Îmi bați în piept... chiar dacă doare

10.

Mă simt foarte obosită. Noaptea petrecută la cafenea nu a fost nici pe departe prea plăcută. Pe lângă faptul că tresăream la zgomotele mai puternice care veneau de afară, nu am putut să nu analizez în parte fiecare detaliu din întâlnirea mea cu Xander. Mi-am făcut tot felul de idei, ba chiar la un moment dat m-am gândit că poate eu sunt cea care a exagerat. La fiecare nou scenariu din mintea mea mă gândeam că am ales ce trebuie, dar apoi realizam că mă durea să știu că am avut dreptate.

Încă nu pot înțelege de unde a apărut toată revelația asta din mine. Dacă o persoană m-a dezamăgit în vreun fel, am sfârșit de fiecare dată îndepărtându-mă de ea. De această dată este mai diferit. Sunt conștientă că asta trebuie să fac, dar nu mă opresc din a mă gândi la el sau la tot ce am aflat până acum despre el. E ca și cum creierul meu știe ce are de făcut, dar conștința nu-l lasă să dea înainte.

Ceva din mine spune că sub toate acele învelișuri se află o persoană cu un suflet. Tot acel ceva mă îndeamnă să încerc să descopăr tot ce asunde.

Am învățat că nu sunt în măsură să schimb oamenii care apar în viața mea. Indiferent cât de bune ar fi intențiiile mele, dacă ei nu-și doresc schimbarea, orice sacrificiu e degeaba. În trecut, încăpățânarea mea mă făcea să cred că una ca asta nu e posibil. Acum, știu că nu fac altceva decât să-mi provoc de una singură răni.

Inspir cu putere.

Cu toată lecțiile învățate și temele la zi, ceva continua să mă îndemne că aș putea reuși cu Xander.

Pierdută printre gânduri ajung la dulapul meu. Nici măcar nu mai dau atenție colegilor care îmi analizează nasul în continuare. În dimineața asta mi-am schimbat bandajul și am remarcat tăietura de pe nas. Nu e foarte adâncă, dar mă tem să nu rămân cu un semn. Chiar sub ochi mi s-au format niște vânătăi de toată frumusețea. Arăt de parcă aș fi fost eu cea bătută, dar nu am decât să mă rog să se vindece mai repede, fiindcă nu am de gând să lipsesc de la vreun curs. Majoritatea lucrurilor mele, printre care și machiajele, au rămas la garsonieră.

Trebuie să găsesc o zi în care să merg după ele. Au rămas acolo chestii chiar mai importante decât fondul meu de ten și anticearcănul.

La cât de complicate au ajuns lucrurile în viața mea, nu vreau să pierd fix motivul pentru care m-am zbătut atât... viitorul meu.

Nu am apucat să stau de vorbă cu Marianne. În tura de dimineață a intrat Joshua, care a fost surprins de înfățișarea mea. Abia aștept s-o prind iar la cafenea ca s-o întreb de ce s-a grăbit să plece atât de repede și să mă lase cu Satana.

Sper ca măcar discuția de azi cu decanul să aibă legătura cu cererea mea.

Îmi aranjez cărțile de care am nevoie astăzi. Sunt foarte concentrată să nu uit ceva, din cauza asta aproape că țip atunci când cineva se proptește pe dulapurile de lângă mine. Sunetul provocat este unul asurzitor, din cauza asta aproape am sărit din locul meu.

Întorc capul agitată spre sursa zgomotului și aproape că îmi scapă una în fața lui Darren.

Singurul motiv pentru care nu fac asta este mina serioasă cu care mă privește. Sunt surprinsă să-l văd, mai ales după ce nu a încercat măcar să dea un telefon după mine ca să vadă dacă sunt bine. Ce să mai, prietenul la nevoie se cunoaște.

Părul șaten îi cade în bucle lejere pe frunte, iar tricoul care i se mulează perfect pe piept, îi scoate în evidență corpul lucrat. Uneori nu-mi vine să cred că tot el era băiatul slăbănog pe care l-am apărat de colegii de la grupa mai mare când au încercat să se ia de el.