Când iubirea sună dar trecutul răspunde

Capitolul 12

Inima lui îl durea din nou la auzul cuvintelor ei. Ea chiar credea că el era o persoană bună, chiar și după toate încercările lui de a o îndepărta. El voia atât de mult să o creadă, dar propriile îndoieli și vinovății îl țineau în loc. "Cum poți să spui asta? După tot ce am făcut, cum poți să crezi că am un suflet bun? Nu sunt o persoană bună, Brona. Nu merit încrederea sau afecțiunea ta."

Ochii Bronei se măriră, cu o sclipire de sfidare în ei. "Vrei să spui că sunt proastă?"

Ryu dădu din cap repede, realizând cum ar putea fi interpretate greșit cuvintele lui. "Nu, nu, asta nu am vrut să spun. Nu ești proastă. Doar că...nu înțeleg de ce vezi ceva bun în mine când tot ce am fost pentru tine a fost un nesuferit."

Umerii Bronei tremurară în timp ce lacrimile începeau să-i curgă din nou pe față. Încercă să-și înăbușe suspinele, dar barajul emoțional se rupsese.

Inima lui Ryu se scufundă la vederea lacrimilor ei. La naiba, nu știa cum să gestioneze această situație. Să o vadă plângând din cauza lui îl sfâșia. "Hei, hei, te rog nu plânge," mormăi disperat, mâna lui mișcându-se de pe umărul ei pentru a-i șterge ușor lacrimile.

Brona se opri la atingerea lui, ochii ei lacrimoși fixându-se pe ai lui. Apropierea îi făcu respirația lui Ryu să se oprească, mâna lui rămânând la milimetri de obrazul ei. Înghiți cu greu, realizând brusc cât de aproape erau. "De ce...de ce continui să plângi din cauza mea?" șopti el, vocea lui fiind aspră și plină de un tumult de sentimente.

"Îmi place de tine, Ryu. De ce nu înțelege nimeni?" șopti ea înapoi, vocea tremurândă dar sinceră.

"Dar...dar de ce? De ce îți place de mine? Am fost un ticălos cu tine. Nu am făcut decât să fiu nepoliticos și să mă cert cu tine. Cum poți să-ți plac de mine când te-am tratat atât de rău?" Vocea lui Ryu se frânse sub greutatea emoțiilor, apărările lui prăbușindu-se.

Brona oftă și își sprijini fruntea pe pieptul lui, privirea ei coborând spre podea. Inima lui Ryu bătea furios la contactul neașteptat. Abia își găsi cuvintele să vorbească, creierul lui fiind paralizat de apropiere. "Brona..." spuse el încet, nesigur de ce încerca să transmită. Inima lui era un haos, zidurile pe care le construise în jurul ei se prăbușeau încet.

"Da?" răspunse ea, vocea ei fiind înăbușită de pieptul lui.

Ryu ezită, mâna lui trecând ușor prin părul ei, simțind moliciunea buclelor ei. Luă o respirație adâncă, vorbind în sfârșit. "Nu...nu ar trebui să-ți plac de mine, știi. Nu are sens. După felul în care te-am tratat, după ce te-am îndepărtat...de ce continui să-ți plac de mine?"

"Dar îmi place," șopti Brona, cuvintele ei atârnând în aer ca o linie de salvare.

Ryu scoase un suspin tremurat, mâna lui încă jucându-se ușor cu părul ei. Cuvintele ei erau atât liniștitoare cât și enervante. Nu înțelegea de ce insista să-i placă în ciuda a tot ce făcuse pentru a o îndepărta. "Dar...dar de ce? De ce nu poți vedea cât de ticălos sunt și să mergi mai departe? De ce nu poți renunța la mine? La...la orice ar fi asta între noi?"

"Vrei să renunț la tine?" Brona ridică capul de pe pieptul lui și îl privi, ochii ei căutându-i fața.

Ryu o privi în ochi, directitatea privirii ei făcându-i inima să sară o bătaie. Voia să țipe "da, renunță la mine," dar cuvintele rămăseseră blocate în gâtul lui. Voia să lupte împotriva emoțiilor care fierbeau în el, cele care tânjeau după afecțiunea și grija ei. "Da," mormăi el cu reticență, mâna lui căzându-i din păr, "Vreau să renunți la mine. Vreau să mă uiți, să mergi mai departe și să te concentrezi pe cineva care va aprecia cu adevărat bunătatea ta."

Brona făcu un pas înapoi, distanța fizică dintre ei simțindu-se ca o lovitură în inima lui Ryu. Ceruse asta, dar de ce durea atât de mult să o vadă făcând-o? "Eu...eu doar...nu merit timpul sau investiția ta emoțională. Ai putea găsi pe cineva altcineva...pe cineva mai bun, pe cineva care nu te va trata ca pe un gunoi."

Brona încetă să-l mai asculte și doar privi în jos, expresia ei distantă.

Ryu observă comportamentul ei detașat, frustrarea amestecându-se cu durerea din pieptul lui. Voia să se apropie de ea, să o facă să asculte, dar se abținu. Trebuia să o convingă să renunțe la el, pentru binele ei. "Brona, uită-te la mine," spuse el, vocea lui devenind mai insistentă. "Te rog, ascultă-mă. Meriți ceva mai bun decât mine. Meriți pe cineva care te tratează bine, care îți apreciază bunătatea și optimismul. Eu...eu nu merit ceva de genul ăsta."

Expresia Bronei se schimbă din tristețe în furie în timp ce se întoarse și bătută în ușă. "Deschide nenorocita de ușă! Jur pe Dumnezeu, Felix, dacă nu deschizi ușa asta nenorocită, te omor!" țipă ea, frustrarea ei dând pe dinafară.

Ryu rămase uimit de izbucnirea ei bruscă, surpriza și confuzia întipărindu-se pe fața lui. Nu o mai văzuse niciodată atât de agitată, țipetele ei răsunând prin cameră. "Brona, calmează-te!" încercă el să intervină, apropiindu-se și apucându-i ușor brațul. "Ce naiba faci?"

"Nu pot să stau aici, Ryu. Doar...nu pot," răspunse ea, vocea ei crăpând de disperare.

El o ținu de braț mai ferm în timp ce ea încerca să se elibereze, atingerea lui fiind surprinzător de blândă în ciuda confuziei lui. Putea vedea tumultul din ochii ei, durerea și frustrarea amestecându-se. "Așteaptă, așteaptă. Doar...calmează-te, bine? Nu te panica, vom găsi o soluție."

"Nu... Nu, nu, nu, nu, nu," repetă Brona, agitația ei crescând.

Prinderea lui Ryu se strânse în timp ce ea continua să devină tot mai agitată. Negările ei repetate și disperarea din vocea ei făceau ca îngrijorarea să-i curgă prin vene. "Brona, oprește-te. Doar calmează-te și vorbește cu mine, la naiba."

Tocmai atunci, Felix deschise ușa, expresia lui fiind una de șoc. Brona profită de ocazie și trecu pe lângă el fără să spună nimic. "Ce naiba—" încercă să spună Felix, dar cuvintele i se opriră în gât în timp ce ea dispărea.