Îmi bați în piept... chiar dacă doare

15.

Uit complet până și de existența lui Darren în timp ce îl analizez. La fel ca întotdeauna, Xander poartă negru, blugi negri, tricou negru cu niște desene pe piept. Poate e din cauza tensiunii pe care o simt, dar acum realizez pentru prima oară că niciodată nu l-am văzut purtând ceva mai vesel sau mai colorat, ci numai haine închise. Mă gândesc să nu își dorește să fie o persoană remarcată și poate din cauza asta alege să poarte negru, dar nu realizează că oriunde ar fi e mai mult decât evident.

Nu sesizez nicio emoție pe chipul lui, tot ce face este să-și plimbe ochii pe corpul meu.

— Foarte bine, atunci, vine replica mea.

Nu m-am gândit prea mult la ea, asta pentru că ceva din mintea mea mi-a spus că e mai bine să fim departe. După toate momentele și vorbele aruncate ieri, trăiesc cu impresia că alături de el va exista un dezechilibru mereu.

Alături de el ceva din mine se va schimba și nu știu dacă sunt pregătită de asta.

Apreciez din tot sufletul susținirea lui, dar nu voi reuși să fac față atitudinii lui. Acum te salvez, iar mai apoi fac sau spun ceva care să te izgonească. Nu înțeleg care sunt intețiile lui, iar chestia asta mă înnebunește.

Oricât de tare sufletul din mine îmi spune că ar trebui să încerc să-i ofer mai multe șanse, nu reușesc să mă agăț de nimic care să mă asigure cel puțin că, fiind în preajma lui va fi ceva bine.

Dacă vom putea fi ceva mai mult, bine, iar dacă nu, e timpul să o luăm pe drumuri separate.

— Te-ai gândit dacă cineva a vrut măcar să te salveze sau a fost o pură coincidență?

Întrebarea lui mă face să râd, dar mă abțin pentru că pieptul lui Darren mai are puțin și explodează în spatele meu. Știm amândoi prea bine că nu a fost o pură coincidență

— Nu mă interesează ce-a fost. Ai fost singura persoană care a reacționat în acele momente.

Zâmbește în colțul gurii, dar felul în care o face arată de parcă tocmai și-a pus ceva în minte. Vine mai aproape de mine, între piepturile noastre sunt doar câțiva centimetri. Îi pot simți parfumul.

— Consideră-ți datoria plătită, e tot ce îmi spune înainte să plece din loc și să intre cu umărul în umărul meu.

Rămân blocată pe loc.

Înghit cu putere în sec.

Inima îmi bate atât de tare de parcă stă să explodeze. De ce mă simt de parcă am făcut ceva greșit? Privesc în jos, mâinile îmi tremură. Să fie ăsta cu adevărat sfârșitul? Sunt corectă să-l dau la o parte după ce i-am mărturisit momente importante din viața mea?

Răspunsul este nu știu. Simt că am făcut ceva bine la fel cum cred, că nu e o alegere înțeleaptă.

— Știai că era în urma mea?

Nu mă întorc spre Darren, ci îi aștept răspunsul să vină.

Eu nu am ochii la spate ca să văd, dar el cu siguranță putea să îl vadă. Poate din cauza asta a fost atât de insistent.

— Eram atent la discuția cu tine, crezi că stau să văd cine e în jurul nostru, fii serioasă, April.

Minte.

Strâng din dinți și încerc să adopt un zâmbet fals.

— Foarte bine, acum că știi că nu am niciun fel de legătură cu el, poți să nu mai fi agasant cu întrebările?

Mă rotesc pe vârfuri și îi cuprind privirea. Îmi pare atât de rău că Darren nu se poate vedea așa cum îl văd eu. Cu greu reușește să-și ascundă zâmbetul. El poate crede că o face, dar nu, e acolo, ca încă o dovadă că l-a văzut în urma noastră.