Rămăsesem înlemnit privind în gol de câteva clipe, la tot ce puteam să mă gândesc era faptul că ea m-a sărutat, ea faţă de optsprezece ani, fata timida şi super frumoasă, care mi-a făcut inima să bată doar apropiindu-se de mine m-a săruta şi eu am sărutat-o. Eram un idiot, doamne cât de idiot am fost să o las să plece, să-i spun că în viaţa mea este o altă femeie şi de fapt eu nu sunt cu nimeni, nici nu ştiu ce nume am spus, Carmen sau Camelia, doamne ce prost am fost şi faptul că eu am minţit-o pe Angel, l-am rănit şi pe fiul meu. Vreau să mă duc după ea, dar ce să-i spun şi ce rost avea să mă duc, cu siguranţă nu avea să mă ierte, aşa că poate dacă îi las câteva zile o să fie bine.
- Domnule, aud vocea asistentei care avusese de îngerul meu.
- Da?
- Am venit să mă va spun că fiul dumneavoastră doarme, deşi mi-a fost greu să-l fac să nu plângă.
- Înţeleg, spun blestemându-mă în gând.
- Unde este domnişoara Angel, trebuie să o verific înainte să plec.
- A plecat, îi spun trecându-mi mâinile prin păr din cauza frustrării.
- Cum adică a plecat? Mă întreabă iar vocea ei nu-mi plăcea sub nici o formă. Domnule, era încă foarte slăbită, iar cu ploaia de afară, boala ei putea oricând să se întoarcă.
- A ales să plece, nu am putut oprii, mint eu cu neruşinare.
- Înţeleg, atunci sper doar că boala să nu i se întoarcă, de data asta ar fi şi mai rea, spune apoi se întoarce cu spatele şi vrea să iasă din cameră dar o opresc, eram speriat.
- Cat de rău ar putea să fie?
- Ar putea să moară, este prea slăbită ca să lupte cu boala.
Iese din camera lăsându-mă singur cu gândurile mele întunecate, pentru că ştiam că dacă ea avea să păţească ceva eu eram singurul vinovat. Într-un acces de frustrare mă ridic de pe pat şi pornesc spre ieşire, la naiba trebuie să-mi aduc femeia acasă. Angel era femeia mea, la naiba după sărutul ăla nimeni nu puteam să-mi spună mie că ea este a altcuiva pentru că avem de gând să-l omor cu mâinile mele.
*
Mergeam prin ploaie, nu departe de blocul unde locuiau domnul Max şi David, eram aşa de lipsită de puteri ca nici nu puteam să mă ţin pe picioare, la naiba cu tot nu puteam să-mi iau gândul de la sărutul pe care l-am împărţit cu el, nu ştiu cum am avut forţa să fac asta, eu nu eram aşa de încrezătoare în propriile mele forţe. Trec cu grijă pe lângă un grup de bărbaţi care păreau beţi, adică în jurul lor aerul mirosea a alcool.
- Iaute ce păpuşică, aud pe unul dintre ei că începe să vorbească.
- Eşti nebun, nu vezi că-i băiat.
- Nu, este fata, spune şi când vreau să mă apuc să merg mai repede, simt o mână prinzându-mă de gluga hanoracului şi mă trânteşte pe cimentul udat de ploaie.
- Ei bine, se pare că ai avut dreptate.
- Dă-mi drumul, şoptesc încercând să mă trag de lângă grup.
- Hopa, păpuşica are şi glas, miaună spre mine pisicuţo.
Mă trag de lângă ei speriată, erau patru şi miroseau a băutura de la poştă şi felul cum mă priveau mă speriau foarte tare. Îmi simt spatele proptindu-se de perete şi înghit în sec când aceştia se uită unul la altul apoi spre mine cu nişte zâmbete libidinoase pe faţă. Ştiam ce doreau să-mi facă, ştiam că doreau să-şi facă treburile cu mine iar asta mă speria foarte tare. Închid ochii şi încep să mă rog, aveam nevoie de ajutor şi în momentul de fata doar dumnezeu mă poate ajuta. Simt o mână pe piciorul meu şi stomacul meu deja o luă la vale, alcoolul îmi omora nările. Încep să tremur din toate încheieturile şi încep să şoptesc o rugăciune.
