Printesa mafiei

Te urasc

Mă îndrept spre ea cu cuțitul în mână, disperarea din ochii ei și durerea ei mă întorc pe dos, iar imaginile pe care le-am văzut cu ea biciuită mau terminat.
Dar în momentul ăsta trebuie să par cat mai convingător să ajung lângă ea.
Mă implora din priviri să nu fac asta și nu pot să cred ca am adus-o în starea asta încât să creadă ca i-aș face rău, să o omor asta ar fi sfârșitul meu.
-Acuma, strig chiar înainte să ajung la ea doar ca mă arunc cu cuțitul spre bărbatul care a pus mâna pe ea.
-Nimeni nu are voie să o atingă! Îi spun apoi îi tai gâtul.
Oameni mei năvălesc peste le, și îi pun la pământ pe toți, mama mi-a dat indicații clare să-i aduc vii.

-Ești un prost dacă crezi ca e sfârșitul!
-Sfârșitul meu nu, dar al tău da. Oi fi fost eu călăul care ți-a omorât fiul, și-a căutat-o singur, dar să fiu călăul ei asta m-ar ucide.

Am luat-o de jos cu grijă știind ca spatele ei e rănit, cum am luat-o mi-am dat seama ca a leșinat din cauza pierderi de sange.
Chiar trebuia sa se ajungă aici ca să simt cu adevărat tot ceea ce înseamnă pentru mine.
Ea e liniștea mea, dar ea e și gălăgia mea.
Mi-aș dori să nu simt ce simt acuma, să nu-mi mai tremure carnea pe mine când îmi vin în minte imaginile cu ea, și când încă am sângele ei pe mâinile mele. Poate în momentul ăsta îmi doresc să nu o fi cunoscut așa nu ar fi ajuns în punctul ăsta.

Am adus-o direct la spital pentru ca la sediu nu aveam sange, iar rănile iar putea fi infectate, nu știm in ce condiții a stat.
Au băgat-o într-o sală de operație, rănile de pe spate erau groaznice, la cat sânge am văzut în viața mea nu am avut nimic, dar când am văzut-o ca au descoperit-o doctori un val de greață m-a cuprins și am ajuns să-mi vărs matele într-un coș de gunoi.
Răni adânci , cusute și iar rupte parcă era sfâșiată de câini.

-Chiar nu au de gând să-mi spună nimic despre ea?
Nu mai am răbdare, vreau să știu ceva despre ea orice.
-O să fie bine suntem la spital.
-Mama, ai văzut cum arată!
-Da!
Mă uit la ea și e la fel de afectată.

Ușile se deschid și apare un doctor.
-E bine, e bine nu va faceți griji, acuma e doar sedata, și o să aibă nevoie de medicamente pentru durere. A leșinat din cauza dureri fizice, pierderi de sange și....
-Și ce?
-Nu știu dacă știți, dar pacienta e însărcinată!
Rămân fără glas și înmărmurit când îl aud pe doctor. Mama îmi spune ceva dar nu o aud, pentru ca acuma înțeleg disperarea din ochii ei, știa de copil, știa și tatăl ei de asta mă punea să o înjunghii în burtă.
Credea ca o să îi pot face rău ei, credea ca sunt în stare să-mi omor propriul copil și pe femeia care o iubesc.

O găsesc pe pat întinsă cu spatele în sus și bandajat, nu îmi pot imagina durerea pe care a simțit-o, dar în fața lui nu a scos nici un sunet. 6 lovituri de bici pe care o să i le dau înzecit înapoi, o să sufere de o mie de ori mai mult decât a făcut-o ea.
-Iubito, iartă-mă, nu ți-aș fi făcut rău am vrut să te știu departe de toate astea.
Îi dau părul de pe față, e atât de palidă și slăbită, am făcut-o să sufere atât de mult.
-Avem un copil, ai auzit sau știi? O să fiu tată! Nu știu ce să simt mai exact dar sunt fericit, nu credeam ca la 23 de ani ai mei voi fi tată dar iată-mă.

Au trecut mai bine de 10 ore de când aștept să se trezească să îi văd ochii să știu ca e cu mine. Nu am putut să închid un ochii, crezând ca nu o văd când se trezește.
Mici scâncete se aud de la ea, mă ridic de pe scaun și mă duc langa pat.
-Summer!
Încerca să își dea seama unde e, apoi mă privește direct în ochii, caut sclipirea aceea pe care o știu dar sunt goi, fără viață.
-Te urăsc! Cu glas tremurând îmi spune cuvintele acestea mușcând din fiecare.

Celălalt capitol va dat bătăi de cap și am stârnit reacții în lanț. Promit ca de acuma va fi bine. 🫣❤️