Îmi bați în piept... chiar dacă doare

16.

Următoarele două ore le-am simțit trecând chinuitor. Am luat un loc și am început să le povestesc celor două tot ce mi s-a întâmplat în săptămâna asta. Cu excepția detaliilor picante, au aflat absolut tot. Începând cu întâmplarea din autobuz până azi dimineață. Atât Marianne cât și Diana m-au ascultat atente, fără a mă întrerupe. Am observat de câteva ori expresii uimite sau amuzate pe fețele lor.

În Marianne am suficientă încredere să-i spun totul, iar în ceea ce o privește pe Diana, m-am gândit la vorbele lui Darren, cum că restul au remarcat oricum o apropiere între noi. E imposibil ca ea să nu se fi gândit că între mine și el s-au întâmplat mai multe decât un simplu ajutor.

Dacă m-aș fi întors acum trei ani în Phoenix, nu aș fi putut să fiu atât de repede sinceră cu cineva. Acum mă consider suficient de matură încât să nu mă mai ascund. În cazul în care ea va vrea să povestească și celorlalți tot ce a aflat astăzi singura care va ieși în câștig voi fi eu, fiindcă doar așa voi înțelege dacă ea este sau nu un om de încredere.

Nu-mi mai pasă cine află sau ce află, ceva îmi spune oricum că opiniile sunt multe și împărțite în ceea ce privește întâmplările din ultimele zile. Nici nu mă consider o persoană prea importantă în ochii celor din jur.

— Așadar, el a venit să te caute și tot el ți-a cerut să pleci?

Dau din cap. Am omis să le povestesc ce s-a întâmplat între noi în mașină sau cum a procedat atunci când nu a vrut să-mi dea cheile.

— Nu știu ce să zic despre băiatul ăsta.

Marianne este singura care vorbește. Diana nu face altceva decât să tacă și să fixeze un punct din încăpere. Tare îmi e teamă ca nu cumva să-și dorească să stea departe de mine, având în vedere noutățile pe care le-a aflat.

Sau poate și-a schimbat părerea despre mine.

— Mda, nici eu, îmi poți spune ce s-a întâmplat ieri?

Marianne expiră cu putere.

— Am ajuns la cafenea cred că la puțin timp după ce a plecat el. Mă gândesc că așa s-a întâmplat pentru că atunci când am intrat toată lumea era tăcută. Elliot părea foarte tensionat, iar clienți stăteau în prea multă liniște. Când l-am întrebat ce s-a întâmplat, mi-a povestit cum un tip tatuat a venit, a comandat ceva apoi a început să pună întrebări despre angajați și a adus în discuție de mai multe ori numele tău. Elliot nu a vrut să dea detalii, iar asta l-a scos din sărite, l-a apucat de tricou și i-a zis direct să-i spună unde ai plecat.

Înghit în sec.

Mi-l și pot imagina pe Elliot, luat pe nepregătite de Xander. Mă gândesc că nu a putut să comenteze ceva în fața lui, vorbim despre un băiat liniștit care abia a terminat liceul și strânge bani pentru facultate. În comparație cu Xander e un copil.

— Era foarte speriat când am ajuns. Nu știa nici măcar cum îl cheamă, mi-a putut oferi o descriere a lui, atunci am presupus că era vorba de el. Din fericire, Elliot nu l-a sunt pe patron, altfel acum aveai probleme la cât de speriat a fost.

Îmi dau o palmă peste frunte.

Cred că asta e ultima chestie pe care mi-aș dori-o, să am probleme la serviciu.

— Îmi pare rău, vine răspunsul meu.

— Lui Elliot să-i ceri scuze. Eu am vrut să-ți pun în vedere, poate era îngrijorat pentru tine sau ceva de genul ăsta, dar nu poți veni să ameninți că întorci invers clădirea.

— Când e următoarea tură a lui Elliot? Vreau să-mi cer scuze personal.

Marianne stă câteva secunde pe gânduri.