Eram crispată, înfricoşata mai bine spus de ceea ce se întâmplase de dimineaţa, când el şi-a pus mâna acolo unde nimeni nu m-a atins niciodată, fapt care mă speriase foarte tare, pentru că undeva o părticică din mine dorea ca el să mă atingă iar acolo, dar acea părticică era aşa de mică şi totuşi mă speria foarte tare. Eram uşurată că nu era acasă, îmi era ruşine să dau ochii cu el, cum puteam să-l privesc şi să nu-mi aduc aminte de ceea ce făcuse, cum mâinile lui îmi mângâiase corpul şi chiar dacă dormea tot m-am simţit bine. Era bine că plecase, îmi spusese că pleacă să vadă dacă poate să scape de gheaţă de la picior, ca să poată să se deplaseze, ura să fie aşa de neajutorat, bine nu astea au fost cuvintele lui, el înjurase dar eu nu doream să le repet, nu era frumos să înjuri. Acum găteam, fraţii mei mereu îmi spuneau că gătesc bine, că fac cel mai bun pui la cuptor cu cartofi pai, ba chiar aveam şi o zi specială în are mâncăm asta. Îmi era dor de fraţii mei, speram să fie în siguranţă, eu aveam să fiu bine dacă ei erau bine, ceea ce pentru mine poate avea să fie mai uşor, atunci când el v-a pleca din casa asta. Închid ochii pentru câteva clipe, nu ştiu de ce dar un frison mi-a străbătut corpul în momentul în care uşa de la intrare se trânteşte.
- Liv, ce naiba faci? Aud vocea fratelui meu, Zike care tocmai intră în cameră, făcându-mă pe mine să tresar, la naiba ce caută aici.
- Aseară am făcut o greşeală lăsându-te aici, trebuie să vi cu mine, spune prinzându-mă de mână şi încercând să mă tragă lângă el, ca să plecăm din cameră.
- Nu pot să merg, protestez eu trăgându-mă şi încercând să-mi eliberez mâna. Nu înţelegi?
- Orice ar fi o să rezolvăm noi, băieţii ţi-am spus şi aseară nu sunt aici, o să mergi cu mine şi o să ne descurcăm.
- Tu chiar nu înţelegi ce am făcut? Nu înţelegi că mă tras cu pistolul în el ca să-i salvez pe fraţii noştri, nu înţelegi că bărbatul ăsta ne poate băga pe toţi la închisoare?
- Ştiu ce ai făcut, spune întorcându-se spre mine. De ce naiba ai făcut asta, de ce nu ai putut să-i ţi în frâu pe ceilalţi, de ce nu mai sunat, pentru numele lui Dumnezeu, tipa Zike la mine, era pentru prima dată când ţipă la mine aşa de furios.
- Nu ştiu de ce am făcut-o, eram disperată ca ceilalţi vor ajunge la închisoare şi n-am ştiut ce să fac, aşa că am făcut primul lucru care mi-a trecut prin cap, îi spun privind podeaua, nu puteam să-l văd.
- Oh doamne, suntem aşa un dezastru de familie, spune aşezându-se la masă şi punându-şi mâinile în cap.
Eram şocată să-l văd aşa de afectat de toată situaţia asta, el era mereu aşa de nepăsător când era vorba de vreo problemă şi acum să-l văd, de parcă ajunsese la capătul puterilor, mă făcea să mă simt rău. Nu puteam să plec cu el, nu aveam cum să o fac, dacă plecăm de aici ştiam că ei aveau să ajung la închisoare, eram conştientă că nimic bun nu avea să se întâmple dacă plecăm cum nici dacă rămâneam dar cu toate astea, nu eram în stare să plec de aici până când el nu avea să plece sau să-mi spună că nu-mi v-a face nimic. Aud o sirenă de poliţie, trupul meu începând să tremure din toate încheieturile.
- Trebuie să pleci, îi spun fratelui meu şi încerc să-l ridic de pe scaun dar el nu dorea. Te rog, dacă mă iubeşti o să pleci de aici, o să uiţi de mine şi o să-ţi faci viaţa aşa cum doreşti, eu voi fi bine.
- N-am să plec, spune rămânând lipit de scaun. Trebuie să vorbesc cu el, nu înţelegi? Faptul că tu rămâi aici din vina lor, eu nu pot să suport asta, nu pot să suport să te sacrifici pentru ei.
- Zike, şoptesc chiar când uşa se deschide, în câteva clipe în bucătărie apărând trei politisit şi el.
Eram înfricoşată de el, de privirea lui care făcea o gaură în capul meu şi deşi toată lumea se uită la fratele meu, privirea lui era pe mine. Stomacul meu făcea tumbe, îmi venea să vomit şi nu ştiam ce să fac, aşa că mă întorc spre el, tremurând din toate încheieturile. Nu ştiu de ce, dar picioarele m-au lăsat şi într-o secundă mă prăbuşesc în genunchi în faţa lui.
- Te rog, el nu are nici un fel de vină, el nu era aici, te rog, îl implor printre lacrimile care-mi curgeau pe faţă.
- Liv ridică-te, îmi ordonă fratele meu dar nu-l ascult, dacă trebuia să implor ca el să fie bine aveam să o fac.
Nu ştiu cum dar într-o secundă palma lui se lipeşte de fata mea trântindu-mă cu totul la podea. Zike scoate un urlet şi porneşte spre mine dar este prins de politisit şi ţinut. Îmi ridic fata, mâna mea era pe obraz şi îl privesc, cu frică.
- O să te omor, spune fratele meu furios.
- Nu, spun speriată, el niciodată nu ameninţa în van. Te rog să pleci.
- Scoteţi-l afară de aici, spune spre cei doi care-l ţineau apoi se întorcea spre fratele meu. Dacă ţi la sora ta ai să pleci şi să nu te mai întorci, ea v-a rămâne aici sau v-a ajunge la închisoare, este alegerea ta.
- Te rog să pleci, o să fiu bine, îţi jur că o să fiu bine, îi spun încercând să-l conving pe el dar şi pe mine de asta.
Dă din cap privindu-mă cu lacrimi în ochii apoi este scos afară din bucătărie lăsându-mă cu David. Eram înfricoşată de el, mai ales că mă lovise şi că locul unde mă lovise, acum mă durea ca naiba. Mă ridic de pe podea în timp ce îl privesc precaută, nu ştiam ce avea să facă şi nu-mi doream să mă mai lovească încă o dată. David se aşează pe scaunul pe care stătuse Zike înainte să fie scos afară din cameră şi îmi face semn să mă aşez pe cel pe care doream să mă aşez eu, aşa că fără să comentez mă aşez pe scaun şi aştept să văd ce are de spus.
- Ştiai că este aici şi nu mi-ai spus, spune pe un ton fioros.
- Da, spun după câteva clipe în care m-am gândit dacă să-l mint sau nu. Este fratele meu, dar el nu are nici o vină în toată povestea asta.
- Bineînţeles că nu are nici o vină, el era singurul care nu era în oraş şi ştiam asta.
- I-ai fi făcut rău doar ca să te răzbuni pe mine.
- Nu, nu i-aş fi făcut nimic, cum am mai spus el nu este vinovat de nimic.
- Nu avem de unde să ştiu, spun şoptit.
- Dacă ţie nu ţi-am făcut nimic până cum, ar fi trebuit să ştii, ţipă el la mine. Acum ţi-ai pierdut şansa de a te mai crede vreodată, îmi spun şi înghit în sec când ştiam că avea dreptate. Pregăteşte-te, în câteva ore plecăm.
- Plecăm unde?
- Crezi că nu doresc să pun mâna pe fraţii tăi? O să stai lângă mine până când ei vor da explicaţii, aşa că vei merge cu mine acasă.
- Acasă la tine?
- Da, acasă la mine, unde vei fi servitoarea mea, spune apoi se ridică de pe scaun şi pleacă din bucătărie lăsându-mă singură.
Înghit suspinele în momentul în care lacrimile începuseră să-mi cadă iar pe faţă şi încerc să mă liniştesc, nu doream să-l enervez şi mai tare ştiam că nu puteam să fac nimic şi asta pentru că fusesem o idioată, pentru că trăsesem în el, pentru că fraţii mei erau nişte proşti care făceau numai tâmpenii pentru care eu aveam să plătesc cu fiecare secundă pe care eu o petreceam în preajma lui. Înghit focul de la aragaz şi pornesc spre camera mea, trebuia să-mi fac bagajele şi deşi inima mea era ruptă în bucăţele ştiam că nu aveam nici un fel de soluţie la problema asta.
