Totul începe cu tine💓

14.

BIANCA:
Se proptește de birou cu un aer absent, încrucișându-și brațele-n sân.
Îl mai privesc un moment, apoi mă decid să deschid subiectul pentru care am venit de fapt aici.
Îmi apuc geanta de pe canapea, apoi scot plicul din ea.
Îl observ cu coada ochiului cum îmi măsoară fiecare mișcare.
"Oare e posibil să privești pe cineva în modul în care el o face și totuși să nu simți nimic? Totul să fie doar un simplu joc?"
Ajung față-n față cu el, întinzându-i plicul.
Îl privește, eu având deja un nod în gât.
Omul asta emană atât de multă masculinitate prin fiecare por din corpul asta al lui bine lucrat.
Bi: nu l-am desfăcut. Recunosc, văzând că el nu spune nimic.
Îmi susține scurt privirea, apoi ia plicul din mâna mea.
Îl privesc sceptică atunci când așează plicul pe birou.
Bi: nu vreau să te rețin prea mult. Îi spun, dar el mă ignoră.
Își întinde brațul și îmi dă părul pe după ureche, privirea lui picând pe gâtul meu.
Mă surprinde modul în care îmi apucă mâna gentil, asta îndemnându-mă să mă apropii și mai mult.

Fac doi pași mici în față, ajungând fix lângă el.
Continuă să îmi privească locul unde ar trebui să fie vânătaia, eu având timp să îi măsor fiecare trăsătură a chipului.
Bi: am acoperit-o cu fond de ten. Aleg să îi citesc gândurile, vorbind pe un ton mic.
Privirile n-i se regăsesc, iar mie brusc simt cu m-i se înmoaie genunchii.
An: ai zis că nu suporți să te atingi pe ea. Spune pe același ton, trecându-și într-o manieră blândă degetul de-a lungul gâtului meu.
Bi: și așa e. Admit simplu. Dar nu puteam s-o las așa, era prea proeminentă.
An: și te-a durut când ai acoperit-o?
"Te rog nu îmi mai vorbi pe tonul ăsta, de parcă chiar ți-ar păsa de mine!"
Ezit un moment.
Bi: nu atât de tare. Mi-am dat cu o cremă înainte.
Nu spune nimic.
"Jesus, e atât de stânjenitoare toată situația asta."
Unde e Anthony cel mitocan, care dacă se decide să vorbească, 5 din 7 cuvinte ar fi numai perversități?

Îmi cuprinde gentil talia, lipindu-mă de el, iar eu cu un gest involuntar îmi pun mâinile în jurul gâtului său.
"Ne îmbrățișăm? Îl îmbrățișez?"
Nasul meu e invadat de parfumul lui. Tom Ford Noir de Noir sau Dior Sauvage Elixir, nu îmi dau seama exact.
Realizez greșeala făcută atunci când îmi simt inima pulsând ca ultima nebună.
"Taci inimă! Doar taci!"
Bi: iartă-mă. Mă scuz, încercând să rup îmbrățișare.
Anthony mă surprinde când nu renunță la îmbrățisarea noastră oarecum gentilă. Ba din contră, întețește îmbrățisarea.
Bi: Antho..
An: nu ai de ce să te scuzi. Îmi șoptește, apoi simt cum îmi lasă câteva mici sărutări pe rana mea.
Mă înmoi de tot când îi simt buzele pe pielea mea sensibilă.
O mână mi-o păstrez după gâtul lui, cealaltă lăsând-o să coboare pe pieptul lui.
Îmi lipesc nasul de pielea gâtului său, și pot sa jur că l-am simțit agitat preț de o secundă.
Îmi închid ochii, inspirând aroma pielii lui.
An: pot să jur că nu regret niciun pic faptul că ți-am făcut asta. Îmi spune lângă ureche. Și nu pentru faptul că simți durere, oricând de mică ar fi ea. Nu. Nu regret, pentru că asta îmi dă un motiv să te sărut, să îți sărut pielea asta a ta fină, Blondo. Îmi spune și îmi lasă alte câteva sărutări.
Oftez lângă urechea lui, pieptul lui urcând brusc și rămânând pe loc câteva secunde.

Rămânem așa un moment, eu având în continuare ochii închiși, capul pe umărul lui, iar mâna mea jucându-se absentă prin parul lui de la spate și el Ținându-mă sub protecția brațelor sale lucrate, mâna lui urcând și coborând lent pe spatele meu. Nimic obscen, nimic forțat.
Toată treaba asta e simplă afecțiune.
N-am să stric momentul spunându-i asta, dar știu că știe. Știe foarte bine.
Aparent amândoi aveam nevoie de asta.
Nu ne spunem nimic, nu facem nicio mișcare bruscă, doar stam așa. Într-o agonie liniștitoare.
E de parcă sufletele noastre căutau alinare, iar îmbrățișarea asta e soluția.
"Mi-aș dori ca în momentul ăsta să ne împietrească cineva și să rămânem așa pentru totdeauna.."
An: de ce îți bate inima așa? Spune, mâna lui urcând în părul meu.
Bi: nu știu. Aleg să șoptesc, sperând ca momentul nostru să nu se încheie.
Îl aud oftând.
"E clar, asta a fost."
An: oricât de mult mi-ar plăcea să te țin în brațe, avem de vorbit Blondo. Afirmă el.
Îmi ridic brusc capul, susținându-i privirea.
Bi: nu. Spun cu o mutră serioasă.
Mă privește, rânjind scurt în colțul guri.
An: Vino. Spune apucându-mi mâna.
Îl urmez, înconjurând biroul.
Bi: ești mult mai drăguț când taci din gură. Îi spun când se așează pe scaun.
Oftează înfrânt, spunând:
An: pot spune același lucru despre tine. Spune, trăgându-mă la el pe picior.
Îl privesc nedumerită, el aruncându-mi un mic rânjet.
Bi: ce tot ai? Spun nelămurită.
El scutură întrebător din cap.
Bi: ești teribil de amabil cu mine. Pufnesc amuzată, obținând un zâmbet de la el.
Îl privesc fascinată, având la rândul meu un zâmbet pe chip.
"Ne zâmbim?"
An: sincer nu știu nici eu. Azi chiar n-am avut o zi prea bună. Declară el. Și adevarul este că ar fi de-a dreptul extenuant să mă mai ciondănesc și cu tine. Mă ia peste picior.
Îmi dau ochii peste cap, el continuând să zâmbească.
Bi: deci ăsta e singurul motiv? Mă interesez eu.
An: ar trebui să am altul?
Îl privesc un moment.
Bi: nu. Spun simplu.
"MINCINOASO!" Strigă subconștientul meu.
De fapt în adâncul sufletului meu chiar mi-aș dori ca ăsta să fie doar un pretext și de fapt el chiar să aibă o simpatie pentru mine. Dar n-am să recunosc asta.
Sunt atât de paranoică!