O Viata Alaturi De Anime [OLD VERSION]

2: Amintirile Sunt Frumoase

*flashback*

- Kimiko, haide! Caută-mă!, țipă Haruki care avea doar trei anișori.

- Vin!, țip la rândul meu de la etaj. He-hey, te-am găsit!, strig eu după ce-l văd ascuns în dulap.

- Dar...cum?, mă întreabă el mirat ieșind din dulapul cu haine vechi.

- Nush, îi răspund dând din umeri și cu o față inocentă.

- Haide să ne mai jucăm o dată!, țipă el în timp ce fuge în bucătărie să se ascundă.

- Bine!, spun urcând la etaj pentru a "pune ochii" încă o dată.

*end of flashback*

*another flashback*

Haruki: Kimiko, hai la mall!

Kimiko: De când vrei tu la mall? Ultima dată când am zis s-o insoțim pe Misao la mall, ai fugit din cameră mâncând pământul!

Misao: CURCUBEIE!

Haruki: Știu, dar am găsit o chestie care mă interesează!

Kimiko: Ești interesat de o chestie sau de o fată care frecventeză mall-urile? * chicotește*

Haruki: Am zis că sunt interesat de o CHESTIE!

Kimiko + Misao: *se tăvălesc pe jos de râs*

Haruki: O_o

*end of flashback again*

" - Hey! Mai e cineva acolo?", se aude vocea lui Haruki dintr-o dată.

" - Uhm...da! M-am gândit prea intens la un lucru.", răspund eu revenind parcă la realitate.

*pauză*

" - Auzi? Vrei să ne întâlnim cândva? Sunt în oraș pentru trei săptămâni și sincer nu am unde să stau; voiam să te întreb...pot să stau la tine?", îmi spune el observându-se rușinea în voce.

" Ce să-i răspund? Nu știu dacă părinții îmi vor da voie să-l aduc pe Haruki în casă! Dacă voi spune "nu"  probabil el se va supăra, iar dacă spun "da"  probabil părinții mei mă vor pune să stau în camera mea pentru tot restul vieții! Și nu vreau asta!"

" - Uite, lasă-mă să vorbesc cu părinții mei mai întâi pentru că ei nu sunt acasă; apoi te sun și-ți spun ce au zis, ok?", îi spun eu după o pauză destul de lungă.

" - Ok, aștept!", îmi spune cu o veselie în el.

Închid apelul, uitându-mă la Misao care era cu ochii lipiți (la propriu) de ecranul laptopului.

- Misao, ce faci acolo?, o întreb eu râzând și trăgând-o de tricou.

- Bine, îmi răspunde ea still concentrată la ecran.

- Haide, trebuie să dormim, spun eu căscând.

- Sigur, dă ea din cap trăgându-și pătura peste corpul firav. Noapte bună!

- Noapte bună, Misao!

Mă trezesc la ora două noaptea realizând că nu mi-am sunat parinții și nici pe Haruki (probabil s-a supărat pe mine). Îi trimit un mesaj acestuia scriind: "Îmi pare rău ca nu te-am mai sunat doar că am adormit", iar el răspunzând: "Nu-i nimic pentru că și eu am adormit așteptând". Îi spun "Noapte bună" și mă pun din nou la somn amintindu-mi momentele frumoase petrecute toți trei.

...........................................................................................................................................................................

Și uite și acest capitol! Hehe!

Vă las să salivați și pe acest capitol în timp ce-mi storc creierii pentru capitole noi și puțină logică în ele...deci, până atunci: Sayonara, animoșii mei dragi (și cititorii care sunt interesați de carte/ceea ce scriu)!!