Când iubirea sună dar trecutul răspunde

Capitolul 16

El a urmat-o, ieșind din birou după Brona. Aruncă o privire spre ea, inima lui fiind încă un amalgam de emoții, în ciuda ușurării de a o găsi teafără și nevătămată.

„Deci... tu și tatăl tău, huh? Jucați cărți?" Brona zâmbi ștrengărește, ochii ei scânteind cu un strop de secret.

„Nu-i spune lui Huxley," spuse ea, referindu-se la directorul adjunct cu un rânjet. Huxley era strict, dar nu avea puterea pe care o avea domnul Gaffney.

Ryu dădu ochii peste cap, un zâmbet abia vizibil conturându-se pe buzele lui. „Și de ce anume nu vrei ca Huxley să știe despre micile tale jocuri de cărți cu domnul Gaffney?"

„Tata nu are voie să joace cărți la serviciu," interveni Brona de lângă Ryu, adăugând un strop de umor conversației.

Ryu se întoarse către Brona, un zâmbet șiret apărând pe fața lui. „Ah, înțeleg. Să joci cărți cu el nu e tehnic împotriva regulilor, deci ești în siguranță, huh?"

„Da, da," răspunse ea cu un ridicat de umeri neglijent.

Ryu clătină din cap amuzat, admirând în secret îndrăzneala Bronei. „Doar nu te împinge prea departe. Dacă află Huxley, sunt destul de sigur că nu va fi prea fericit."

Felix zâmbi și se prefăcu că cască. „Da, cred că mă duc la cabina mea. Te las cu ea, Ryu."

Ryu îi aruncă o privire jucăușă lui Felix, realizând intenția acestuia. Se uită la Brona, conștient deodată că erau singuri.

„Oh, sigur, lasă-mă cu ea. Mulțumesc, prietene."

Se întoarse către Brona, inima bătându-i mai repede în piept. Erau singuri, stând afară în aerul răcoros al nopții, și încă avea emoții nerezolvate amestecându-se înăuntrul lui.

„Deci... nu te duci la culcare?" întrebă Ryu, încercând să înceapă o conversație.

Brona dădu din cap, ochii întâlnindu-i pe ai lui în lumina blândă a lunii. „Nu, nu sunt prea obosită încă. Poate fac o plimbare înainte de a mă retrage pentru noapte."

„Vrei să te însoțesc la plimbare?" întrebă el, vocea trădându-i o ușoară nerăbdare.

„Sigur, dacă vrei. Nu m-ar deranja un pic de companie."

Cei doi începură să meargă împreună, tăcerea fiind umplută cu o combinație de tensiune și anticipare. Ryu aruncă priviri pe furiș către ea, inima bătându-i mai tare din cauza apropierii lor.

„Deci... cum a fost timpul petrecut cu domnul G? Jucând cărți și altele," întrebă Ryu, încercând să păstreze conversația ușoară.

„A fost distractiv. M-a învățat cum să joc cărți!" răspunse Brona cu un zâmbet, imaginându-se stând cu directorul taberei.

„Pot să-mi imaginez acum. Tu și domnul G, stând în jurul unei mese, jucând cărți în secret. Pun pariu că acum ești o profesionistă," glumi Ryu, cu adevărat amuzat.

„Da, da... Totuși, îmi pare rău că te-am speriat," spuse Brona încet, expresia ei devenind serioasă.

Ryu se uită la ea, expresia lui înmuiindu-se. „Da, m-ai speriat... m-ai speriat de moarte. Ne-am gândit..." Vocea i se stinse, amintirea panicii și îngrijorării încă proaspătă în mintea lui.

„Știu..." Brona trase adânc aer în piept, privirea ei rămânând fermă.

Ryu se uită la ea, simțind greutatea momentului. „Ascultă, să nu mai faci asta niciodată. Să dispari fără să spui nimic, fără să lași pe cineva să știe unde te duci... e periculos. Ne-ai speriat."

„Știu, îmi pare rău. Nu aș..." Vocea Bronei se poticni ușor, regretul fiind evident în ochii ei.

Ryu se uită la ea, tonul lui înmuiindu-se ușor. „Bine... mă bucur că înțelegi. Doar... promite-mi că vei fi mai atentă data viitoare, bine? Lasă pe cineva să știe unde te duci sau ce faci. E pentru siguranța ta."

El zâmbi slab, simțind o ușurare cuprinzându-l. „Bine... asta e bine. Fără acte de dispariție, bine? Nu cred că inima mea poate suporta din nou acel stres."

Brona chicoti încet, ușurând atmosfera.

Ryu îi aruncă o privire jucăușă, încercând să ascundă modul în care chicotitul ei îi făcea inima să bată și mai tare. „Hei, nu râde. M-ai speriat de moarte. Am fost îngrijorat până peste cap pentru tine!"

„Ultima dată când ne-am văzut, nu credeam că vei face asta," spuse Brona, vocea ei purtând o tentă de vulnerabilitate.

Ryu se uită la ea, confuzia amestecându-se cu o ușoară jenă. „Ce vrei să spui? Ultima dată când ne-am văzut? Când ți-am spus..."

Se opri, derulând în minte conversația lor anterioară—cea în care s-a distanțat de afecțiunea ei.

„Nu credeam că-ți pasă de mine," mărturisi Brona încet, privirea ei căutându-i pe a lui.

„Eu... nu am vrut niciodată să crezi că nu-mi pasă de tine. Doar că..." Ryu se străduia să găsească cuvintele potrivite, luptându-se cu emoțiile contradictorii.

Oftă, privirea lui coborând spre pământ pentru un moment, în timp ce-și aduna gândurile.

„Îmi pasă de tine... mai mult decât îți dai seama. Asta e partea problematică. E mai ușor să mă distanțez, să te țin la distanță, decât să confrunt sentimentele cu care mă lupt."

„Și acum ce vrei?" întrebă Brona încet, mâna ei întinzându-se să-l atingă.

Ryu se uită în ochii ei, căldura atingerii ei trimițându-i un fior pe șira spinării. Mintea lui alerga în timp ce răspundea într-un ton liniștit, sincer.

„Vreau... vreau să fiu sincer. Vreau să spun ce gândesc cu adevărat, să-mi deschid sentimentele și să nu mai pretind că nu sunt afectat de tine. Dar mi-e frică."