Complicated

35

Inima încetase sa mai bate când privi persoana care se aștepta mai puțin ca o sa îl revadă. Corpul ii încremenise trimițându-i un disconfort atât de mare. Hun era aici, fratele sau mai mare era aici.

"TaeTae" chiar și vocea i sa schimbat când ultima data o auzise.

Înainte avea o voce mai subțire, ca un copil însă acum era mai groasa, severa putea sa te trimită intr-o clipita in iad doar auzindui vocea dura și rece.

"Ce-ce faci aici?" nu-i venea sa creadă ca după atât timp, după toate ce i sa întâmplat, Hun stătea la usa sa, cu zâmbetul pe buze.

Chipul sau era la fel însă parul îl vopsise intr-o nuanta de roșu întunecat, corpul părea mai lucrat iar acum era și mai înalt ca ultima data.

"Nu te bucuri sa ma vezi, am străbătut tot drumul ăsta lung doar ca sa te văd, mi-a fost dor de tine frățioare" zâmbetul sau era sincer cel puțin arăta sincer, dar ceea ce nu intalegea de ce după atât timp a decis sa vină, de ce acum?

"Nu-nu, nu poate fii adevărat, de ce ai venit, eu-eu....nu vreau sa te văd" a făcut un pas in spate încercând sa se îndepărteze de fratele sau însă se lovi de ceva tare conștientizând mai târziu ca era Jungkook, doar ca era schimbat, mult prea schimbat, ochii ii deveniră întunecați ca un stol de cori ce împânzeau cerul făcându-l sa arata ca într-un film de groaza, brațele ii erau încordate putand sa observe venele ce se umflau iar maxilarul i se încleștase avand puțin sa își zdrobească dinții dacă mai continua.

Chiar și pe e îl băgase in sperieți când privirea sa era fixată pe fratele sau parca gândindu-se cum sa procedeze pentru a își elimina prăda.

"J-Jungkook?" îl întreaba pe un ton balbait atingandui fin brațul însă hybridul nu mișcase nici un mușchi parca era prins in mintea sa cu ochii fixați pe Hun.

"Văd ca deții o comoara foarte interesantă, nu stiam ca ai hybrid Tae"

Taehyung se întoarse cu privirea speriata pe fratele sau după înapoi pe hybrid încercând din nou sa ii atragă atenția.

"Kookie ce e cu tine ma sperii" șopti abia auzindu-se singur dar urechile negre și pufoase tresari fiind îndreptate spre satenul ce lăsase câteva suspine urmând ca și ochii sa coboare peste chipul acum cu lacrimi.

Ceva in interiorul sau făcuse click când privise lacrimile ce incepeau sa cada și mai mult observând frica și teroarea din ei. Ce se întâmplă? La privind din nou pe străinul cu chipul cunoscut încercând sa își dea seama de ce arăta exact ca stăpânul sau temporara, și de ce Tae plângea. Iar când in creierul sau ceva sunase Jungkokk pe loc și-a dat seama ca o piesa de puzzle lipsise, fratele lui Taehyung, ceea ce înseamnă.....

Un mârâit atât de puternic se auzi in apartament încât toate sau zgutui impreuna cu micul băiat ce încă plângea paralizând pe loc cu mâna strânsă pe bratul hybridului și cu ochii cât cepele. Nu sunase deloc ca alte dati faptul ca acum a fost atât de puternic încat chiar și ferestrele aveau încă puțin și se spărgeau.

"Oh destul de impresionant" vocea fratelui sau îl trezi din transa făcându-l sa se întoarcă cu încetinitorul inca nelăsând bratul încordat a hybridului.

"Te rog Hun pleacă, nu sunt pregătit sa te vad nu acum" spuse sperând ca o sa intalega și ca o sa îl lase in pace dar Hun deloc nu schițase nimic doar avea acel zâmbet întipărit pe buze ce sa fim sinceri îl speria.

"TaeTae am venit aici sa ne împăcăm, știu ca trecutul a fost mai nașpa însă serios frățioare îmi pare nespus de rău pentru ce sa întâmplat, pentru ce pateai din cauza mea, îmi e dor de tine si vreau sa devenim din nou frați" satenul își mușcase buzele încercând sa își oprească lacrimile sa mai curgă dar era atât de greu mai ales pentru ce zise fratele sau.