Statea in picioare, in fata micului tron, purtand o rochie alba, lunga pana in pamant. Tinea mainile impreunate, cuminte, privind in jos, ca un om care tocmai a fost infrant. Fata ii era aproape la fel de alba ca rochia, privirea parea ratacita. Din orice unghi te uitai, chipul fetitei aparea ca un tablou al unei tristeti profunde.
- Layra, de ce nu vorbesti?
Ingrijorat, aplecat deasupra ei, Azazel o atinse usor pe umar.
- Ti-a facut rau?
La auzul ultimei fraze, fetita se uita greoi spre el. Genele ei, perdele grele, arcuite, ii acopereau ochii pe jumatate, ca si cand incerca sa ascunda adevarul din irisii tulburati.
- Eram sigur! Nemernicul!
Azazel stranse pumnii pana i se albira falangele, dupa care murmura niste blesteme intr-o limba necunoscuta, mergand prin camera ca leul in cusca.
Crezuse ca va avea mai mult timp s-o salveze din mainile crudului sau frate, dar se inselase amarnic. Nu trecusera decat sapte ani si Lucifer incepuse sa-si piarda controlul. Layra suferea nepermis de mult, iar el se simtea neputincios.
Nu o putea veghea tot timpul, pentru ca avea si alte treburi, dar nici nu putea s-o scoata din Castilia. Ar fi de ajuns sa treaca de Poarta si s-ar dezlantui iadul. Planul pe care-l faurise nu putea fi pus in aplicare decat atunci cand Layra va atinge maturitatea. Si pana atunci? Cum s-o protejeze?
Apoi isi aduse aminte de Vardas si se incrunta. Din motive care nu-i fusesera inca dezvaluite, Lucifer il respecta pe Vardas, altfel nu l-ar fi onorat cu invitatia de a o initia pe Layra in tainele fiintelor omenesti. Daca ar fi acceptat intelegerea, nu s-ar fi ajuns intr-o asemenea situatie.
Incerca sa se linisteasca. Rasufla adanc, apoi se intoarse spre ea cu cea mai senina fata, se lasa intr-un genunchi, ca sa fie la nivelul ei, si ii cuprinse manutele in mainile lui. Ochii copilei pareau la fel de stinsi. Nici macar prezenta lui nu o mai inviora. Acest lucru il puse pe ganduri. N-o mai vazuse niciodata asa.
- Stiu ca e greu, dar trebuie sa-mi spui.
Layra dadu din cap a negatie si incerca sa se traga inapoi.
- Layra... Te rog. Trebuie sa aflu ce ti-a facut, altfel nu te pot ajuta.
Figura fetitei se chirci, se schimonosi, apoi, ca si cum fusese proaspat trezita dintr-un cosmar, incepu sa urle, fara lacrimi, fara sa planga. Doar urla si il batea pe Azazel cu pumnii in piept. Il ura pe Lucifer, dar la fel de mult il ura pe unchiul ei, pentru ca nu fusese acolo, pentru ca o lasase la cheremul acelei fiinte odioase pe care il numea uneori "tata". Isi aminti cum ii intrase apa in plamani, cum se sufocase si se zbatuse, isi aminti de acea negura intunecata care ii inundase capul, de durerea ingrozitoare pe care o simtise in piept si spaima pe care o traise cand se trezise in bratele tortionarului.
- Gata, gata... Fetita mea curajoasa... o incuraja lucifericul, mangaindu-i parul.
Urletele ei de animal chinuit se fransera treptat. Fetita se cuibari la pieptul blondului, singurul loc in care mai simtea putina siguranta, tinandu-se strans cu mainile de marginile hainei lui. Azazel simti, dupa miscarile ei disperate, ca i se intamplase ceva foarte rau. Statura asa pentru un timp.
Se simtea vinovat. Cand se mai simtise ultima oara vinovat? Incerca sa-si aminteasca. Fusese cu mult timp in urma, cu mii de ani in urma, cand avusese o clipa de slabiciune in fata unei femei roscate de-o frumusete tulburatoare.
- Imi pare rau. Nu am fost acolo cand ai avut nevoie de mine, isi turna el cenusa in cap. Iti promit, Layra, nu te vei mai simti niciodata astfel.
Layra il privea neincrezatoare.
