Îmi bați în piept... chiar dacă doare

4.

Următoarea zi nu știu dacă teama că voi experimenta un moment similar cu cel de la salonul lui Angel sau frica să nu se întâmple ceva mai rău, mă trezesc mai devreme decât deobicei și iau autobuzul care pleacă cu jumătate de oră înaintea celui de ieri. Gândul că voi fi departe de el, mă linistește, dar în același timp mă simt cutreierată de aceeași stare ciudată atunci când îmi readuc aminte cum buzele sale le-au sărutat pe ale mele. Cu atâta posesivitate și dorință.

Mă înfior.

Îmi proptesc fruntea de geam și încerc să mă liniștesc, aseară abia dacă am reușit să dorm, pe lângă Xander care a umblat aproape toată noapte prin gândurile mele, au mai fost și temerile mele legate de ce mă așteaptă mai departe de-acum înainte. Ceva îmi spune că temerile mele vor deveni realitate și nu voi mai putea locui în chirie. Astăzi ar trebui să mă văd cu propietarul ca să discutăm despre plata chiriei. Din perspectiva lui, ar trebui să mărească suma, fiidncă totul s-a scumpit față de cum era atunci când i-am trecut pentru prima dată pragul. Sper să reușesc să găsesc măcar o mică portiță de scăpare atunci când o să vorbim și să-l fac să mă înțeleagă.

Asta chiar dacă sunt convinsă că nu voi reuși mare lucru, merită să încerc. Nu m-am culcat pe o ureche și am depus cererea mea pentru o cameră în cămin la secretariat. Poate măcar acolo voi avea puțin noroc, cu toate că pesimismul meu mă conduce. Dacă eșuez și cu planul ăsta, nu am de gând să dormi pe străzi, așa că va trebui să caut altă chirie.

În felul ăsta va trebui să-mi iau și un al doilea job.

Casc cu putere atunci când mă dau jos din autobuz. Decid că aș putea merge la bibliotecă să stau până când vor începe oameni să mai apară. Mă mulțumește faptul că nu sunt singura din curte care vine cu aproape o oră mai devreme de începerea cursurilor, mulți studenți locuiesc departe de campus și nu au prea multe mijloace de transport în comun, așa că sunt nevoiți să se descurce cu ce pot, asta chiar dacă înseamnă să se trezească foarte devreme și să vină cu mult timp înainte de începerea cursrurilor, fiindcă, altfel, nu ar mai dispune de transport.

Când intru în bibliotecă, nimeni nu-mi remarcă prezență, nici măcar bibliotecara nu se ostenește să-și ridice privirea ca să vadă cine a venit, pur și simplu continuă să așeze la loc cărțile, care au fost lăsate la întâmplare cu o zi în umră.

Observ că mai sunt încă două fete așezate la o masă care citesc și își notează idei în caiete. Încerc să zâmbesc atunci când trag scaunul la una dintre mesele alăturate lor, iar sunetul pe care acesta îl scoate pe podeaua lustruită atrage doar expresii urâte. Până și bibliotecara se trezește din transă și îmi face semn să pătrez liniștea.

Nu mă mai ostenesc să par drăguță și mă așez direct. Scot unul din suporturile de curs pe care le car după mine și încep să citesc noțiunile importante, asigurându-mă să notez tot ce știu că mi-ar fi de ajutor pe viitor.

Nu realizez când se scurge o oră, dar observ cum locul ăsta începe să fie populat de mai multe persoane. După ce mă asigur să-mi las un semn în locul unde am rămas cu lectura, încep să-mi strâng lucrurile, iar la ieșire sunt surprinsă să-l observ pe Darren împreună cu un grup de băieți.

Rămân în pragul intrării atunci când atenția îmi este captată de zâmbetul lui călduros. Preț de câteva secunde sunt absorbită de imaginea lui și, nu știu de ce, ajung să-l compar pe Darren cu Xander, care nu au absolut nimic în comun. Ci mai degrabă sunt doi poli total opuși.

Unul atât de călduros, iar celălalt mult prea întunecat și rece.

Darren nu observă că îl analizez, dar în acele secunde, amintirile încep să mă invadeze. Nu l-am privit niciodată pe șaten ca un simplu prieten, ci pot mărturisi că în liceu mi-a plăcut foarte mult de el. Ba chiar mă vedeam formând un cuplu reușit cu el.