𝟚☽☾

281 27 22
                                    

Kessy

Dimineața din primul semestru mi-se părea atât de obositoare nu doar pentru că începea liceu ci pentru că stresul îmi v-a acapara fiecare clipă din timpul meu cât și viața încă un an..

Mesajele prietenei mele de bună dimineața roiau peste telefonul meu,încercând să-mi țin ochii deschiși,am ridicat cele două picioare cu greu îmbrăcându-mă și pregătindu-mă în câteva minute.

Mi-am prins părul cu două agrafe în părți,părul meu de culoarea ciocolatei era lăsat pe spate,mi-am luat ghiozdanul și am coborât în bucătărie,eram singură acasă căci părinții mei erau plecați din țară iar fratele meu era la muncă întorcându-se când ieșeam de la liceu.

Aud niște ciocăniturii la ușa din față a casei,în timp ce beam apă,crezând că este prietena mea,atât de rapidă..? Mi-am dat ochii peste cap căci ea mereu era prima care era gata.

Am deschis ușa iar următoarea mișcare a ei a fost de a mă lua în brațe,ne-am îmbrățișat puternic,nu ne mai văzusem de o săptămână.

-Kess,spune ea fericită iar apoi îmi ia fața în mâini,obrajii mei suferind puțin..

-Ly,ușor,obrajii mei. A râs apoi mi-a dat drumu.

-Ești gata de plecare? este deja 7:25 iar noi facem mai bine de jumătate de oră pe drum. Privind apoi spre mașina mamei sale,care ne va duce în dimineața aceasta.

-Imediat! i-am spus și mi-am luat telefonul ce-l lăsasem pe bufetul din bucătărie,am ieșit împreună.

Când mama ei ne-a văzut am zâmbit ușor asupra ei,ne știam de când eu și Ly ne-am născut căci mamele noastre erau prietene din liceu,aproape de nedespărțit.

-Bună dimineața,Kess. Mi-ai lispsit!

-Bună dimineața Shin,i-am spus cu aceeași bucurie în glas.

Drumul s-a părut a fii puțin mai gol în această dimineață,deși râsetele noastre au umplut drumul de fericire,mama ei era atât de bună în a te face să-ți începi o dimineață cu plăcere. Deși era o zi de Luni,nu m-am gândit niciodată că va fi atât de plăcută.

Când am ajuns ne-a urat o zi frumoasă și să avem grijă de noi,iar noi i-am răspuns la fel.

Mersul nostru către clasă era atât de deprimat cât în același timp plin de viață,pe coridoul plin de lume nouă..

-Ți-e frică? a spus Ly către mine încet.

-Nu,am doar emoții,este deja clasa a 11,a iar eu încă mă simt un boboc.. Am râs în sinea mea.

Am urcat scările și am ajuns în clasa noastră,ceea ce nu mi-a plăcut deloc erau colegii. De ce? pentru că timp de doi ani au fost plini de ei,ori de câte ori aveam ceva de spus eram parcă invizibilă asupra lor. Deși făceam parte din consiliul elevilor eram aproape invizibilă. Eu și Ly eram încă din clasa a 9a parte din el,după alegerile lor de membrii.

Mi-am scuturat capul și m-am așezat în banca mea,locul unde eram aproape tot timpul zilei cât stăteam în liceu.

-Kees! spune Bry către mine iar eu întorc capul spre el,parcă fără vlagă-n mine.

-Ce s-a întâmplat?

-Ce s-a întâmplat? mai degrabă ce s-a întâmplat cu tine ești palidă,nu ai dormit destul? vorbea de parcă aș muri în următoarele secunde iar lumea s-ar prăbuși.

-Ești atât de dramatic.. am spus dându-mi ochii peste cap.

-Dramatic,EU? a spus el parcă revoltat.

-Da,domnule Bryan.

-Domnișoară Kessy.

Ne-am uitat amândoi de aprcă voiam să ne omorâm,însă Ly ne-a nimicit pe amândoi cu un bobârnac peste frunții.

-Încetați! abia a început ziua.

-Nu se termină aici,a spus el atăcător spre mine. Apoi ochii lui se micșorează asupra mea.

-Măcar am început? i-am răspuns râzând.

Kai ne-a întrerupt pe amândoi când s-a așezat lângă Bry.

Era cel mai frumos băiat din clasa noastră,era cel mai mic dintre noi dar cel mai frumos,în clasa a 9 a,eu și Bry voiam să-i cuplăm cu Ly. Însă planurile noastre eșuase căci a trebuit să plece un an la mama sa,în Londra.

Ly îl privea cu atât iubire în cât credeam că este doar de prietenie la început,însă știam amândoi că de fapt ei doi se plac însă nu vor să recunoască.

După ceremonia ca în fiecare an ținută de diriginta noastră am putut pleca acasă,ceea ce ne-a întristat a fost că Kai nu putea sta foarte mult cu noi,așa că am ales să mergem spre casă pe jos,oferindu-ne timp să ne distrăm în timp ce nu folosim transportul.

Eu și Ly eram în fața lor în timp ce ei vorbeau despre ceva casă care a fost vândută la mine pe stradă. Tot drumul subiectul a fost acea casă,până când m-am lovit de Ly care stătea în fața mea,eu având ochii în cealaltă parte.

-Kess? spune Kai spre mine.

-Da?

Se uita la mine apoi îmi face semn să privesc în față.

Când am ridicat capul am văzut o casă destul de mare,având două etaje,în urmă cu o săptămână se mutaseră o familie însă a treia zi deja era din nou pusă în vânzare.

-Haide să intrăm! spune Bry în timp ce aleargă spre ea.

-Bry.. spun eu speriată,nu cred că este o idee atât de bună..

Însă momentul a fost pierdut,amândoi au plecat după acel băiat lispit de constiință. Însă eu aveam un sentiment ciudat asupra acestei case..

Bună! Îmi cer scuze de eventuale greșeli gramaticale.

𝑺𝒘𝒆𝒆𝒕 𝒃𝒍𝒐𝒐𝒅 /𝙹𝚞𝚗𝚐𝚔𝚘𝚘𝚔 /Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum