O Viata Alaturi De Anime [OLD VERSION]

3: Un Prieten De Mult Pierdut

Mă trezesc de dimineață cu o durere insuportabilă de cap, fiind enervată de razele astea tâmpite de soare (îmi vine să arunc cu ceva după ele). Mă uit în stanga mea unde o văd pe Misao întinzându-și mâinile și căscând.

- Asa ('neața)!, țipă Misao dintr-o dată speriindu-mă puțin.

- 'Neața și ție!, îi răspund ridicându-mă din patul moale și pufos.

Mergem amândouă în bucătărie pentru a ne pregăti micul-de-jun. Ouă, bacon și puțin piure de cartofi. Ne asezăm la masă, mâncând fără zgomot. Linistea fu spartă de telefonul meu, care începuse să sune. Mă uit la ecran observând că mama mă apelează.

" - Bună dimineața scumpo!", îmi țipă mama în ureche, probabil nerealizând că vorbește la telefon.

" - Nandeshou ka (ce vrei)?", o întreb la sictir; știu destul de bine faptul că ea nu înțelege ce spun și așa nu va da replica înapoi.

" - O voi lua ca pe un salut!", îmi reprosează mama mai veselă ca niciodată.

"Ce mi-aș dori să-l am pe Light cu Death Note-ul lângă mine chiar acum! " îmi spun nervoasă în minte.

" - In fine, voiam să-ți spun că....", începe ea dintr-o dată dar am închis apelul, deci nu o mai pot auzi.

- Nu am nevoie de ieșiri gen: "Ești pedepsită!", "Trebuia să ceri voie!", "Las' că vorbim noi cand ajung acasa!", etc., spun eu aruncând telefonul pe canapea cât mai departe de mine.

- Ce-i?, mă întreabă Misao cu o față înocentă.

- Plffff...mama, răspund răsuflând plictisită.

- Ohh..., spune aceasta continuând să mănânce.

Mai târziu îmi aduc aminte că trebuie s-o întreb pe mama dacă Haruki poate sta la noi. "Dar stai, am nevoie de o scuză pentru că i-am închis în nas. Nah, găsesc eu pe moment!", gândesc eu.

" - Mama?", încep eu cu o voce de copil mic.

" - Nu mai am ce vorbi cu tine; mi-ai închis în nas!", mi-o întoarce ea nervoasă.

" - S-a întrerupt! Și după nu ma lăsat să te sun pentru că spunea că nu ești în rețea!", îi spun eu găsind în sfârșit o scuză. "Mdea, ce geniu sunt!", îmi spun în gând.

" - Nu mă lua pe mine cu d-astea! Și nu mai da vina pe tehnologie! Ia uite, zise aia care se uită toată ziua la anime! ", țipă ea mai furioasă ca niciodată.

" Nu! Poate că i-am închis în nas pentru că n-am chef de replicile ei de mamă model, dar de animele mele să nu-ndrăznească să se ia!", spun eu parcă scoasă din pepeni când am auzit că menționează "animele" în shit-u' ăsta de discuție.

" - Bine, lăsăm discuția asta pentru când te întorci!", spun eu trecând la subiect.

" - Ok, de ce m-ai sunat?", mă întreabă parcă puțin mai calmă ca mai adineori.

" - Îl mai știi pe Haruki? Haruki Sato?", spun direct.

" - Haruki Sato? Prietenul tău din copilărie?", mă întreabă ea.

" - Da! El e!", îi răspund parcă țipând.

" - Ce-i cu el?", mă întrebă după o pauză lungă; probabil aducându-și mai bine aminte de el.

" - E în Tokyo pentru trei săptămâni și nu are unde să stea. Voiam să te întreb dacă poate să stea la noi?", îi spun eu rapid din cauză că nu știu cum o să reacționeze.

" - Doar el? Fără părinții lui?",  mă întrebă ea, probabil trăgând de timp sau încercând să afle mai multe.

" - Doar el! Și e și Misao aici pentru că a insistat că vrea să-mi țina companie cât timp sunteți plecați.", îi spun jenată.

" - Mda, poate să stea.", spune mama direct după ceva timp.

" - Ok. Merci! Te las că poate ai treabă și să nu te încurc.", îi spun eu încercând să închid cât mai repede.

" - Ok, ai grijă ce faci!", îmi spune înainte de a-i închide.

- Bun, e super! Exact ce am vrut!, spun eu cu o voce sadică.

Îi trimit un mesaj lui Haruki spunându-i că poate să vină la mine. Aștept puțin și primesc răspuns spunându-mi că va fi aici în zece minute. P-E-R-F-E-C-T!

După fix zece minute îl văd pe Haruki în fața casei. "Prietenul de mult pierdut!", îmi țip eu în gând. "Nu că mi-ar mai place de el sau ceva!", gândindu-mă ca poate are o prietena la Hong Kong.

Îl invit înăuntru, îl poftesc la masă alături de mine și Misao (pentru că e prânzul). Nici bine nu mă așez la masă că telefonul începe să sune.

- Plff, cine-o mai fi acum?, spun eu destul de iritată. Misao și Haruki încep să râdă.

" - Moshi moshi!", răspund eu prefăcându-mă fericită. Nici nu m-am mai uitat cine a sunat. Până aud vocea surorii mele proaspăt căsătorită.

" - Nu mă lua cu "muci muci" al tău! Ce faci?", mă întrebă ea deși știind că eu spun asta de fiecare dată când răspund la telefon. "Mdea, se vede că urăste săracele de anime-uri și japoneza", gândesc eu.

" - B-Bine!", răspund eu încercând să mă abțin să n-o corectez.

" - Kimiko mofturoasa!", mă însultă ea încercând să mă facă de râs în fața soțului ei încăpățânat.

" - Asuka, fraiera care se căsătorește la douăzeci de ani cu un tip pe care nici nu-l suportă!", spun eu dându-mi seama că telefonul e pe speaker după ce îl aud pe tâmpitul ăla râzând la insulta Asukăi.

" - CUM ÎNDRĂZNEȘTI SĂ VORBEȘTI AȘA?", țipă Asuka parcă ieșită din discotecă.

" - Ai o problemă?", o întreb luând-o peste picior.

" - VEZI TU CE-ȚI FAC CÂND VOI VENI ACASĂ ȘI MAMA ȘI TATA VOR FI ACOLO!", țipă ea în continuare făcându-mă să îndepărtez telefonul puțin de la ureche și să chicotesc.

" - Ușa e încuiată atât pe dinăuntru cât și pe dinafară!", îi spun luând-o la mișto.

Îmi închide în nas, făcându-mă să râd în hohote părând o psihopată din perspectiva lui Misao.

Până seara am vorbit noi trei despre momentele amuzante și frumoase pe care le-am avut în copilărie, râzând încontinuu. Se făcuse ora unsprezece și noi nu dormeam. Genii, nu?

- Nu vreau să dorm, spune Haruki ca un copil de doi ani.

- Nici eu, spune Misao la rândul ei.

- Voi ați văzut asta?, spun eu destul de speriată uitându-mă la fereastră. Pot să jur ca am vazut o siluetă.

- Da Kimiko, e Naruto!, spune Misao în glumă.

- Și dacă chiar el e?, spun fixându-mi privirea pe Misao.

- Eu zic să ne punem la somn. E clar că lui Kimiko îi e somn!, spune Haruki uitându-se vesel la mine dar schimbându-și imediat expresia feței văzând că mă uit urât la el.

- Da....e o idee bună, spun eu uitându-mă înapoi la fereastră.

........................................................................................................................................................................

Ce faceti, minunații mei otaku? Bine? Toate bune și frumoase? *râde* Ok, nu contează. Ignorați asta.

Deci...ce părere aveți despre acest capitol? Lăsați-vă opinia și alte idei (dacă vă vine prin minte una) la secțiunea de comm-uri.

Până atunci, Sayonara tuturor!