Intru în biroul tatălui meu, biroul de la firmă, nervos de ceea ce făcuse el. Cum îndrăznise să facă o şedinţă iar pe mine să nu mă cheme, deşi am şi eu o parte din firma asta, cum îndrăznea să nu mă cheme când eu eram directorul executiv. Eram turbat de furie şi tata avea să-mi dea socoteală pentru ceea ce făcuse. Uşa era deschisă, nu-mi pasă că toată lumea mă vedea, la naiba nu-mi pasă de nimic.
- Ce naiba este în capul tău? Îl întreb pe tată care mă privea fix, nearătând nici un fel de sentiment pe chipul lui.
- Închide uşa.
- Nu închid nici o uşă, nu-mi pasă cine mă aude. Te-am întrebat ceva, răspunde.
- Închide uşa sau ieşi, spune ridicându-se de la birou, se pare că era nervos.
- Nu.
Tata merge până la uşă şi o închide, trântind-o cu putere apoi trece pe lângă mine şi se aşează iar la birou. Ştiam că tata se comportă aşa când era nervos, nu arăta niciodată ce gândeşte sau ce vrea de fapt să spună atunci când vorbeşte, aşa că era foarte greu ce naiba să spun.
- De ce eşti aici?
- Te-am întrebat ceva, răspunde-mi, urlu eu la tata.
- Cred că ştii foarte bine răspunsul, deci poţi pleca.
- Ştii foarte bine că nu poţi să iei nici un fel de decizie fără mine, deci spune-mi despre ce a fost vorba.
- Nu te-am chemat pentru că a fost şi mama ta acolo, nu aveam cum să o las să te vadă, abia am reuşit să o scot din casă.
- Vreau să vorbesc cu ea, unde este?
- A plecat, avea treabă şi nu vreau să vorbeşti cu ea, abia a început să-şi revină.
- Vreau să-i cer scuze, am vorbit la beţie.
- Păcat, pentru că ea nu vrea să te mai vadă, mi-a spus că nu mai vrea niciodată să te vadă şi că nu te va ierta niciodată pentru ceea ce ai spus.
- Este mama mea, mă v-a ierta, îi spun rănit de ceea ce-mi spusese.
- Nu este mama ta, ai spus-o chiar tu. Acum ieşi, am treabă şi n-am nici un chef să te ascult, mă faci să-mi aduc aminte că am vrut să te omor cu bătaia chiar dacă eşti fiul meu. Ai rănit-o pe Angel aşa de tare, a plâns aşa de mult din vina ta.
- Este mama mea şi punct, urlu şi fără să aştept să mai spună ceva mă întorc şi ies afară din biroul lui.
Eram nervos şi aveam nevoie să mă liniştesc, mor de nervi şi dacă cineva avea să comenteze aveam să omor pe cineva. Nu ştiam ce să fac, tata avea dreptate, o supărasem rău pe mama iar ea avea tot dreptul să înceapă să mă urască deşi eu nu-mi doream asta, la naiba îmi era dor de ea, era mama mea chiar dacă ea nu mă purtat nouă luni în burtă şi nu mă crescut de când am apărut pe lumea asta. Înghit în sec şi mă urc în maşină din parcare, trebuia să merg acasă, aveam nevoie să mă duc la sală, aveam nevoie să mă antrenez până la epuizare ca să uit tot ce era de uitat şi poate avea să-mi vină şi vreo idee bună, măcar una care să mă facă să ajungă la ea, apoi aveam să improvizez ceva, dar tot aveam să o fac să mă ierte.
*
Stăteam în livingul apartamentului lui David, doamna Angel era împreună cu mine beam un ceai în timp ce-l aşteptam pe fiul dânsei. Doamna fusese bună cu mine, şi-mi adusese hainele pe care gemenele, Kate şi Lucy mi le-au dăruit, ea ştia că aveam nevoie de ele aşa că mi le-a adus. Ştiam de ce se află aici, dorea să vorbească cu David, până la urmă era fiul ei, avea nevoie de el în viaţa ei şi o înţelegeam, eu eram foarte tristă, îmi era dor de fraţii mei, în special de Zike de care nu ştiam mai nimic, de ceilalţi nu prea îmi pasă, deşi îi iubeam la nebunie, ei erau vinovaţi de toată situaţia asta creată, de faptul că eu nu mai eram acasă la mine, ci aici, unde nu era locul meu, unde nu mă simţeam de loc bine şi aveam nevoie să mă întorc acolo, dar ştiam că nu aveam cum să o fac.
