Printesa mafiei

O sa te iubesc mereu

Nu credeam ca o sa fiu primită ca și cum aș fi un oaspete dar nici ca o să fiu direct legată și suspendată de tavan. Așa zisul meu tată m-a lăsat aici și dus a fost, mâinile simt ca mi se smulg din corp pentru ca stau si suspendata la câțiva centimetri de podea, e rece în jurul meu și întuneric doar puțină lumină intră pe o crăpătură a uși.

Ușa se deschide și intră un bărbat cu o cameră și un bici, gândurile care îmi trec prin cap sunt groaznice.
-E timpul să le arătăm unde ești!
Nu apuc să întreb ce și cum ca biciul face contact cu spatele meu, durerea e groaznică, și încă o lovitură, și a treia, și a patra, doar scâncesc la fiecare tăietură de pe spatele meu. Nu am de gând să îi arăt slăbiciune, să îi cerșesc să se oprească, să îi ofer satisfacție pentru ceea ce face.

-Se pare ca e puternică! Încă două lovituri!
Și din nou biciul trosnește, aud picăturile de sânge cum cad pe podea picătura cu picătură, ultima lovitură nu o mai simt deloc, pentru ca totul se sfârșește pentru mine, nu aud și nici nu mai sunt conștientă de mine, încerc să mă țin tare dar leșinul mă doboară.

Mă trezesc plină de durere, sunt întinsă pe burtă de un pat cred, aud cum cineva se foșnește pe lângă mine, încerc să-mi întorc capul dar pielea se întinde după ceafă și mă ustură.
-Ușor copila, o doamnă se apleacă să o pot vedea, sunt aici să te ajut nu îți fac nimic!
-De ce?
-Într-adevăr a fost brutal ce ți-a făcut, dar nu te pot lăsa așa.
-Nu va fie milă de mine, luați-o ca pe un cadou de la așa zisul tată, azi dacă nu cumva oi fi dormit mai multe zile , împlinesc 19 ani!
-Îmi e mila, nu am cum să nu îmi fie și animal de aș fi tot aș suspină când văd ce e pe spatele tău, iar în situația în care ești e periculos.
-Ce poate fi mai rău de atâta?
-Nu știi?
-Ce?
-Ai in copilaș!

-Ce?
-Domnul ți-a luat sânge și ți-a făcut analiza.
-Nu se poate, nu am.....
Ba da am, nu am mai luat pastile de când am plecat și nici ultima dată când am făcut-o, pentru numele lui Dumnezeu cum am ajuns în situația asta.
-Nu trebuia să te trezești acuma dar o să trebuiască să te cos nu am terminat, unele răni sunt prea adânci.
-Doar fă-o!
Aceasta pune ceva rece pe mine apoi acul ei se înfige în pielea mea, prind bucată de cearșaf în gură și strâng cu putere, lacrimile curg fără să vreau.
După minute interminabile de disperare și durere cruntă simt doar usturimea fiecărei mișcări și chiar respirații.

Încă nu pot să realizez și nu cred ca e adevărat să fiu însărcinată, nu doar ca sunt singură dar nu știu dacă voi scăpa cu viață de aici.
Aud cum se deschide o ușă și pași greoi se îndreaptă spre mine.
-Pregătește-o de plecare.
-Domnule e....
-Ți-am dat un ordin!
-Așa o să fac!
Îmi vine greu să cred ca omul ăsta chiar e tatăl meu, singurul lucru comun pe care l-am văzut sunt ochii de aceeași nuanță ca a Lunei!

După ce m-au trecut alte dureri îngrozitoare punându-mi pe spate un bandaj, ridicarea a fost teribilă, și fiecare pas îl simt până în inima, parcă ar fi cineva în spatele meu și mi-ar pune un fier încins pe spate.

Mergem cu mașina de mai bine de jumătate de oră nu știu dacă îmi mai este frică doar aștept să văd ce urmează, mașina oprește și suntem pe un câmp undeva, încerc să mă uit pe geam, văd doar alte mașini.
După ce rămân singură în mașină și restul au coborât din celelalte mașini apar alți oameni.
Inima îmi dată pe loc când îl văd pe Marcus, se apropie cu pași grăbiți.
Vorbesc ceva, e vizibil deranjat și nervos.

Un bărbat vine și mă smunceste din mașină și cred ca cusăturile mele s-au rupt toate, și încep sa simt cum firicele fierbinți mi se preling pe spate.
Îmi îndrept privirea spre Marcus, îi cer ajutorul din priviri, să mă scoată de aici, să mă salveze.
Pe fața lui se citește îngrijorarea și oboseala, mă privește repede de sus până jos apoi își mută privirea.
-Și ce să fac cu ea?
Când îi aud vorbele o altă durere îmi zvâcnește în mine , mult mai mare ca cea din spate.
-Deci nu o vrei?
-Nu!

-Atunci demonstrează ca nu o vrei, omoaro! Dacă nu o fac eu, ai onoarea. Și îi întinde un cuțit. Și aș prefera să o înjunghii  direct în burtă știi tu o vena principală și e gata.
Îl văd pe Marcus cum ia cuțitul și se întoarce iar spre mine, simt cum sunt din ce în ce mai slabă și cad în genunchi, privirea îmi urcă din nou la el.
Se apropie de mine, omul pe care îl iubesc, are de gând să îmi provoace moartea mie și copilului, îl rog să nu facă asta, îl implor. Nu copilul, nu fă asta, nu mi-e.

-Iartă-mă, te rog, iartă-mă pentru tot rău și durerea pe care ți-am făcut-o. Nu uita ca te iubesc, o să te iubesc mereu!
Îl aud șoptind, dar nu reușesc să mai spun ceva pentru ca totul se întunecă pentru mine și nu știu dacă am leșinat sau e mâna lui Marcus.

Clar e un capitol groaznic de dureros, sper să nu îmi iau ceartă pentru asta. 🫣🫣❤️