Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oh, Vardas, ai toata iubirea mea! Ai toata iubirea mea...
Barbatul isi dezlipi pleoapele, inca auzind cuvintele, ca un ecou; ar fi vrut sa ramana cu ea pentru totdeauna, dar realitatea hada, neinduratoare, il tragea la suprafata, il forta sa se intoarca intr-un loc pe care il ura. Cu o clipa inainte, ii sorbise chipul, aflase in sfarsit ca sentimentele ii erau impartasite, ca apoi, soarta sa-i joace un renghi, aducandu-l inapoi.
Se suci pe o parte, nevenindu-i sa creada ca e treaz. Amintirea obsedanta, care tot revenea, sub forma de vis, era tot ce mai avea acum. Acel crampei a fost singura lui alinare in anii lungi in care l-a slujit pe Karon, pe vremea cand cara umbrele mortilor peste Raul Negru.
S-a intrebat de mii de ori, pana la disperare: de ce n-a facut nimic? De ce n-a sarutat-o? De ce nu a ingenunchiat si n-a implorat-o sa ramana langa el? S-a consolat, fiind sigur ca se vor revedea in Taramul de Nicaieri. S-a gandit ca, stand atata timp in acel loc luminat, Layra se va vindeca de ororile pe care i le facuse Lucifer. Cand s-a intors in sfarsit acolo, s-a asteptat s-o gaseasca la porti, vindecata, curata, intreaga, gata sa primeasca iubirea lui. Dar, vai! Se pare ca Layra n-a putut sa se curete de rau, nici sa-l astepte o suta de ani. Layra a vrut sa moara. Soarta ei era atat de mizerabila, ca nici macar iubirea lui n-a putut-o salva.
Zdrobit, distrus, a parasit locul, mergand in bataia soarelui, dorindu-si, la randul sau, sa dispara pentru totdeauna. Iata, Layra se dusese in singurul loc unde nu o putea urma. A fost gasit dupa mult timp, agonizand si delirand. Dupa un numar nesfarsit de zile, ingrijit fiind de femeia pe nume Adeone, s-a sculat din pat. Se blestema pe sine pentru lasitatea lui. Ar fi trebuit sa lupte mai mult! Da, Layra il iertase toate slabiciunile, dar chiar si asa, a ales sa-l paraseasca, in final.
N-o putea invinovati. El, dintre toti oamenii, o merita. Blanda Adeone a reusit sa-i aline multe dintre durerile trecutului, ba chiar i-a insuflat un strop de nadejde, spunandu-i despre o profetie. De cate ori se gandea la acea profetie, zambea. Nu prea ii pasa daca se va adeveri sau nu. Avea nevoie sa creada in ea pentru a supravietui. Se ridica in capul oaselor, cautand plosca cu vin. Dupa ce trase doua gaturi, se lasa moale inapoi, visand, de data asta, cu ochii deschisi.
Si daca...? Reena l-a sfatuit sa nu-si faca prea mari sperante, pentru ca nu toate profetiile se implinesc. Dar el se incapatana sa creada. Daca acea scanteie exista, trebuia sa reziste. Adeone il asigurase ca cei care rabda si se roaga, vor primi in cele din urma tot ce doresc. De atunci, avea o singura ruga, care-i aparea sub forma unui chip angelic, in fiecare seara, inainte de culcare.
Intr-un tarziu, iesi din cortul improvizat, privind cu luare-aminte de-a lungul si de-a latul Marginii. Stanci ascutite, pamant ars, duhoare, aer incarcat de primejdii. Cortul sau, pitit strategic printre ruinele unui templu, se afla la o inaltime ametitoare. De aici, de sus, putea vedea toata valea. Tortele, care tineau zburatoarele la distanta, se stinsesera. Nu se ingrijora. Puterea pradatorilor slabea atunci cand se iveau zorii.
