O adiere de iubire

Capitolul 19 🖤

Câteva luni mai târziu..

Iris pov.

Deci, azi e 7 martie, ceea ce înseamnă că peste două zile e 9 martie, adică ziua mea si a lui Yoongi, si ceea ce mai înseamnă că tot peste două zile, eu trebuie sa fiu in New York, la spital, la doctorul Anderson pentru o consultație. Iar pe 12 e finalul competiției la box, asta pe sectiunea mea de varsta. La scrimă a fost acum o lună și am cam câștigat. Kara a fost susținătoarea mea, asta pentru ca nu am vrut eu să vină și băieții. Nu ca am ceva cu ei, dar daca pierdeam, voiam sa fiu singura, cu amarul meu.
De-a lungul acestor luni mi-am facut noi tatuaje. Unul e undeva in zona claviculei, si semnifica ultimele bătăi ale inimii mamei. Iar celălalt, pentru ca mi-am facut 2, e pe brațul stâng, în jurul bicepsului, si reprezinta un ceas care semnifica ora in care inima mamei a încetat să mai bată, si data in care ea s-a stins.
În legătură cu ziua mea, sincer abia astept sa treaca. Nu mi-o sărbătoresc, pentru ca nu mi se pare ceva wow. Si, oricum o să fiu plecată din țară, plus ca nu stie aproape nimeni de ziua mea.
Revenind cu picioarele pe pământ.
Acum sunt in drum spre sala mea de clasa.
Ni s-au băgat ore de dans, acum din semestrul al doilea, pentru că, fiind un liceu de arte, iar eu fiind pe specializarea muzica si dans, trebuie să facem și dans, logic.
Acum am muzica si e plictisitor. Cel puțin pentru mine.
Avem o colega noua in clasa, care se lingusește pe lângă băieți, mai ales pe lângă Yoongi. Si ma enervează pe mine, si pe Kara. La ea inteleg, e foarte apropiată de Jungkook, care nici macar nu îi da atentie fetei noi. Dar la mine nu e de inteles. Adică nu am nici o treaba cu Yoongi.
Intru in sala de clasa, imediat după Yoongi.
- Deci, stii ca esti colega mea minunata, si preferată? Mai esti si nebuna care in martie umbla in tricou pe afara.... Zice Yoongi si isi puna mana pe umărul meu.
- Ummm... Ce vrei? Zic eu.
- De unde stii ca vreau ceva?
- De obicei nu esti asa de amabil, ca sa zic asa... Asta daca nu te-ai molipsit de linguseala de la colega noua.
- Esti cumva geloasă? Zice el râzând.
- Geloasă? De unde pana unde geloasă? Zic eu si ma așez în pe in scaun.
- Atunci de ce ai folosit sictirul când ai vorbit despre noua colega? Zice si se așează lângă mine.
- Nu am vorbit la sictir.
- Te cunosc destul de bine. Si ți-am simțit sictirul din voce.
- Fie. Mă enervează felul în care se comportă.
- Tot cred ca esti putin geloasă.
- Ce motive as avea ca sa fiu geloasă?
- Faptul ca sta mai mult pe lângă mine. Adică zic si eu.
- In primul rand, eu nu sunt o persoana geloasă. Si in al doilea rand, faptul că stă pe lângă tine, nu m-ar face geloasă, asta pentru ca nu-mi prea pasă. Doar că nu îmi plac persoanele lingușitoare.
- Daca zici tu...
- Oricum, am cam deviat de la subiect. Spune-mi ce vrei de m-ai luat cu 'colega mea minunata si preferată'.
- Mai știi proiectul pe perechi primit ieri?
- Nuuuu, am uitat de el imediat ce l-am primit.
- Da, bine. Ți-am amintit eu, atunci. Oricum. Ai găsit cu cine sa faci proiectul?
- Aveam de gând să îl fac cu Kara, dar Jungkook mi-a luat-o înainte. Deci Kara face cu el. Iar eu inca sunt in cautare de coleg de proiect.
- Sa stii ca Tae face cu Jimin.
- Nici nu aveam de gand sa fac cu Tae sau Jimin.
- Deci, nu vrei să îl faci cu mine?
- De ce?
- Din două motive. 1: Sunt un geniu, si tu esti un geniu, deci combinându-ne istețimea, ar iesi ceva genial.. Si 2: Nu vreau sa fac cu fata cea noua, căruia nu îi stiu nici macar numele.
- Cred ca o cheamă Tanya, adică nici macar nu am vorbit cu ea. Oricum, te-a întrebat dacă vrei să faci proiectul cu ea?
- Da, si am zis ca am vorbit deja cu tine si am stabilit sa il facem amândoi.
- Doamne Yoongi. Poate ma fac cu amenințări de la Tanya.
- Iti e frica de ea?
- Da.. Leșin de frica ei. Nu imi e frica nici de tine, iar tu ai fi o amenințare mai mare decât ea.
- Mă simt onorat, dar și jignit în același timp. Dar atunci care e motivul pentru care nu vrei sa primesti amenințari?
- Daca sunt amenințată, sunt tentată să ricoșez. Si chiar imi place sa ma răzbun.
- Stiu, stiu. Lasă că nu o sa te amenințe. Deci o sa facem proiectul împreună, nu?
- Da, fie. Nu-mi pasă cu cine il fac, atât timp cât nu iau 4.
- O să luăm 10 cu felicitări.
- Fie. Dar acum lasă-mă să fiu atenta la ora.
- Da, bine.
- Deci, săptămâna viitoare o să ne întâlnim în S14, la etajul doi. Trebuie să vă predau ceva despre istoria muzicii, ca asa zice programa. Acum, Iris.... Zice profa.
- Ce am făcut? Zic eu devenind brusc foarte atentă.
- Din cate stiu eu nimic. Nu ai facut nimic, nu?
- Din cate imi amintesc..... Nu.... Nu cred ca am facut nimic rau. Iar asta e de doamne fereste.
- Asta e bine. Azi o să vorbim despre melodiile care se canta într-o tonalitate putin mai joasa decât K-pop-ul. Zice profa.
- Ok.... Ce legătură am eu cu lecția de azi?
- Tu o să faci un cover la o melodie, respectând în totalitate tonalitatea.
- Protestez...!? Zic eu.
- In legatura cu...?
- Faptul ca m-ati ales pe mine... Adică sunt 50 si ceva de persoane aici...
- Iti pun nota. Ai rămas singura fara.
- Viata, soarta si destinul, moartea și cu chinul. Nu vreau.
- Iti pun 2.
- Ne vedem in septembrie..? Tot nu vreau.
- Te las corigenta.
- Tot în septembrie ne vedem. Tot nu vreau.
- E melodia lui James Arthur- Imposibile. Nu e dificilă. Si nu mai comenta.
- In primul si in primul rand, eu nu comentez. Imi spun doar opinia. Am apelat la drepturile mele, iar unul dintre ele e dreptul e opinie. In al doilea rand, cum ati vrea sa cânt eu ca si James Arthur? Iar in al treilea rând de ce fix piesa asta?
- Așa cum ai cântat și până acum. Iar eu cred ca piesa asta ti se potriveste. Acum hai.
- Eu nu cred asta, iar eu ma cunosc mai bine decat oricine. Nu stiu versurile...?
Defapt le stiu, pentru ca am făcut o data un cover la piesa asta, care e postat si pe YouTube. Dar chiar nu am chef de cântat, plus ca sunt stresata cu competiția si consultatia. Cine știe cum vor iesi analizele...
- Vrei sa iei un 2 si nu stii cum?
- E o optiune?
- Nu.
- Eh.... Măcar mi-am incercat si eu norocul. Zic si la ridic de pe scaun.
Incep sa imi repet începutul melodiei în cap. Sper doar sa nu ratez începutul, că în rest va fi bine..
- Da... Mi-e lene si n-am chef sa cânt. Zic si imi dau ochii peste cap.
- Cheful vine lucrând. Nu ma mai face cu nervii si incepe sa cânti.
- Acesta e talentul meu, nu pot renunța la el asa usor.
- Daca ai comenta mai puțin ar fi mult mai bine pentru toți. Zice profa.
- Unde ar mai fi distracția? E atât de amuzant să fac lumea cu nervii.
- Hai sa revenim la melodie, ca trece timpul.
- Cam asta era si ideea. Dar fie ce-o fi...
Profa dă play la negativul piesei si imi da un microfon. Trag adânc aer în piept si incep sa cânt.
Melodia asa ma face sa devin melancolică, pur si simplu ma întristează de fiecare dată când o ascult.
Închid ochii, iar in față imi apar imagini cu mama, amintiri pe care le am cu ea. Imi este atât de dor de ea... Mă apăsa ceva in piept, doare atât de tare...
Falsez putin la sfârșitul melodiei, asta pentru ca imi vine sa plâng... Amintirile cu mama ma întristează, absența ei ma afecteaza.... Faptul ca traiesc cu vina in subconștient imi provoca răni adânci în suflet. Cel mai sensibil subiect pentru mine e mama... Nu suport sa se ia cineva de ea, sau sa vorbesc cu cineva despre ea.
Imi deschid ochii imediat ce termin de cântat. Imi îndrept privirea spre profă, ca sa vad ce are de spus.
- Sa stii ca ai falsat putin la final. Nu e foarte evident, dar totuși.
- Stiu ca am falsat. V-am spus că nu vreau sa cânt.
- Nu am mai intalnit o persoană asa ca tine.
- Nici nu are cum. Sunt unica in acest univers.
- Oricum. Un -10. Te poti duce inapoi locul tău. Zice profa.
Preferam acel 2 în loc să cânt în bătaie de joc o melodie, chiar dacă nu e una din preferatele mele, e destul de mișto.
Ma asez pe scaun, tot lângă Yoongi si imi îndrept atenția asupra profei care explica nu stiu ce.