Îmi bați în piept... chiar dacă doare

7.

Am fos foarte inspirată atunci când mi-am luat căștile în rucsac. Atât de tare mi-aș dori uneori să dau toată lumea din jurul meu pe mod avion, iar eu să nu fac altceva decât să mă afund în muzică. Ea să fie unicul lucru pe care-l aud. Din păcate, va mai dura mult până atunci, iar eu nu pot să fug la nesfârșit de cei din jurul meu.

Sau cel puțin, nu mai văd asta ca pe o soluție.

Mă aflu la bibliotecă. Doamna care se ocupă de ea nu a fost atât de fericită să mă găsească la intrare atunci când a ajuns. Ceva din modul în care soarbe prelung din a doua cană de cafea pe care o bea îmi spune că nu sunt atât de binevenită. Cel mai probabil i-am deranjat rutina, fiindcă mi s-a părut mereu o femeie de treabă.

Nu am vrut să stau prea mult într-un singur loc atunci când am plecat de la Xander. Contrar oricăror așteptări, nu mi-am dorit ca el să vină după mine. Nu după reacția pe care a avut-o. Mi s-a părut că văd o persoană cu totul diferită de cel cu care am vorbit, atunci când a ajuns acasă. Simplul fapt că a luat în calcul că eu aș vrea mai mult de la el sau că am venit la el pentru o aventură, m-a făcut să-mi doresc să nu privesc de două ori în urma mea.

Tot drumul până aici și minutele în care am meditat asupra unei pagini din cărțile lui Max Weber, m-am gândit la el. La mine și la el.

Din fericire, nu la modul acela romantic, ci am încercat să-mi ofer cea mai bună explicație pentru care am ales să merg la el. Concluzia a fost că mi-am urmat instincul de moment, care mi-a transmis că aș putea să am încredere în el.

Cu toate astea, nu sunt dezamăgită pe deplin de el. Cel puțin în ultimele momente în care am avut oportunitatea de a sta mai aproape de el, m-a făcut să-l privesc într-o lumină diferită. Impresia pe care mi-am făcut-o despre el încă de când am pășit în casa lui rămâne aceeași: o persoană profund rănită în interior.

— April!

Sar cu totul de pe scaun și încerc să mă abțin din a scoate un țipăt. Totuși reusșesc să fac foarte mult zgomot, fiindcă geanta și telefonul meu împreună cu scaunul ajung pe podea în secunda când mă ridic.

Reacția mea e acompaniată de privirea acuzatoare a bibliotecarei care mă analizează.

Când mă întorc cu privirea către sursa zgomotului nu dau de nimeni altcineva decât Darren. Îl văd cum râde, cel mai probabil din cauza expresiei mele, ceea ce mă face să-i dau un bobârnac după ureche.

Strâmbă din nas și începe să-și frece urechea în timp ce îmi ridic lucrurile de pe jos.

— Bună dimineața și ție, îmbufnato.

Ridic din sprâncene în direcția lui.

— Era chiar foarte bună până să mă lași fără auz.

Își dă ochii peste cap.

— Sensibilo!

— Cine vorbi.

Îmi reiau locul pe scaun în timp ce el îl trage pe cel de lângă mine și se așază cât mai aproape. Suficient cât să-i simt parfumul dulce, de care parcă a fost exces în dimineața asta.

— Ce mai e nou? vine întrebarea lui.

Îmi las semnul de carte la pagina la care am rămas și devin atentă. Îl cunosc suficient de bine pe Darren încât să știu că o astfel de întrebare înseamnă că știe ceva.

Și ce altceva l-ar face mai pornit și mai serios decât faptul că nu l-am ascultat.

Va fi un moment de ți-am spus eu cu adevărat penibil.