O adiere de iubire

Capitolul 1 🖤

Iris pov.

Salut. Mă numesc Iris Kim și am 16 ani si sunt in clasa a X-a. Sunt înaltă, satena cu ochi: unul albastru si unul albastru-verzui si ca sa ii ascund port mereu ochelari de soare. Sunt din România, mai precis București. Practic box, dans modern și scrimă. Imi place sa cânt și să desenez.
Sunt o persoana rece, sarcastică și ironică, nu vorbesc frumos cu nimeni, nici macar cu parintii pe care nu îi am. Mama a murit acum 2 ani si ceva din cauza unei bolii la inima, iar tata după ce a murit mama sa depărtat de mine, sa afundat în muncă și a plecat cu afaceri im Coreea de Sud și de vreun an si ceva nu a mai dat pe acasă. Imi trimite bani, dar nu ii folosesc, am banii mei, bani pe care i-am făcut din curse ilegale.
Sa revenim la realitate.
Mă ridic din pat din cauza unor bătăi în usa.
- Cine naiba bate la usa, sâmbătă la 6 dimineata?! Zic eu si ma îndrept spre usa de la intrare.
O deschid si surpriza. Era tata!
- Oooo, lume nouă. Zic eu in batjocură.
- Bună și ție. De ce nu răspunzi la telefon? Ma întreabă el în timp ce intră în casă.
- De aia. Nu vreau să-ți răspund și punct. Zic eu.
- Cum sa nu imi răspunzi. Știi ce m-am îngrijorat? Din ce ai trait? Ca de banii pe care ti i-am trimis lunar nu te-ai atins.
- Asta e fix problema mea. Nu te preface că-ți pasa ca nu mai e nimeni prin preajma.
- Chiar imi pasa. Nu ma prefac. Zice el.
- Ha! Minciuni. Dacă îți pasă, câtuși de puțin, te întorceai de mult.
- In fine. Du-te si fa-ti bagajele, maine plecăm în Coreea.
- Corecție. Mâine pleci in Coreea. Eu nu merg nicăieri. Și bagajele tale sunt facute de un an. Am asteptat sa vii sa ți le iei.
- Ba mergi.
- Merg pe dracu sa mai ia. Eu nu plec de aici.
- Ba da. Mergi. Eu sunt tutorele tău legal, deci mergi cu mine.
- Ești doar pe hârtie, ca in viata reala, nici nu-ti pasa. Asa ca valea.
Atunci el imi da....o palmă?!Tocmai ce ma lovit. Nu imi vine sa cred.
- Vorbește frumos. Acum te duci sa iti faci bagajele. Mâine plecam si punct.
- Te urăsc. Zic si plec in camera mea.
Mă întind în pat și îmi pun mana la locul unde am fost lovită. Nu ma doare obrazul, dar sufletul da. Mama niciodată nu m-ar fi lovit.
Imi iau telefonul și intru pe whatsapp.
Intru in conversația de pe grupul nostru. E un grup cu vreo 10 persoane. E grupul meu de motociclisti.

"Neata! Ce faceti măi?'

André: Ooo, dar cum de asa devreme? De obicei te trezesti pe la 12, având în vedere că e sâmbătă."

André: "Neața."
Irina: "Neața."

" Mă, iesim azi? Trebuie să vă zic ceva."

André: Logic că ieșim. E de bine sau de rău? "

"Pentru mine e de rău."

George: " Neața. Da, ieșim. Ești bine?"

"Într-un fel da."

Mateo: Neața. Pe la cât ieșim?"

"Pe la 12 e ok?"

Sofia: "Neața. Mie imi convine."
David: "Neața. De acord."
Briana: " Neața.. Și eu sunt de acord."
Victor: " Neața. De acord."
Alex: "Neața, și eu sunt de acord."

" Deci, ne întâlnim la ora 12 la benzinăria de la periferie?"

Sofia: "Da."
Briana. "Da."
Irina: "Da."
Mateo: "Da."
David: "Da."
Alex:. "Da."
George: "Da."
Victor: "Da."
André: "Da."

"Bine atunci."

Am lăsat telefonul pe noptieră. M-am ridicat din pat și m-am dus în baie să-mi fac rutina.
Mă uit în oglindă, nu se observa prea mult palma, am noroc ca nu mi-a lăsat semn.
Fac un dus rapid și ma îmbrac într-un tricou negru pe care scrie "Army", o pereche de blugi negri rupti, adidași negrii în picioare și o jacheta negra din piele.
Ticoul l-am primit anul trecut, la tombola de crăciun de la scoala. Il port doar pentru ca e negru și îmi place, nici pe departe pentru ca sunt o Army. Nu prea imi place de ei. Zic asta pentru ca am ascultat câteva melodii și nu m-au uluit.
Cobor la parter, nu înainte să îmi iau telefonul și banii..
Jos, în sufragerie, era tata..
Mă îndrept spre un sertar, unde imi tin cheile de la masini si motociclete, și îmi iau cheile de la un motor negru, apărut recent pe piata.
- Unde te duci? Ma întreabă tata.
- Te intereseaza? Il intreb.
- Da, ma intereseaza. Și ce faci cu cheile alea? Esti minora, nu ai permis.
- Aham, asta crezi tu. Zic si imi iau jacheta pe mine.
- Ești Army? Zice tata oarecum mirat.
- Nu! Nu sunt Army. Imi place tricoul și atât. Zic si dispar, fără să-l mai azcult, pe usa de la garaj.
Imi pun casca și deschis ușa de la garaj.
Pornesc motorul care incepe sa toarca si plec spre periferie.
Im 10 minute ajung, parchez și îmi dau jos casca. Mai sunt 10 minute până la 12. Trebuie să ajungă. Vorbeam de lupi. Uite-i. Primul apare André, apoi Irina, Briana, Sofia, Mateo, Victor, George, Alex și ultimul fiind David.
- Hei. Le zic eu.
- Hei. Zic ei.
- Ce faci? Esti bine? Spune André.
- Mda, sunt bine.
- Ce trebuie să ne spui? Zice Irina.
- Păi, tata a venit acasă si ma cam obliga sa ma duc cu el în Coreea. Deci trebuie să ies din grup. Imi pare rau. Zic eu.
- Ce trist. O sa ne fie dor de tine. Zice George.
- Și mie de voi. Le zic.
- Îmbrățișare de grup! Striga Alex și toți ne strângem formând o îmbrățișare mare.
- O ultima cursă? Îi provoc eu.
- Da. Zic ei.
- Cine ajunge ultimul în centru face cinste la Starbucks. Zic si imi pun casca demarand în trombă.
După cum am spus. Am ajuns prima, iar ultimul a ajuns Mateo.
- Ai pierdut. Zic eu.
- Da, fac cinste. Zice el.
- Nu, fac eu cinste.
- De ce? Ai castigat. Zice el.
- Da, dar plec si mna. Sa fie prima si ultima oara. Zic indiferenta.
Intrăm și ne așezăm la o masă.
Comandam și începem să vorbim.