53

274 48 8
                                    

Un țipat puternic ii lovise urechile Taehyung lasand jucăriile frumos pe podea și fugind spre bucătărie. Mama lui avea mâinele in par in timp ce privea frumoasa sa colecție de pahare sparte. Micutul băiat vroia sa se apropie știind ca dacă o îmbrățișa era bine însă nici pe aproape nu a fost când sa gândit. A simntit doar o palma puternica cum ii patase probabil obrazul făcându-l sa se dezchilibreze și sa cada la pământ cu o mâna asupra locului lovit și privindu-și mama cu lacrimi in ochișori.

"Cum ai putut Taehyung, cum ai putut sa îmi spargi paharele știind foare bine cât de mult le iubeam!"

Micutul nu intalgea de ce propria mama la lovit și de ce tipa la el. Întreaga zi a stat doar in camera sa jucându-se cu jucăriile și privind desene.

"D-Dar....eu-eu"

"Nu vreau sa mai aud nimic de la tine, Sang-Hun a zis ca te-a văzut cum îmi umblai prin colecția mea de pahare" din nou urmase încă o palma, și încă una in timp ce tipele nu sau mai oprit.

Taehyung era roșu de la lovituri și ceea ce mai tare la durut era ca fratele sau privea de la usa, de fiecare data cu acel rânjet când făcea ceva și dadea vina pe el.

Ne mai suportând loviturile micutul cu greu se ridicase trecând pe lângă așa zisul sau frate și fugise in camera închizând usa, prelinduse încet pe lemnul maroniu in timp ce lacrimile nu dădeau știrea ca se vor opri. Încă o auzea pe mama lui cum ii striga numele dar o ignora pentru ca era mult prea obosit și satul de tot.


Aceste amintiri apăreau de fiecare data când era mult prea scufundat in minte. Taehyung a încercat de multe ori sa le șteargă, însă parca erau lipite pentru totdeauna de creierul sau. Vroia sa ii urască, trebuia sa ii urască pentru toată copilăria sa groaznica dar nu are puterea asta, încă ii iubea, încă ii erau părinți, chiar și dacă se forța sa nu ii numească mama și tata.

Un oftat slab ii părăsi buzele in timp ce se ridicase de pe scaunul din bucătărie sa. Mâine începea din nou facultatea, va trebuit sa ascundă durerea din ochi ca nimeni sa nu observe, mai ales Jungkook.

Privise ceasul scurt, abia 4 p.m. Poate va ieși puțin la plimbare cu Yeontan mai ales ca hybridul era la Seokjin, de ce, nu știa, nu ia zis, dar nici el nu la întrebat.

Încet își luase hainele călduroase luându-și cățelul și ieșind in liniste pe usa. Avea nevoie de o mica plimbare, închis in casa singur mai mult ii făcea rău, ca și înainte. Soarele încet începea sa apună razele slabe lovind zapada alba rece, mici particule de străluci fascinand întregul loc. Taehyung iubea zăpada, iubea sa vadă priveliștea alba din fața lui, cum copacii erau împodobiti cu acea mirifica alba și pufoasa. In general iarna întodeauna a fost anotimpul sau preferata chiar dacă era destul de frig, oricum ii placea.

Un zâmbet micuț i se infiltra pe buze când Yeontan adulmecase pământul dar trezindu-se cu nasucul plin de zapada, asta făcându-l sa arate mult prea adorabil. Satenul sa apropiat de ghemotocul de blana ajutându-l sa se scuture de zapada și lent ii dezlegase cureaua pentru al lasă sa fuga liber. Oricum au ajuns in parc deci frica ca îl va pierde era mică.

Cât timp cățelul se juca Taehyung decise sa își ia o ciocolata calda pentru a își încălzi corpul. Respirația ferbinte ii părăsi buzele norișorul aproape transparent dispărând in aer. Satenul cu pași mici se apropiase de buticul cu cafea așteptând ca cel din față sa își primească comanda.

Orașul era frumos, clădirile, parcurile chiar și copacii erau decorați cu diferite ornamente de crăciun, luminițele luminând puternic totul din jur. Chiar dacă sărbătorile au trecut, oameni încă nu se grăbesc sa le dea jos ceea ce e super dragut.

ComplicatedUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum