Complicated

33

Doar 3 zile trecuse de când Jungkook era in laborator, însă satenul abia dacă a putut sa își oprească lacrimile. Plângea încă de când venise acasa dim cauza cuvintelor dureroase spuse de hybrid. Nu știa nici măcar ce sa facă, de ce hybridul își schimba starea de la una la alta, îl zapacea complet. Era atât de suparat încât nici sa de a vina pe cineva nu putea pentru ca a fost vina lui încă de cât ia permis prietenului sau cel mai bun sa își aducă hybridul la el acasa, și a fost vina lui ca nu a putut sa îl înfrunte.

Ceva cald simnti pe buza de sus, Taehyung ducându-și încet degetul pe lichidul călduț concluzionând ca era sânge. Nu putea avea grija de el, era pre mult, fiecare zi cu el in aceeași casa la făcut sa plângă și sa plângă. Nici măcar nu își aduce aminte când a plans atât de mult ultima dată.

Apucase un șervet ce era pe masă ducand o spre nas pentru a își opri sângerarea. După o aruncase înapoi pe masa lăsându-se cu totul pe canapeaua moale așa ajugand sa privească tavanul. Amintirile cu familia lui ii inundase creierul făcându-l sa își închidă ochii și sa retrăiască din nou acele momente când tatăl lui îl lovea din cauza a ce făcuse fratele sau. Atunci avea probabil 11 ani nu mai tinea minte însă Hun a distrus o colecție foarte importanta a tatălui sau și când mai avea puțin sa vina Hun ii aruncase bâta desigur toată vina aruncându-se pe el. La lovit atât de mult încă a trebuit sa stea o săptămână in camera pentru a își reveni. La fel și mama lui , Hun din nou distruse deja nu mai tinea minte ce, și drept recompensa a primit o palma peste față de la propria mama.

Toată viața lui a fost numai de durere, umilință, dezamagire și acum crezând ca dacă se muta in Seul, sa își refacă din nou viața pe care el o merita, a ajuns din nou in trecut, acum provocat de un hybrid. Știa ca era atât de ghinionist, sa fugi fără ceva sa se întâmple niciodată nu e cu noroc.

Trebuia sa ii tina piept familiei lui, trebuia sa încerce măcar sa explice însă ei niciodată nu l-au ascultat. Hun era pe primul loc, nou născut, bun la orice, trofee peste trofee de la diferite competiții. Mândria familiei. Taehyung era doar o ființa care a avut ghinionul sa se nască in acea familie. La orice mica greșeala plătea cu răni adânci.

Simntind cum obrajii din nou incepeau sa se ude, Tae se ridicase in picioare mergând pana la baia din camera pentru a își spăla fața. Chipul sau era șters, buzele crăpate, ochii obosiți, cearcăne vizibile ce puțin l-au speriat. Parca arăta ca un mort imblator.

Oftand ieșise din baie mergând pana la masa sa de lucru. Mâine avea facultate și vroia sa își înceapă temele pentru a ii lua mintea de la probleme.

***

Cu pași mici și obosiți, Taehyung se indrepta spre clasa sa vrând cât mai repede sa se termine toată acea stupida ora și sa plece acasa, însă nici nu apucase sa intre ca o voce enervanta îl opri, forțându-se atât de mult sa nu ofteze puternic.

"Tae cât de mult a trecut, mi-a fost atât de dor de tine" vocea băiatului îl zgârâia pana și in timpane însă incerca sa fie politicos chiar dacă o dorința de a ii trage o palma ii furnica mâna.

"Hyun nu azi, te rog" spuse întorcându-se pentru a intra in clasa dar băiatul ii prinse mâna întorcândul brusc așa satenul împiedicându-se și ajugand ca sa aibă mâinele lipite de pieptul brunetului.

"TaeTae nu fii așa, m-am saturat sa ma tot refuzi știi chiar ma rănești" respirația fierbinte ii lovi obrajii făcându-l sa își închidă ochii și sa ofteze obosit.

De ce pur și simplu nu îl lăsa in pace, chiar atât de mult îl satisfăcea sa meargă după el de fiecare data?

"Hyun ti-am zis nu azi, da-mi drumul" incerca sa se îndepărteze dar strânsoarea începea sa devină mai puternica făcându-l sa își strâmbe nasul din cauza durerii.