Priveam tavanul dormitorului domnului Hell, aşteptând parcă să-şi facă apariţia din clipa în clipă, nervos şi spunându-mi că sunt o nebună şi că trebuie s-ai părăsesc casa şi să mă întorc în apartamentul nostru, ceea ce m-ar fi mulţumit, chiar îmi doream să mă duc acasă, aici nu mă simţeam bine, deşi micul David era o scumpete de băiat.
- Credeam că dormi, dacă tot spui că te simţi rău, aud vocea domnului Max şi tresar mutându-mi privirea spre uşă, acolo unde se afla el.
- Cred că febra mi-a revenit, spun încercând să par bolnavă, deşi nu mă simţeam totuşi prea bine.
- Şti ce cred eu? Mă întreabă venind spre mine.Că nu ai nimic, doar că ţi-a fost frică de mine.
- Să înţeleg că aţi aflat, spun înroşindu-mă la faţă.
- Spune-mi Angel, de ce i-ai spus directorului că eşti soţia mea, mama fiului meu?
Am început să-i povestesc ceea ce se întâmplase, desigur nevrând să-i explic şi ceea ce am simţit, poate pentru că nu era treaba lui, sentimentele mele sunt doar ale mele, ştiam asta foarte bine, persoanele care şi-au bătut mereu joc de mine doar pentru că nu aveam bani, haine frumoase sau pur şi simplu o familie iubitoare, o mamă care să mă înveţe cum să mă port, să am grijă de mine şi cum să-mi fac prieteni. Simt o mână pe obrazul meu, mâna lui pe obrazul meu care era brăzdat de lacrimi. Fără să stau pe gânduri mă ridic uşor dintre lenjeria patului şi mă arunc în braţele lui, poate pentru că aveam nevoie de cineva care să mă înveţe cum să lupt cu viaţa, cum să am grijă de mine de una singură, poate că el era cel care putea să o facă, era un bărbat bun, un tată iubitor, îl iubea pe David se vedea de la o poştă şi numai un om nebun putea să susţină altceva.Îl simt cum mă strânge uşor în braţe şi mă lasă să mă descarc, poate că sub învelişul acela de piatră chiar există o persoană bună.
- Dar ai minţit, iar eu nu vreau ca fiul meu să aibă prin preajmă persoane care mint.
- Îmi pare rău, jur că-mi pare rău nu o să mai mint niciodată, spune pentru că ceva din mine tipa că îi este frică să fie izgonită de lângă David.
- Înţeleg că-ţi pare rău, dar spune-mi de la care minciună te-ai oprit?
- Poftim? Întreb încercând să nu arăt că ştiu despre ce vorbeşte.
- Ştiu că ai minţit că-ţi este rău, nu-ţi este aşa că spune-mi de ce ai minţit.
- Pentru că mi-a fost ruşine, şoptesc când îmi dau seama cât de deştept putea să fie.
- De ce ţi-a fost ruşine?
- Pentru minciuna pe care am spus-o bineînţeles.
- Dar a fost o minciună pentru iubire, îl iubeşti pe fiul meu?
- Dar şi o minciună spusa doar ca să aperi pe cineva pe care-l iubeşti are repercusiuni, nu-i aşa?
- Da are, spune şi-mi ia o mâna într-a lui. Ştiu că ai făcut-o doar pentru a-l apăra pe David, dar minciuna ta m-a făcut şi pe mine să mint, înţelegi?
- Da, înţeleg.
- Eu am o logodnică, aveam să i-o prezint fiului meu, dar el deja te vrea pe tine în viaţa noastră, deci spune-mi tu mie cum o să-l fac să o accepte pe cea pe care am ales-o?
Rămân masca la ceea ce-mi spusese, nu mă gândisem deloc la asta, nu mă gândisem că poate el avea pe cineva în viaţa lui, şi până la urmă de ce să nu aibă. Este frumos, deştept şi plin de bani, are un fiul la fel de frumos şi de deştept, ori cine-l poate iubi şi asta mă face să fiu un pic geloasă dar şi fericită. Eram geloasă pentru că doream a fiu în preajma lui David, ne înţelegeam aşa de bine şi eram fericită pentru că-l cunoscusem pe el. Domnul Max avea dreptate, făcusem o mare greşeală pe care am de gând să o repar, chiar dacă v-a trebui să mă întorc înapoi acasă, împreună cu fratele meu, Markus care încă locuia acolo, a spus că el vrea să se întoarcă acolo, nu ştiu de ce sau poate că asta era motivul, poate că domnul Max i-a spus deja ceea ce el a decis, adică să ne de-a afară. Îmi mut privirea spre ferestrele dormitoarelor unde, ploaia nemiloasă îşi făcea simţită prezenţa, şi deşi era iarnă aceasta încă era acolo.
