Când iubirea sună dar trecutul răspunde

Capitolul 4

El se ridică încet, folosindu-și cârja pentru a-și sprijini greutatea. Șchiopăta după ea, mișcându-se cât de repede putea cu cârja. "Eu... la naiba, ai putea să aștepți un minut!"

Brona se opri și se întoarse spre el, cu o expresie amestecată de surprindere și iritare. "Nu este frumos să înjuri" spuse ea, încrucișându-și brațele la piept.

El aproape că-și dădu ochii peste cap la comentariul ei despre înjurături. În schimb, îi aruncă o privire plată când ajunse în fața ei. "Bine... scuze" spuse sarcastic. "Oricum, nu asta este ideea aici."

Strângea cârja cu mâna lui bună. "Eu... nu am ieșit aici doar ca să mă cert cu tine. La naiba, nici măcar nu voiam să mă cert..." Se uită departe de ea pentru un moment înainte de a vorbi din nou. "Am venit să... să-mi cer scuze."

"Să-ți ceri scuze? Nu ai făcut nimic greșit," răspunse Brona, cu ochii ușor îngustați, căutând sinceritatea pe fața lui.

"Glumești?" exclamă el, uitându-se înapoi la ea cu neîncredere. "Am fost un idiot de primă clasă acolo." Schimbă greutatea pe cârjă, uitându-se în jos la pământ în timp ce continua. "Tot ce am spus a fost... a fost greșit și inutil. Am fost un ticălos, și nu ai meritat asta, bine?"

"Sunt o trădătoare, eu—"

"Nu" o întrerupse el, vocea lui mai ascuțită decât intenționase. Scrâșni din dinți și inspiră adânc, încercând să-și controleze emoțiile. "Nu începe cu prostiile alea despre cum ești tu trădătoare și toate astea. Adică, pentru numele lui Dumnezeu, de ce tot spui așa ceva?"

"Așa spun toți" răspunse ea, vocea ei mai joasă, aproape înfrântă.

"Doar... la naiba, oprește-te, bine? Oprește-te să fii atât de insuportabilă cu autocompătimirea ta. S-ar putea să nu te fi urât, dar urăsc cum te desconsideri tot timpul."

Nu mai spuse nimic, buzele ei presându-se într-o linie subțire în timp ce se uita departe.

El văzu cum tăcea din nou și nu se putu abține să nu scoată un oftat de iritare. Scoase un oftat frustrat și își trecu mâna prin păr. "Grozav... deci acum te hotărăști să nu mai vorbești," mormăi el încet.

"Ar trebui să te culci," spuse ea încet, vocea aproape o șoaptă.

El o privi fix, clar iritat. "Nu-mi spui tu ce ar trebui să fac," replică el, maxilarul lui strângându-se puternic.

"Oh, s-scuze" bâigui ea.

El se opri când ea își ceru scuze, tonul vocii ei luându-l prin surprindere. Se relaxă puțin, iritarea lui dispărând puțin. "Nu... e în regulă... doar..." se opri, oftând încă o dată. "Uite, putem să... putem să începem de la început? Să uităm toate prostiile de mai devreme și să începem din nou?"

"Vrei asta?... De ce?" întreba ea, cu o curiozitate sinceră și un strop de speranță în ochi.

"Ei bine, eu... să spunem doar că am avut ceva timp să mă gândesc după cearta noastră. Și crede sau nu, nu îmi place de fapt să fiu un ticălos cu oamenii." Se uită din nou la ea, expresia lui devenind serioasă din nou în timp ce vorbea. "Și... oricât de enervantă ai fi, eu... nu vreau să continuăm să ne purtăm de parcă ne urâm."

Se mișcă ușor, evitând contactul vizual cu ea în timp ce vorbea.

"Oh... Felix a vorbit cu tine, nu-i așa?" întreabă Brona, ridicând o sprânceană.

Ryu nu se putu abține să nu tresară la întrebarea ei, surprins că l-a prins atât de repede. Mormăi câteva înjurături sub respirație înainte de a răspunde. "La naiba, cum ai știut asta?"

"Dumnezeule... și i-am spus lui Felix că nu am nevoie de mila lui... Lasă, mă duc să dorm" mormăi ea, întorcându-se să plece.

El mormăi la răspunsul ei, strângând maxilarul și ținând cârja mai strâns. "La naiba, doar... te rog. Nu mai fi atât de încăpățânată și doar ascultă." Își dădu ochii peste cap la comentariul ei, frustrarea începând să se strecoare din nou. "La naiba, încetează! Nu e vorba despre milă sau orice naiba crezi că e asta. Poți doar... doar să mă asculți un minut?"

"În regulă" răspunse ea, încrucișându-și din nou brațele și așteptând ca el să continue.

Ryu se relaxă puțin, bucuros că ea era dispusă să coopereze. "Bine... bine... doar..." oftă, frecându-și ceafa în mod stânjenit în timp ce continua. "Uite, eu... știu că am spus multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le spun, bine? O să fiu primul care admite că am fost un ticălos. Nu a fost corect față de tine."

"Și?" îl provocă ea, ridicând o sprânceană.

Simți cum iritarea îi creștea din nou, răbdarea începând să-i dispară. "Și... și... vreau să lăsăm toate prostiile alea în urmă. Nu putem doar... doar să ne dăm o șansă nouă?"

"În regulă, acum pot să plec?" întrebă ea.

El mormăi pentru sine și dădu din cap cu reticență. "Da... da, sigur. Doar..." Se opri pentru un moment, privirea lui zburând spre ea înainte de a continua. "Un lucru în plus."

"Ce?" întrebă ea, răbdarea ei vizibilă epuizată.

Băiatul inspiră adânc, simțind un val de iritare pentru ce urma să ceară. "Asta... asta o să sune prostesc, dar... înainte să pleci... ai putea să-mi promiți ceva?"

"Depinde ce" răspunse ea, privind-l precaut.

Ryu mișcă inconfortabil, expresia lui devenind serioasă. "Doar... promite-mi că nu... nu o să-ți faci... nimic. Bine?"

Brona intră în cabină fără să-i răspundă. El scoase un oftat frustrat. "La naiba..." mormăi el încet, uitându-se la ușa cabinei închise.