Delgado

Prolog

― Nu cer decât un lucru, atât, și dup-aia...

Mirosea a ploaie încă din zorii zilei. Nori denși și gri se ciocneau violent în atmosfera încărcată de deasupra Los Angelesului, născând fulgere la fel de ramificate ca rădăcinile unui copac. Asurzitoarele tunete din urma lor declanșau alarmele mașinilor parcate și făceau plămânii să vibreze spasmodic. Cerul era mov, cu vene sângerii, iar aerul devenise prea greu. Aproape că puteai gusta umiditatea.

Mirosea de fapt a moarte.

Lumina candelabrului cu ornamente de cristal păli subit în comparație cu blițul electric. Sub el, cinci dintre cei mai influenți membrii ai consiliului Delgado îl înconjurau pe al șaselea. Nu se mai întâmplase niciodată o nenorocire de asemenea magnitudine încât toată lumea să se prezinte îndoliată.

Vaster Aston, al doilea ca influență și al patrulea în rândul celor mai bogați din încăpere, comisese o mare greșeală, pentru care urma să plătească prețul suprem.

Confruntat cu alegerea dintre a încerca să evadeze din țară și atât el cât și familia lui să fie vânați pentru tot restul vieții, sau să își accepte în tihnă soarta și soția și fiul lui să aibă o șansă la supraviețuire, alesese să moară. Delgado căpătase o atât de multă putere încât l-ar fi ajuns oriunde pe glob.

Trebuia să fie cât se poate de conștient de asta, din moment ce era unul dintre principalii membrii care ajutaseră la ascensiunea organizației.

Corupția era la ea acasă în acel oraș luminat, și își încleșta câte o gheară după fiecare colțișor ascuns de ochii trecatorului de rând. Depravarea, crima, furtul erau la ele acasă. Nici o faptă oribilă nu era de condamnat în ochiul atotvăzător din Delgado. Și, de când Alton obținuse puterea absolută, grupul infracțional își infiltrase rădăcinile în toate afacerile subterane.

Tacit, Alton a cercetat aprobarea în ochii celorlalți. Dacă la început au părut nehotărâți, când Alton a scos pistolul din tocul de la brâu, toți cei cinci și-au făcut semn că sunt de acord ca Vaster să spună ultimele cuvinte.

― Promite-mi – privind spre Alton – că atunci când va veni momentul, o să îți aduci aminte de înțelegerea noastră!

Primul fulger a străbătut cerul și ochii lui Vaster s-au aprins în sclipiri verzi. Un contract în Delgado nu se termina cu moartea uneia dintre părți. Cu toate astea cei doi nu semnaseră nimic imprimat pe hârtie. Așa că nu îi rămânea decât să moară cu speranța că va fi suficientă doar acea înțelegere verbală pe care o avuseseră în urmă cu 5 ani. Știută doar de ei doi, dar asta nu conta. Exista onoare și între infractori; codul Delgado o cerea. Codul Delgado o impunea.

Alton a facut un semn aprobator.

― Nu-ți face griji! a străbătut cu vocea aspră peste toate ungherele camerei, astfel încât să audă toată lumea că nu își ia legământul înapoi - deși niciunul dintre ei nu știa despre ce era vorba exact. Cuvântul meu cântărește mai greu ca aurul. Poți dormi împăcat.

Vaster a mai privit o dată cerul electrizat și apoi direct în țeava pistolului. Zgomotul produs de glonț a fost ultimul lucru pe care l-a mai auzit. În mirosul de praf de pușcă, a căzut secerat cu capul pe marginea covorului alb. Sângele s-a impregnat cu grabă în covorul însetat, în timp ce toți ceilalți membrii au respirat ușurați.

Câteva minute au trecut și Alton încă se găsea cu arma îndreptată spre Vaster. De parcă nici nu știa ce făcuse. De parcă încă ar fi așteptat să vină momentul în care să îi curme zilele. Însă aproape nimeni nu-l observase. După ce au mai discutat între ei, ceilalți membrii au părăsit încăperea rând pe rând, iar Alton și-a ridicat privirea spre singurele două persoane care mai rămăseseră.

― Darelle, te ocupi!

Când s-a văzut complet singur, a întors cu fața în sus trupul neînsuflețit și i-a închis ochii. Mâinile s-au întinat de sânge, dar nu a dat importanță. După aceea i-a smuls verigheta de pe inelar și inelul cu sigla organizației de pe degetul mic și le-a pus într-un plic alb. Plicul s-a patat și el de sânge însă nu conta. Ulterior, inelele urmau să fie așezate într-o cutie ceremonială și înmânate soției decedatului. A indepartat cureaua, acul de la cravată, și i-a scos dinții cu un clește. Broboane de sudoare îi picurau de pe frunte când și când, dar Alton lucra fără pauză. Nu se oprea nici măcar atunci când sudoarea îi intra în ochi. Nici măcar, după ce în 4 rânduri și-a ținut respirația să nu vomite.

― O, Vaster... Te-am avertizat în nenumărate rânduri. De ce nu m-ai ascultat? Acum ai adus nenorocire asupra tuturor. Mi-ai clătinat viața din temelie și pentru ce? Pentru câteva clipe de plăcere. Pe fiul tău îl pot proteja, dar pe soție... nu știu. O să încerc, dar nu știu!

O clipă a mai zabovit asupra corpului inert, contemplând tinerețea încă neîncercată de fire albe sau riduri. Cândva, acea barbie ușor alungită și rasă mereu proaspăt parcă râdea singură. Nu era nevoie ca buzele să se arcuiască, pentru ca el să știe când Vaster râdea sau se încrunta. În acel moment însă nu mai exprimau nimic.

Îl cunoscuse mai bine decât pe toți ceilalți, și, dacă ar fi știut de la început de idila lui cu... femeia aceea, ar fi făcut tot posibilul să îi despartă. Dar faptul era deja consumat. Acea viperă se băgase în viața lui cu prea mare iscusință. Îl sedusese, îi sucise mințile, îi sustrăsese informații. Și ținea cu dinții de el ca o hienă. Vaster s-a trezit pe nepusă masă încolțit din două părți. Dintr-o parte poliția, din alta organizația. Trebuia să moară. Altă cale nu fusese. Dacă era să fi fost doar dupa el, aceași soartă trebuia să o urmeze și polițista. Dar consiliul votase contra. Inclusiv fratele decedatului tot contra votase. După ce că trebuia să fie sacrificat pentru binele organizației, i se negase inclusiv dreptul la răzbunare.  Iar Alton nu putuse fi de ajutor nici cu cele ale lui două voturi care i se cuveneau din poziția de lider.

― Darelle, e gata.

Amandoi bărbații au înfășurat cadavrul în covor și l-au cărat până la subsol. Nu era prima dată când folosise crematoriul însă de data acceea, Alton bâjbâia pierdut. Transfigurat. Obosit.

― Darelle, nu pot, s-a tânguit sfârșit.

Bărbatul a făcut un semn cum că înțelege, s-a opintit singur și a împins cadavrul în cuva cuptorului. A rotit din automatism robinetul de gaz și a apăsat pe buton. Pliculețul cu dinți pe care îl purtase în buzunarul de la geacă l-a aruncat în zdrobitor. Peste obiectele personale ale decedatului a golit un bidon de clor. După aceea a rămas la fel ca șeful lui în picioare cu privirea ațintită spre vâlvătăile portocaliu – verzui.