O Viata Alaturi De Anime [OLD VERSION]

32: Schizofrenia

"Ok, clar azi nu e cea mai buna zi din viata mea. Azi se presupune ca trebuie sa merg la spital (din nou), pentru cateva investigatii la cap. Am dat-o in bara iar, si acum parintii mei au fost pe faza si au inteles cam despre ce este vorba. M-au trezit cu noaptea-n cap, pe la 7:20, spunandu-mi ca trebuie sa mergem la spital deoarece au descoperit ceva straniu. Imediat am inteles: Alice."

- Hai, urca in masina!, imi spune mama si-mi deschide usa. Doar dau din cap si intru. Oare ce o sa zica despre Alice? O sa se sperie probabil si o sa ma dea la adoptie sau ceva de genu'. Mai mult ca sigur!

*la spital*

- Buna ziua, am vrea sa vorbim cu un psihiatru. Este cineva?, intreaba tata ajungand la receptie. Receptionista i-a aruncat o privire ciudata, apoi s-a uitat la mine, si apoi a raspuns:

- Doctorul Yamamoto, etajul 2, cabinetul 26 C., ne raspunde si se intoarce la ecranul calculatorului.

- Arigato! (Multumesc!), ii spun dar nu primesc niciun raspuns. Continui sa merg in spatele parintilor.

Am urcat la etajul 2; cativa pacienti stateau linistiti pe scaune; si am inceput sa ne plimbam de-a lungul holului, cautand cabinetul.

Cand in final l-am gasit si am vazut ca nu este nimeni pe lista de asteptare, am intrat.

- Buna ziua, domnule doctor!, saluta mama. Doctorul se ridica si dadu mana cu tata. Eu m-am asezat pe scaun, asteptand.

Parintii au vorbit cu doctorul; i-au spus tot ce stiau, apoi au iesit lasandu-l pe doctor sa-si faca datoria.

- Bun, parintii tai mi-au spus ce te doare, hai sa vindecam, ce zici?

Am dat din cap in semn ca "da".

- Spune-mi cum te cheama., continua el.

- Kimiko., raspund scurt.

- Bine Kimiko, am sa-ti pun cateva intrebari. Trebuie sa raspunzi cu "deloc", "foarte putin", "uneori", "moderat", "destul de mult", "tot timpul". Inteles?

- Da.

Doctorul a scos o foaie, si incepu sa citeasca:

- "Vad si aud lucruri pe care ceilalti nu le pot vedea sau auzi."

- Destul de mult., am raspuns, concentradu-ma pe miscarile fetei sale. Doctorul isi nota raspunsul.

- "Cred ca ceilalti controleaza modul in care eu gandesc sau ma simt.", continua doctorul.

- Tot timpul.

- "Nu ma intereseaza niciun fel de activitate."

- Uneori. "Plfff, mai sunt multe?"

- "Cred ca am puteri speciale sau magice, pe care ceilalti nu le au."

- Tot timpul.

- "Gandurile mele sunt incetosate si confuze."

- Uneori.

- "Am in cap voci de oameni care converseaza cu mine si pe care ceilalti nu le pot auzi."

- Moderat.

- "Stiu ca sunt persoane care comploteaza impotriva mea."

- Moderat.

- "Prefer sa fiu singur."

- Uneori.

- "Fie eu sau ceilalti, cred ca am un comportament anormal. Cateodata par a fi catatonic sau maniac."

- Destul de mult.

- "Cateodata vorbesc cu vocile din capul meu, insa ceilalti cred ca vorbesc singur."

- Tot timpul., raspund eu, fiind ultima intrebare, doctorul se ridica de pe scaun si se uita cu o fata ingrijorata.

- O sa analizez raspunsurile tale, si maine poti veni sa afli razultatul., imi spune doctorul dupa ce pune foaia inapoi de unde a luat-o. Ma ridic de pe scaunul pe care m-am asezat inca de la inceput, am salutat si am iesit din cabinet. Alice statea langa un automat de inghetata, cu privirea in jos si parul in fata. Am ignorat-o si m-am indreptat spre iesire, acolo unde Misao, Haruki, Isumi si Hiro ma asteptau cocotati pe barele de sustinere, razand copios dintr-un motiv anume.

Cand m-au vazut, au sarit de pe locurile lor si s-au apucat sa ma imbratiseze, lasandu-ma la un moment dat fara aer. I-am intrebat de parintii mei, dau au dat din umeri si m-au luat de brat ca sa mergem acasa. Odata ajunsi, m-au intrebat cum a fost la doctor; le-am povestit tot ce s-a intamplat, inclusiv faptul ca maine aveam sa merg sa vad rezultatele. Si le-am spus si de Alice, ca am vazut-o langa automatul de inghetata si pozitia in care statea si de alte interventii d-ale ei pana acum.

S-au cam speriat cand au aflat despre ea, pareau ingrijorati de faptul ca la un moment dat, ea va inebuni si mi-ar putea face ceva. Insa eu le tot spuneam sa nu-si faca griji, ca voi fii bine si ca e posibil ca totul sa fie in capul meu.

*urmatoarea zi*

Ma plimbam alene pe colidoarele spitalului, uitandu-ma in stanga si-n dreapta dupa niste lucurri sau persoane familiare. Ai mei erau la cantina spitalului; tata incercand s-o calmeze pe mama in legatura cu rezultatul pe care aveam sa-l primesc. Nu inteleg ce se panicheaza atat, e doar un rezultat. Niste cifre banale. Nimic important. Sau oare sunt speriati ca o sa ma interneze undeva departe de lume?

Am intrat in cabinet, iar doctorul m-a recunoscut imediat, dandu-mi seama de asta dupa faptul ca ma strigase pe nume. Apoi imi marturiseste ca era slab la tinut minte numele de persoane si ca nu stie cum l-a retinut pe al meu. Dupa aceea, mi-a facut semn sa ma asez pe scaun in timp ce el isi pregatea niste foi. Cand a terminat s-a intors cu fata la mine si mi-a aruncat un holbat.

- Rezultatele sunt bune dar..., incepe doctorul la un moment dat facandu-ma sa sar putin de pe scaun.

- Dar?, repet eu.

- Ar trebui sa incepi sa iei un tratament. Rezultatul tau a fost de 35 de puncte din 100. Un rezultat bun, dar totusi trebuie sa scapam si de acel 35., continua doctorul, intinzand pe birou cateva foi in care era prezentat tratamentul meu. Am dat din cap in semn de acord, in timp ce el s-a dus in camera din spate ca sa aduca cateva cutiute. Apoi a inceput sa-mi explice cum trebuia sa iau tratamentul, ce inseamna fiecare medicament si ce poate sa faca, mi-a dat apoi dosarul cu expertiza mea si mi-a spus ca sunt libera sa plec.

Cand am iesit din cabinet, m-am trezit cu parintii mei in fata, avand priviri ingrijorate. Le-am zambit si le-am spus ca totul e bine si le-am prezentat si lor tratamentul pe care trebuia sa-l incep chiar de azi.

Ne-am intors apoi acasa, unde, spre surpriza mea, nu era nici urma de Alice. Ma bucur ca a uitat sa ne mai jucam "Hide 'n Seek".

..........................................................................................................................................................................

Ohayooo minnaaaaaa! Criss over here!

Capitolul asta mi-a dat o idee. Recent am realizat cateva teste pentru schizofrenie iar punctajul pe care il luam era sub 50%. Ceea ce ma bucura destul de mult.

Ma rog...dupa ce am realizat testele, in numar de 10-15, mi-a venit idea de a face ca personajul Kimiko sa sufere de aceasta boala mintala.

Sper sa va placa si capitolul acesta. Va anunt ca imediat ce cartea aceasta se va termina, voi incepe o noua carte (in engleza). Sper sa o cititi si pe aceea. ^-^

Ne vedem data viitoare! Sayonaraaaa minnaaaaaaaa!