Totul începe cu tine💓

18.

BIANCA:
Într-un final am plecat de la piscină, și la ce noroc am dacă mă nășteam floare, eram direct pizda țigancii, să mor.
Lorena a trebuit să plece cu Laurențiu, așa că eu am fost nevoită să merg cu Rosa în mașină.
Și la ce noroc am, incompetentul ăla de chelner mi-a vărsat cafea peste geanta mea de plajă și pantalonii mei scurți s-au făcut ca pula. Aproape s-a căcat pe el la propriu din cauza masculilor alfa de care mi-a fost dat să am parte. Nu știu ce puii mei i-au zis ăștia doi săracului băiat, dar aproape că plângea.
Așa că starea mea actuală este; doar într-un costum de baie cu o cămașă peste, arsă pe spate, o nouă vânătaie pe gât din cauza nemâncatului de Anthony, starea de spirit la doi metrii sub pământ din cauza lui Anthony. Sunt moartă și neîngropată pe dinăuntru și plină de spume pe dinafară.

Privesc pe fereastră stând întoarsă opus de Anthony, încercând să mă calmez.
Dar starea mea de meditație e întreruptă brusc. Virează pe dreapta, oprind în fața unei farmacii.
Privesc pe fereastră încercând să îmi dau seama ce căutam de fapt aici.
Dar realizez imediat motivul. Sunt arsă pe spate, și probabil s-a gândit că aș putea să îmi iau ceva de aici.
Îi simt privirea pe mine.
Eu totuși ca de obicei când sunt supărată, fac pe proasta.
Bi: ai de gând să mă lași iarăși pe drumuri? De data asta să ști că nu cunosc drumul. Spun pe un ton ironic, întorcându-i privirea.
An: nu face pe proasta, ști foarte bine de ce am oprit.
Bi: nu, chiar nu știu. Moțăi eu.
An: Bianca!
Mă strâmb, dându-mi ochii peste cap.
Bi: nu am nevoie de nimic. Spun sec, privind pe fereastră având mâinile încrucișate în sân.
An: Blondo, ești arsă rău pe spate. N-o să poți dormi câteva seri bune dacă nu îți tratezi rana, cumva.
"De ce vrea să pară că îi pasă de mine, dacă el de fapt doar s-a lins cum mine de câteva ori?"
Bi: sunt perfect ok, nu am nevoie de grija ta. Spun, lăsându-mă nepăsătoare pe spătarul scaunului. Scâncesc imediat, tresărind în capul oaselor din cauza contactului dintre pielea mea inflamată și tapițeria BMW-ului lui Anthony.
An: clar. Spune ironic.
Îl săgetez cu privire.
An: vrei să vin cu tine?
Bi: mă descurc. Bolborosesc, apucându-mi telefonul.
Ies imediat din mașină, ducându-mă în farmacie.

După mai bine de 10 minute de așteptat vine și rândul meu.
Bi: Hello! I would like something for sunburn. What could you recommend?
"Bună ziua! Aș dori ceva pentru arsuri solare. Ce ați putea să îmi recomandați?" Spun pe cel mai politicos ton și cu cel mai prietenos zâmbet de care dispun în acest moment.
Dar Dumnezeu pare să se amuze excesiv pe seama mea.
Femeia mea se holbează la mine, ca la mașini străine.
Bi: madam, did you hear me? Need I repeat?
"doamnă, m-ați auzit? E nevoie să repet?"
Ștoarfeta asta se hotărăște să vorbească, dar mai bine nu o făcea.
X: eh, parli italiano?
"Bruh.. doar nu ești serios?"
O privesc simțind cum îmi sare un nerv de la ochiul stâng.
Afișez cel mai fals zâmbet, apoi îi fac semn să aștepte. Mă întorc pe călcâie, deblocându-mi telefonul.

ANTHONY:
Bi: nu pot să cred că nu avea un POS la care să pot plăti! Exclamă imediat când ieșim din farmacie.
An: avea POS, doar ca nu era funcțional. Spun închizând ușa în urma noastră.
E supărată fleașcă, și cred că și-a băgat unghia-n gât când a văzut că tanti nu înțelegea ce zicea și a trebuit să apeleze la mine.
"Ce bine îmi pare!"😂
Bi: cât au costat astea? Spune în momentul în care ajungem în mașină.
An: n-ai tu grijă. Spun, pornind mașină.
Din fericire se lasă pătimașă și tace pentru tot restul drumului.
O las în pace, mai mult ca sigur ne vom sparge capetele unul celuilalt odată ajunși în apartament.
Să locuiești cu fata asta e un chin dar și o mare încântare în același timp.

Cum ajungem, îmi arunca 50 de euro pe cutia de viteze a mașinii, își ia lucrurile și iese.
Privesc spre ea cum intră în complex. Cămașa pe care o poartă e suficient de transparentă încât să îmi ofere cadru clar cu fesele ei.
Mă las pe spate pe scaun, trecându-mi mâna frustrat prin păr.
Oftez înfrânt, pornind motorul mașinii.
Ies cu scârț din parcare.
Pe drum o sun pe Nathasa, anunțând-o că urmează să îi fac o vizită în următoarele 15 minute.
.
.
Când deschide ușa mai că îmi sare în brațe. Cu greu reușesc s-o îndepărtez de lângă mine.
Na: Anthony? Stai bene? Spune ea surprinsă de respingerea mea.
În alte seri deja ar fi fost trântită pe canapea, deja pe jumătate dezbrăcată, deja gemând. Nu și acum.
Acum tot ceea ce fac e să o privesc. O privesc, și nu e imaginea pe care o caut de fapt. Nici urmă de păr blond și strălucitor, ochi caramelizii plini de promisiuni, zâmbet de păpușă, buze pline. Nimic nu se aseamănă.
În fața mea se află o brunetă cu ochii verzi, și piele bălană. Nici urmă de bronzul semi-creol după care tânjesc de când am plecat.
Mă încumet și o apuc de talie, lipind-o de mine. Îmi duc o mână în pletele ei lungi și negre, zdrobindu-mi buzele de ale ei.
Nici urmă de parfumul dulce de vanilie, de sânii rotunzi și moi, de pielea ca de mătase, de bătăile nebunești de inimă de care am ajuns obsedat să le simt pe pieptul meu de fiecare dată când buzele noastre se regăsesc. Nici urmă de buzele trandafirii ce reușesc de fiecare dată să mă facă să înnebunesc la cât de dulci sunt. Nici urmă de palmele firave ce se împletesc în părul meu, trăgându-mă tot mai aproape de ea. Nici urmă de talia fină și subțire de care iubesc să mă agăț. Nici urmă de blonda care îmi mișune prin gând de când am cunoscut-o. Nici urmă de Bianca..