𝑺𝒘𝒆𝒆𝒕 𝒃𝒍𝒐𝒐𝒅 /𝙹𝚞𝚗𝚐𝚔𝚘𝚘𝚔 /

𝟙𝟞☽☾

După cele 6 luni

Mi-am luat gândul de la tot ce se întâmplase atunci,seara acea încă îmi era tipărită-n  minte,încă visând momentul când el va revenii.

Nu puteam să mă mint zicându-mi că-l urăsc sau că-l iubesc. Aveam nevoie de timp pentru a-l iubi sau cel puțin pentru a începe să-l iubesc. Desi mă simțeam ca o stea de mare care este străpunsă în toate colțurile sale..,nu-mi negam că-mi lipsea. 

Am petrecut tot timpul cu prietenii mei,fiind acum început de primăvară,mi-am lăsat puțin timp pentru mine,plecând din aglomerația orașului departe de tot. Urma să stau doar câteva zile,fiind și ultimile din vacanță pe care o luasem. Când am ajuns am urcat în camera mea,și am plecat către Ly care și ea venise pentru liniște,era satul unde tatăl meu s-a născut. 

Amândouă ne plimbam cu bicicletele în bătaia vântului,părul meu zbura în toate părțile dar era atât de plăcut acest lucru,răcoarea și căldura se îmbinase atât de bine în această zi. Rochia mea cu mâneci lungi și vaporoasă mă făcea să-mi fie puțin frig dar plăcut,ceva suportabil. 

Floriile prindeau viață puțin câte puțin,soarele ardea fericit în timp ce noi două ne bucuram de ziua asta. 

-Ce dor îmi era de o zi ca asta,a spus ea mergând pe o alee înverzită.

-Când eram mică obișnuiam să-mi petrec cel mai mult timpul cu natura. Râzând ușor după aceea. 

-Ești atât de frumoasă că și natura te-ar iubi,a spus ea privindu-mă. 

-Ey,amândouă suntem. Făcându-i cu ochiul.

Cât timp ne-am plimbat ceasul a fugit atât de repede în cât nici nu realizasem că era aproape seară. Am plecat spre casă unde am lăsat bicicletele și ne-am făcut câte un duș,ieșind să privind amandouă apusul. Însă niște voci au adus veselia mai puternică acum.

-Bri,Kay! spune Ly fugind spre ei și luându-i în brațe. Abia am plecat din oraș.

K-Știu dar ne lipseați,a râs ușor.

Eu îi priveam parcă tristă de cele întâmplate. Ei au venit spre mine luându-mă strâns în brațe,parcă ceva lipsea atât de tare. Parcă.. ceva nu era la locul lui. 

Am închis ochii și mi-am omorât durerea cu îmbrățișarea lor. 

-Cum de ați știut că suntem aici? le-am spus mirată când ne-am despărțit din îmbrățișarea strânsă.

Kay ridicând telefonul râzând spunând:

-Ly a avut GPS-ul aprins.

M-am uitat dezamăgită la ea ca apoi să mimeze un "scuze" și să-l ia în brațe pe Kay. 

Seara am petrecut-o toți patru râzând și aducându-ne aminte de cele întâmplate până acum și simțindu-me fericiți că ne avem unul pe celălalt,însă încă simțeam acea senzație că ceva ar lipsi. Am ignorat până când am încercat să adorm,căci ne-am dus cu toții la culcare,băieții erau în aceeași cameră cu noi dar erau toți în somnul profund,atât de obosiți. 

Eu m-am ridicat din pat, plecând spre balcon și privind acum stelele erau în armonia serii cu luna. Asezându-mă pe marginea de lemn a balconului privind spre cer,și gândindu-mă că-mi lipsea atât de mult ziua când amândoi ne-am uitat la cer,când mi-a adus ceva călduros.

Simțeam tristețe atât de intens,în cât voiam să plec înapoi la oraș ca să-l pot vedea,îmi lipsea atât de tare.. o lacrimă mi-a căzut peste genunchiul meu roșu,urmată de cele ce începeau să-mi curețe tristețea din ochii nu și din suflet. 

Poate faptul că mă atașasem de el,mă aducea în starea asta. A te atașa de un lucru doare mai mult decât să iubești. 

Să simți atașament este mai dureros decât să iubești o persoană. Să o dorești lângă tine și să nu o poți avea,este cutremurător în sentimente. 

Mi-am lăsat capul pe spate,pentru a-mi oprii lacrimile. Știind că a plecat fără nici un răspuns în urma sa,fără să-mi ia larevedere și deja trecuse timpul.

Am ales să-mi șterg lacrimile și să adorm,era târziu iar mâine era o nouă zi. Alăturii de ei mă simțeam bine dar nu binele pe care-l voiam. 

Poți avea lângă tine multe persoane care să te facă fericit,însă fericirea ce-ți lipsește doar o persoană o poate avea. Nu oricine te poate face să râzi cu sufletul liniștit. Cum nici oricine îți poate aduce liniștea de care ai nevoie. 

Bună,îmi cer scuze de posibile greșeli gramaticale. ❤️