Delgado

Capitolul 1. Copii de mafioți

Nu eram nimic din ceea ce ar fi vrut el să fiu. Singura lui fiică, singurul lui copil, totodată singura amintire a femeii pe care o iubise cu adevărat și o mare, mare dezamăgire, în ciuda statutului pe care îl aveam și în ciuda faptului că nu făcusem niciodată nimic împotriva voinței lui. Eu, unica moștenitoare, poate a celui mai puternic om din Los Angeles, senator de California, cu o avere impresionantă, eram doar o umbră pe acest pământ. Tatăl meu era respectat și adorat de public, lăudat de presă, însă niciunul din ei nu știa ce stiu eu de la vârsta de 6 ani, când el a omorât pentru prima dată o persoană în fața mea. În întunericul nopții, tatăl meu este capul Delgado.

Dupa ce, fără nici o urmă de regret, a curmat viața unui om, m-a privit direct în ochii mai îngroziți.

― Într-o zi vei înțelege de ce am făcut asta, mi-a zis senin.

Iar eu, din acel moment am încetat a mai fi fetița tatei.

Calm, a ignorat faptul că am început să plâng și a șters pistolul cu laveta din piele de căprioară de pe spătarul scaunului. I-a scos gloanțele care, unul câte unul au căzut cu clinchet pe parchet, și mi l-a pus în mână.

― Darell, te ocupi! făcând un semn din cap.

Cu toate că era greu, am întors ciudatul obiect pe amândouă părțile. Era cald, chiar fierbinte spre partea pe care ieșea glonțul; mă întrebam în sinea mea de ce era așa, însă cu voce tare nu am îndrăznit să zic nimic.

Darelle m-a prins de umăr și m-a tras încet, dar cu fermitate, afară pe ușă. În acea zi am pătruns pentru prima dată în biroul lui, unde până atunci, accesul îmi fusese interzis cu desăvârșire.

În salonul în care s-a petrecut oribila crimă mai fuseseră încă 4 bărbați străini. Aveau toți privirile ațintite în față, niciunul din ei nu zicea nimic, însă toți păreau mulțumiți. Îmi aduc aminte de fiecare din ei, pentru că de atunci, în fiecare an, exact în aceeași zi, exact în același salon, reveneau toți. E adevărat, de-a lungul timpului grupul lor s-a dublat, apoi triplat, iar în ziua aceea, după 15 ani, masa la care trebuia să se așeze, a devenit aproape neîncăpătoare.
*

La poalele munților Los Padres, la doar câteva minute de oras, și cu vedere tocmai înspre coasta golfului Santa Monica, se regăsește una dintre cele mai bine protejate case din sudul Californiei. Proprietatea în sine este o bijuterie arhitecturală unică, inundată de aer proaspăt și de binevoitorul soare californian, cu construcții de lux desfășurate pe o suprafață de aproape un acru. Ascunsă în spatele propriilor porți de fier, într-o comunitate închisă de tip boutique, construcția principală depășește, în finisaje personalizate și atenție la detalii, imaginația oricărui privitor. Ușile și ferestrele din oțel oferă o estetică elegantă, însă altul este scopul lor. Scopul lor este să protejeze. Sau, în cazul meu, să izoleze. Să mă izoleze pe mine inclusiv de dorința de a o părăsi.

Nu mai plouase de o săptămână și simțeam că mă sufoc de cald. Deschisesem larg toate geamurile și ușile, cu toate astea nici măcar o pală adiere de vânt nu trecea pe lângă mine. Poate că n-aș fi avut această stare, dacă la meteo nu ne-ar fi anunțat că o să plouă în ziua aceea, și totuși, frustrant, nici urmă de nori pe cer. Aerul sărat, care venea de la piscina de sub balconul meu ca o oază răcoritoare, și care de obicei îmi făcea bine, acum îmi uscase și gâtul și buzele. Petrecusem aproape o oră în cada cu hidromasaj, instalată special pentru mine acum câteva luni, însă de relaxat îmi era imposibil.

― Esti gata?

Vocea, deși îmi este cunoscută, pare schimbată. Mai gravă, mai răgușită ca de obicei, și asta nu din cauza multiplelor țigări pe care le fumase deja pe ziua respectivă. Aș spune că este un obicei scârbos, însă de ce să mă amăgesc; până și eu, care nu agreez mirosul de tutun tare, îl consider justificat în anumite situații. Deși nu îmi place în mod deosebit, am învățat și eu să fumez. De nervi, de stres, de oboseală câteodată, am mereu pachetul pregătit. Pot trece zile întregi, poate chiar săptămâni câteodată când nu le duc dorul, însă în ultima săptămână, am fumat mai mult decât am fumat în total în toți cei 6 ani de când am deprins obiceiul.