yoongi.
- Vai merci ca mi-ai spus. Nu e ca si cand stiam asta. Zic ironica.
- Cu plăcere. Zice el.
- Noi mergem la mall. Vrei sa vi? Zice Kara.
- Neah. Chiar nu am chef. Zic eu.
- Cum vrei tu. Zice Kara.
- Tu pari supărata. Zice Yoongi.
- Par, dar nu sunt supărată. Doar nu am chef de nimic. Zic eu.
- Daca zici tu. Oricum, pe mai tarziu. Zice Yoongi.
- Paa. Spune Kara.
- Ciao. Zic eu.
După ce rămân din nou singură, las chitara deoparte si ma arunc in pat, gândindu-ma cu ce mi-aș putea umple ziua. Sa ies afara nu am chef, sa ma uit la un film nu vreau, sa citesc nu am ce.... Ugh... Nu am ce sa fac.
Ma ridic din pat si merg lent spre bucătărie, unde imi fac o cana cu ciocolată caldă.
Ma asez pe canapea și îmi pun cana pe masa. Pornesc televizorul si nici nu ma chinui sa schimb programul.. Se ruleaza o comedie tâmpita, care nu ma intereseaza absolut deloc, dar, decât sa nu fac nimic, mai bine sa ma uit la asta.
Ceea ce-i stupid e ca nu am ce sa fac, iar eu mereu aveam activitate si niciodată nu eram pe aici. Acum mă plictisesc de moarte si vreau sa plec. Abia astept sa vina seara si sa vizitez Tokyo și să stau departe de Karlos si de Craciun. Nu mai vreau, nu mai vreau sa traiesc, nu mai vreau nimic. Nu am chef de absolut nimic, nici macar sa respir... Ma simt mai prost și mai nașpa decât deobicei...
- Pământul către Iris. Aud vocea lui Sun-Ya.
- Hmmm... Ce s-a întâmplat? Zic eu.
- Erai pierdută în spațiu și timp. Zice ea.
- Eram plictisită, nu pierdută un spațiu si timp. Zic eu.
- Esti bine? Esti mai palidă decât deobicei și arăți mai supărată. Se vede asta pe fata ta si in ochii tai. Spune Sun-Ya.
- Sunt bine, doar putin obosită. Zic eu.
- Daca zic tu. Zice ea.
Se aude ecoul soneriei de la intrare răsunând. Ma ridic de pe canapea si deschid usa.
- O caut pe domnișoara Iris Kim. Zice curierul.
- Eu sunt. Zic eu.
- Am un colet pentru dumneavoastră. Zice si imi arata spre o cutie destul de mare.
- Va multumesc. Zic eu.
- Vreti sa va ajut cu el?
- Nu multumesc. Ma descurc.
- Cum doriți. O zi bună. Zice el.
- La revedere. Zic eu.
După ce pleacă, ies putin din casa ca sa iau cutia.
- Ce naiba e in cutia aia? Se aude vocea Karei.
- Cărți. Multe cărți.. Zic eu.
- Cărți? Pentru? Zice ea..
- Citit. Cultura generală. Zic eu.
- Am uitat ca iti place sa citesti. Oricum, vrei să te ajut?
- Nu merci, ma descurc. Dar tu ce faci? Ați venit de la mall?
- Doar eu, Yoongi și Jin am venit. Trebuie să-mi fac bagajul. E ora 15, iar în două ore trebuie să plecăm. Apropo, o să ne ducă Jungkook la aeroport. Zice ea.
- De ce? Putem merge si singure.
- Mda, dar lasa. Oricum, ne vedem mai tarziu.
- Ciao. Zic eu.
Bag cutia în casă, urmând să o duc in camera mea.
O las pe pat si o deschid folosind un briceag. Scot cărțile, asezandu-le într-un teanc pe pat, apoi încep să le răsfoiesc. Deocamdată o sa le las în camera la mine, pe birou, până când gasesc unde sa le asez.
Pun două dintre cărți în bagaj si una in ghiozdan. O sa imi las laptop-ul acasă deoarece nu are rost să-l mai iau după mine, oricum nu o il folosesc la mai nimic.
Nu am chef de absolut nimic. Nici macar sa respir. Oftez respirând greoi, imi vine sa ma dau cu capul de pereți, m-am plictisit si imi vine să mor.
Vreau sa mor, nu mai vreau sa trăiesc, ma simt rau, sunt obosită, extenuată atât fizic cat si mental... Nu mă simt în stare nici macar sa respir, dar în minte sa rostesc cuvinte, sau sa port o conversație cu cineva...
Vreau sa plec cat mai departe de toți și de toate. Nu vreau sa ma mai particip la competiții, dar nici sa renunț nu imi doresc. Eu nu sunt genul de persona care să renunțe. O sa lupt chiar dacă m-aș simți oricât de rau posibil. Vreau sa castig, nu sa ma dau mare, ci ca sa imi arat mie că pot face tot ceea ce imi pun în cap..
Imi iau niste haine random si intru in baie, unde imi fac un duș rece.
Ies din baie imediat ce ma îmbrac cu hainele alese... Imi mai fac o mica verificare la bagaj si il închid.
- Iris, esti gata? Zice Kara intrând în camera.
- E deja ora 17? Zic eu.
- Da. Si nu cred ca o sa mergi îmbrăcată ca o boschetară. Zice ea.
- Boschetarii nu se îmbracă asa. E doar o salopetă de blugi neagră, un tricou si o jacheta de blugi. Nu e chiar boschetaresc. Dacă eram in trening, atunci chiar eram boschetară. Zic eu.
- In fine. Haide. Spune ea.
Imi iau troller-ul, ghiozdanul și telefonul, apoi ies din camera alături de Kara.
- Sa aveti grija. Zice Sun-Ya.
- Da. La revedere. Zic eu.
Ieșim din casă, unde ne așteptau Jungkook si Yoongi.
Stai ce? Yoongi de ce vine si el? Oricum nu vreau sa imi bat capul cu asta si cu nimic altceva.
- Trebuia să te duci după Iris și ai venit cu o boschetară. Zice Yoongi.
- Iti spun eu va boschetarii nu se îmbracă asa. Am cunoscut foarte mulți boschetari la viata mea, iar ținuta mea e parfum pe lângă a lor. Zic plictisită.
- Da, cum zici tu. Oricum, esti bine? Esti mai palidă decât acum câteva ore. Arăți ca o drogata. Zice Yoongi.
- Neah sunt bine. Si multumesc pentru compliment.. Zic eu, ironizand ultima parte.
- Te referi la partea când te-am făcut drogata? Daca da, atunci cu plăcere... Si sa te cred ca esti bine? Zice el.
- Poti face ce vrei... Acum putem pleca. Chiar nu vreau sa întârzii. Zic eu.
- Păi, hai sa mergem. Zice Jungkook.
Imi pun bagajele în portbagaj, apoi urc in spate deoarece în fața sta Kara.
- Deci. Sa aveti grija sa nu va rătăciți, Tokyo-ul e destul de mare. Zice Jungkook.
- Fix asta ma gandeam să facem. Zice Kara.
- Da... Fix pentru asta mergem noi în Tokyo. Zic eu.
- Am zis-o pentru orice eventualitate. Spune Jk.
- Și eu am raspuns tot pentru orice eventualitate... Zice Kara.
- Fie cum zici. Spune Kookie.
- Deci, domnisoara cu fața de drogata, iar te-ai apucat de fumat? Spune Yoongi.
- Cine? Eu? Zic eu.
- Nu, bunica. Zice el.
- Atunci nu stiu... Zic eu.
- Logic ca la tine ma refeream....
- Ummm.... Nu... Nu m-am apucat de fumat...
- Atunci de ce ai ochii atât de roșii?
- Lipsa de somn cauzată de insomnii. Zic eu..
- Și fata palidă?
- O răceală...?? Spun eu.
- Pe mine ma întrebi? Zice el.
- Nu am de unde sa stiu de ce sunt palidă. Pur și simplu asa sunt eu.
- Daca zici tu...
Imi îndrept privirea spre geam, încercând să îmi elimin toate gândurile din cap... Mă simt rău, dar bine, cred, defapt nu stiu ce simt... Dar macar stiu de ce sunt palidă... Sângele nu imi pulsează în corp, deci nu roșesc...
- Deci tu chiar ai pățit ceva. Zice Yoongi.
- Sunt de acord cu Yoongi.... Iris, se vede de la o posta ca esti rău... Spune Kara.
- Ba nu, nu sunt... Mă simt bine. Zic eu.
- Ba nu, nu esti bine.... Zice Yoongi.
- Nu cred ca stii tu ce simt eu.... Zic eu.
- Eu cred ca da. Te simti rau, dar bine, defapt nici tu nu ai habar cum te simti, dar esti supărată, plictisită si iti e frică de ceva, de asta nu poti dormi... Zice Yoongi.
Fac o față de tâmpita si ma uit spre el.
- Cum ai...? Zic eu.
- Supărarea și frica se vad in ochii tăi, și plictiseala e de la sine înțeleasă... Zice Yoongi.
- Atunci nu te mai uita in ochii mei. Zic eu.
- Da, fie, dar de ce iti e frică? Zice el.
- De nimic... Doar sunt tulburată din cauze neidentificate si nesemnificative. Zic eu.
- Având în vedere că îți e frică, înseamnă că-s motive semnificative. Zice el.
- Pentru mine nu sunt importante...
- Atunci de ce iti e frică?
- Nu imi e frica, doar ma tulbură..
- Hei, nu va mai certați ca am ajuns... Zice Jungkook.
- Nu ne certam. Zic eu si Yoongi in acelasi timp.
Cobor din mașină și mă duc să-mi iau bagajele din portbagaj.
- Aveti grija ce faceti... Zice Yoongi.
- Da, bine. Zic eu.
- Mai ales tu. Zice el.
- Awwww, imi porți de grija. Ce adorabil este... Zic si il iau în brațe.
- Da, da, si mie o sa-mi lipsești. Zice el.
- N-am zis ca o sa-mi lipsești. Zic eu.
- Buna. Zice managerul.
- Buna. Zicem noi.
- Băieți, va multumesc ca le-ați adus. De aici am grijă eu de ele. Zice managerul.
- Ok. Sa aveti grijă. Zice Jungkook.
- Sa anunțați când ajungeți.
- Da, paaa. Zicem noi..
Le facem cu mana si intram in aeroport. Ne punem bagajele pe banda și trecem prin scanner, intrând în avion.
- Deci in maxim două ore ajungem, iar în aeroport ne va asteapta o mașină care ne va duce la hotel. Zice managerul.
- Ok. Zic eu.
Ne așezăm pe locurile noastre si eu imi scot cartea ca sa citesc. Chiar dacă zborul e scurt, macar imi ocup timpul cu ceva.
- Iar citești? Zice Kara.
- De ce crezi ca mi-am cumpărat cărți? Zic eu.
- Da, dar vreau sa vorbesc cu cineva....
- Vorbește, te ascult. Zic eu.
- Deeeci, clar Yoongi te place..... Zice ea cu un ton mai scazut.
- Ce? De ce? Nu.... Zic eu.
- Da... Ce-ai auzit. Pentru ca iti poartă de grijă, ii pasa de tine.... De ce crezi ca a venit la aeroport?
- Se plictisea..?
- Ugh... De ce toată lumea vede ca el te place pe tine si tu îl placi pe el, mai puțin voi doi....? Amândoi sunteti atat de orbi..
- Pot spune la fel si despre tine si Jungkook. Si nu-l plac.
- Ba nu..... Zice ea..
- Vezi cum e sa te sâcâie cineva?
- Sa închidem subiectele.
- De acord... Zic eu.
- Deci..... Zice Kara.
- Deci ce? Zic eu.
- Ce vrei să faci cat suntem in Tokyo?
- I don't know.... Orice, daca e mai interesant decât nimic...
- Am eu cateva idei.
- Super.