Totul începe cu tine💓

11.

BIANCA:
Bi: voi nu știți să bateți la ușă înainte de a intra într-o încăpere? Înțep persoana care tocmai a intrat neinvitată la mine în dormitor.
An: ascultă..
Bi: o haide! Nu începe iar cu rahatul ăla cum că eu sunt ingratul la tine în casă, iar tu poți să faci orice vrea ciocanu' tău, pentru că mi s-a luat! Vorbesc peste el, fiind deja exasperată. Nu mă interesează că sunt la tine în casă, atât timp cât eu dorm în acest dormitor, e dormitorul meu! Și nu poți da buzna când vrei tu! Strig la el, abținându-mă să nu îmi vărs lacrimile din cauza nervilor pe care mă chinuiesc de zile bune să le stăpânesc.
Mă privește sceptic.
Îmi cobor picioarele pe marginea patului, strângând marginea saltelei cu degetele palmelor.
Las capul pe spate închizând ochii, oftând zgomotos.
Bi: de ce ai venit? Spun scurt.
An: ce s-a întâmplat adineauri?
Bi: nu încerca să pretinzi că te interesează, zi de ce ai venit?
Îmi ridic privirea, regăsind-o pe a lui.
Bi: dacă nu ai nimic de zis, te rog frumos să ieși afară. Spun, sagetându-l cu privirea.
El rânjește înfundat.
Apucă scăunelul cu pernuță din catifea al măsuței mele de make-up, așezându-se în fața mea.
An: dacă vreau, pot să și dorm aici. Spune simplu.
Bi: nu mai spune! Spun ironic, încrucișându-mi brațele-n sân.
An: dar nu e pe gustul meu. Declară având un zâmbet în colțul gurii. Văd că deja ți-ai pus amprenta pe camera asta. Mă ia peste picior.
Bi: ai ceva împotrivă? Continui să îl săgetez.
An: dacă aș fi avut, crezi că ai mai fi făcut toate astea? Spune gesticulând cu degetul, de jur împrejurul camerei.
Îl privesc circumspect.

An: știu tot ce se întâmplă în casa asta si nu numai. Spune privindu-mă arogant.
Îmi dau ochii peste cap.
Bi: asta era ceea ce voiai să îmi spui? Dacă da, te poți întoarce liniștit la grupul tău de oameni maturi.
An: la fel cu te știam, ai rămas. Spune rânjind.
Bi: te așteptai la altceva? Spun privindu-l de sus, așezându-mă picior peste picior.
El îmi observa gestul, privirea lui picând pe picioarele mele, proaspăt hidratate cu cremă.
Rochia s-a ridicat și mai mult decât era, astfel oferindu-i lui Anthony un cadru clar cu coapsele mele.
Mă scurtează cu privirea, mai apoi spunând:

An: de ce fugi de mine?
Îl fixez cu privirea, privirea lui încă zăbovind pe picioarele mele.
Bi: poftim?
An: m-ai auzit foarte bine.
Privirea lui o pătrunde pe a mea, însă eu întrerup brusc contactul vizual. E prea mult pentru mine.
Să îl am atât de aproape iarăși, nu îmi face absolut deloc bine.
Atracția bate raționamentul, și asta m-ar putea face să mă prăbușesc de tot.
În momentul asta ar trebui să îl urăsc din toată ființa mea pentru ce mi-a putut face, nu să îmi doresc să mă sărute, ca ultima dată..
Bi: nu știu despre ce vorbești. Bolborosesc, privind fix podeaua.
El oftează scurt. Apoi se apleacă spre mine.
An: Ba ști foarte bine despre de vorbesc.
Îl privesc iarăși, însă de data aceasta involuntar ochii îmi fug pe buzele lui.
Îmi ridic repede privirea, el având o umbra de zâmbet în colțul gurii.
Bi: chiar nu știu despre ce vorbești. Spun simplu.
An: atunci de ce nu te-am văzut zilele astea absolut deloc? Insistă el.
Bi: habar n-am, probabil ai fost prea ocupat încât să mă observi. Îi răspund pe același ton.

De afară se aude un tunet trosnind brusc.
Mă ridic, ducându-mă să închid fereastra.
Îi simt privirea urmărindu-mi fiecare mișcare, eu uitând brusc cu să mai merg.
Inspir puțin are rece de ploaie înainte de închide fereastra.
Anthony mă urmează, venind în spatele meu.
An: ținând cont că tu îți faci simțită prezența oricum, nu cred că neatenția mea e de vină.
Mă întorc, ajungând față-n față cu el, parfumul lui invadându-mi nările.
Vreau să îl ocolesc, dar el îmi apucă brusc talia, trăgându-mă în fața lui.
Mă sfiesc de atingerea lui, de parcă m-aș fi ars de ceva. El totuși îmi înconjoară talia cu brațul lui, lipindu-mă de el.
Inima îmi pulsează nebunește, dar am avut timp să ne separ piepturile creând un mic paravan cu mâinile mele, astfel el să nu simtă cât de agitată sunt.
An: de ce fugi de mine, Bianca? Repetă întrebarea.
Eu nu spun nimic, încercând să îl îndepărtez de mine.
Degeaba.
Bi: cred că e cel mai bine așa, ne vedem fiecare de treburile lui fără să ne intersectăm. Spun continuând să nu îl privesc.
Mâna lui urcă pe spatele meu, degetele lui ajungând pe partea goală a spatelui meu.
Îmi apucă soldul cu cealaltă mână, spunând:
An: e cam inevitabil, eu zic să nu te mai închizi intr-o cameră dintr-un motiv stupid.
Bi: lasă-mă în pace. Bolborosesc.
Își coboară mâna pe fesa mea.
An: ținând cont că ai ieșit îmbrăcată așa în văzul tuturor, e destul de incert ce îmi ceri. Îmi spune lângă ureche, strângându-mă ușor de fesă.
Inspir aer în piept, închizând ochii.
Bi: ce ar fi dacă ți-ai ține gura închisă și mâinile acasă? Reușesc să i-o întorc.
An: îți place să atragi atenția? Să te privească toți labagii? Îți place, nu? Continuă să mă înțepe, atingerile lui parcă topind materialul rochiei mele.
Bi: e doar o rochie. Scuip cuvintele, încercând să mă îndepărtez de el.
An: care după părerea mea, e prea scurtă. Îmi răspunde pe același ton, în timp ce îmi cuprinde încheieturile mâinilor în palma lui.