Deschid ochii, totul în jurul meu era întunecat, singura lumină venind de la televizorul din faţa mea, care mergea şi acum. Adormisem, cel mai probabil aşteptându-l pe David, oră nu era târzie, era abia ora 22 dar cu toate astea se pare că dormisem destul de mult, corpul meu era obosit. Mă simţeam rău de ceva timp, avusesem câteva episoade de oboseală şi înainte ca David să apară în viaţa mea, probabil pentru că fusesem stresată, atunci am pus totul pe seama muncii pe care o făceam mereu prin casă, acum toată situaţia şi stresul pe care-l tot aveam mă făcea să mă simt bolnavă. Mă ridic cu grijă de pe canapea, capul îmi zvâcnea, ochii mă înţepau, de parcă totul din mine ceda, aşa mă simţeam. Aveam nevoie la baie, dar abia mă ţineam pe picioare dar nu puteam nici să fac aici, în livingul super super super scump a lui David, aşa că tot ce puteam să fac era să mă legăn până la baie. Gura-mi era încleiata, îmi doream să beau apă, dar întâi trebuia să fac pipi, nu puteam să am accidente de acest fel, nu mai eram o copilita de câţiva anişori care învaţă să se ţină ca să poată face la wc. Aveam noroc, baia era pe hol, puteam să merg sprijinindu-mă de perete şi deşi mi-a luat destul de mult să o fac, abia puteam să fac paşi care trebuiau atunci când m-am aşezat pe wc mă simţeam triumfătoarea. Nu aprinsesem lumină la baie, ochii mă dureau aşa de tare încât orice firicel de lumină avea să mă facă să înnebunesc. Ştiam că era o prostie, trebuia să mă pun pe picioare dar cu toate astea atunci când m-am ridicat ştiam că aveam să cad, podeaua era tare iar atunci când capul meu a făcut contact cu ea, mi-am pierdut cunoştinţa.
*
Intru în apartament, luminile erau toate stinse, numai televizorul din living era pornit, ceea ce însemna ca Olivia se uită la el. O strig în timp ce-mi las servieta pe masa din hol, locul ei obişnuit atunci când veneam acasă. Întârziasem pentru că luasem masa cu nişte clienţi, mai exact cu o clientă a uneia dintre firmele familiei şi toată tevatura asta durase destul de mult, pentru că acum era aproape ora cinci dimineaţa. Canapeaua era goală, oare unde naiba era Olivia, ştia pentru că i-am spus de-atâtea ori să nu mai lase aparatura pornită în casă, consuma curent degeaba şi poate putea să izbucnească un incendiu. Merg pe hol şi intru în dormitorul pe care-l împărţisem, în timp ce-mi aruncam cravata pe care o aveam la gât pe podea şi intru în baie, nu era nici în cameră dar nici în baie, oare unde naiba era.
- Olivia, urlu cât mă ţin plămânii. Ies de unde te-ai ascuns.
Aştept câteva clipe şi îmi dau seama că nu avea să răspundă aşa că încep să caut în fiecare casă de pe hol pe care nu o văzusem. În cele două dormitoare pentru oaspeţi nu se afla nimeni, de fapt erau aşa de puse la punct, nimeni nu se aflase aici. Caut ca un disperat prin toată casa, unde naiba putea să fie faţă asta, la naiba cu tot. Aprind lumina în baie, era singură cameră în care nu căutasem şi înlemnesc văzând-o pe podea.
- Olivia, spun căzând pe podea şi încercând să o fac să-şi revină fără să o mişc, ştiam că nu este bine să mişc o persoană.
Scot telefonul din buzunar şi sun la 112, la naiba nu puteam să o las aşa. Imediat ce femeia de la dispecerat m-a întrebat ce doresc am ţipat că mă nevoie de o ambulanţa şi am spus adresă apoi am aruncat telefonul de lângă mine şi am tras-o în braţele mele. Nu înţeleg, ce naiba este cu ea, nu mi-a spus că îi este rău, nici măcar n-am observat să se fi simţit rău desigur, nu prea am fost atent la ea odată ce mama mă iertase planul meu îl lăsasem baltă, iar faptul că cei de la FBI nu-i găsea pe fraţii ei, mă făceau să înnebunesc că nu-i găseau pe blestemaţii ăia de fraţi ai ei.
- Domnule Hell, aud vocea celui de la paza blocului în care locuiam care se afla în spatele meu.
- Da, spun privindu-l.
