Încercam să mă mişc, încercam să mă ridic, îmi era frică să nu-l fi lovit iar atunci când am căzut deşi doream doar să-l ajut. Îmi era ruşine, ştiam că obrajii mei erau roşi ca focul şi asta pentru poziţia pe care o avea. El stătea pe spate, cu picioarele desfăcute, în timp ce eu eram aproape lipită de el, corpul meu fiind între picioarele lui. Mâna mea dreaptă era intra lui în timp ce ce-a stânga era pe marginea canapelei, ţinându-mă să nu cad.
- Îmi pare rău, şoptesc încercând să mă ridic, dar se pare că nu dorea să o fac.
- De ce? Întreabă şoptit, vocea lui părând mai gravă.
- Am vrut să te ajut, dar nu am putut să te ţin, jur că nu am vrut să te rănesc iar, spun disperată.
- Ştiu, spune şi pentru prima dată după mult timp, m-am simţit ocrotita.
Îl simt cum mă trage în braţele lui calde şi tari fără nici un fel de avertisment, de parcă dorea să fiu acolo şi deşi ştiam că nu este bine ce fac, el era un bărbat străin, unul pe care l-am împuşcat doar ca fraţii mei să scape, unul care locuieşte cu mine în casă şi care doreşte să fiu la închisoare pentru ceea ce i-am făcut. Un bărbat care cu siguranţă mă vede că o femeie insipidă doar pentru că el cunoaşte femei care arata fenomenal şi asta pentru că eu nu am avut privilegii când eram mică, mai ales după ce mama a murit. Durere asta simţeam, tot ce-mi doream era să fiu o copilă normală, să am prieteni nu doar fraţii mei, să am un iubit apoi un soţ şi copilaşi pe care să-i iubesc ca pe ochii din cap. Fără să ştiu de ce îmi las capul pe pieptul lui şi încep să plâng în hohote în timp ce el îmi şoptea să mă liniştesc, să nu plâng şi că nu sunt singură.
- Scuze, spun după un timp, în care încercasem să mă liniştesc lacrimile începând să se usuce pe fata mea.
- Nu trebuie să-ţi ceri scuze, dar ar fi bine să mergi să dormi.
- Nu, întâi trebuie să te ajut.
Îl privesc cum se gândeşte dacă face sau nu asta apoi îmi dă drumul, lăsându-mă să mă ridic, încercând să se ridice şi el. Era greu, era un munte de om pe lângă mine şi faptul că mai mult de jumătate din greutatea lui se apăsa pe mine, aproape strivindu-mă. Răsuflu uşurată când intrăm pe uşa camerei lui şi după ce-l ajut să meargă până în patul, pat din camera părinţilor mei, asta fusese camera lor, era cea mai confortabilă, aşa că am pregătit-o pe ăsta pentru el.
- Sper să-ţi placă, îi spun încercând să nu-l privesc. Este cea mai mare camera din casă şi este lângă camera mea aşa că dacă ai nevoie de ceva, poţi să strigi.
- Înainte să pleci, am nevoie să mă dezbrac, spune şi eu mă înroşesc instant, nu puteam să-l văd gol.
- Desigur, vrei pijamalele, spun şi mă îndrept spre dulapul unde-i pusesem hainele apoi încep să caut prin ele. Nu le găsesc, eşti sigur că le-ai luat din casa primarului?
- Nu dorm în pijamale, dorm gol.
Nu ştiu cum m-am întors cu faţa spre el, dar într-o secundă îl priveam cu gura deschisă, încercând să-mi dau seama dacă el râdea de mine sau chiar vorbea serios şi din ce-mi puteam da seama, era foarte serios. Înghit în sec, încercând să nu mă gândesc la ceea ce spusese şi mă apropii de el, dând să-l ajut dar acesta se fereşte.
- Poţi să pleci, mă voi dezbrăca singur.
- Eşti sigur?
- Vrei să mă vezi gol?
- N-nu.
- Atunci pleacă.
Îl privesc uimită dar fac ceea ce-mi spune deşi era casa mea nu puteam să comentez, el nu mă trimisese la închisoare, ba chiar acum câteva minute, când plânsesem în hohote el doar m-a consolat ceea ce mulţi nu ar face mai ales că eu l-am rănit iar fraţii mei au furat de la el. Intru în camera mea un val de aer rece m-a făcut să tremur, la naiba lăsasem geamul prea mult timp deschis, lăsând aerul rece de iarnă să intre. Merg spre fereastra tremurând şi o închid, fixând siguranţă, ferestrele noastre erau aşa de vechi încât se deschideau câteodată singură. Dau să mă întorc când o mână mare se aşează pe gura mea, oprindu-mă să nu ţip.
