Delgado

Capitolul 15. Cu sufletul la gură

Auzeam cuvintele medicului însă nu înțelegeam nimic. Era ceva prea tehnic, prea gol pentru nepriceperea mea în domeniul medical, în acel moment în care un vid negru și rece îmi dădea târcoale înfiorătoare. Nu puteam să gândesc. Nu puteam nici să respir. În secunda în care am văzut că s-a prăbușit, așa cum se prăbușiseră toți cei care făcuseră parte din banda lui Willson, am crezut inițial că tata aflase despre planul nostru și a decis să îl omoare și pe el. Însă Hayak, aparent a căzut din picioare fără nici un motiv.

Nu am mai așteptat să văd ce se întâmplă în urma mea, ce se întâmplă cu cadavrele împrăștiate pe câmp, cu fetele acelea încătușate și nici cu Scott. Nimic nu mai părea important. Aș fi ars totul în jurul meu, doar pentru a-l salva pe el. Eram egoistă, cum niciodată nu fusesem. Mă gândeam doar la cum ar fi arătat viața mea fără el. Nu puteam să concep a mă trezi dimineața în alt loc, diferit de căldura brațelor lui. Să adorm, fără ultima lui șoaptă de noapte bună. Da, lumea noastră nu era perfectă, dar era a noastră. Și noi încercăm să o îndulcim cu cât de mult bine puteam.

Din fericire, Willson, fără vreo intenție curată, făcuse și el un lucru bun. Cu ajutorul elicopterului lui, am ajuns la spital în mai puțin de o jumătate de oră. Cele mai lungi 30 de minute din toată viața mea. Am îmbătrânit un an întreg în acele minute. Era ca și când timpul ar fi obosit și abia își târă după el clipele secătuite de vlagă. Cu fiecare secundă care trecea, simțeam cum viața lui Hayak mi se risipește printre degete.

Și când mă gândeam că eram cea care trebuia să o anunțe de dezastru pe mama lui, simțeam cum mi se crează în stomac un vârtej care mă epuiza până la leșin. Cum oare să o privesc în ochi și să îi spun că fiul ei căzuse ca secerat, pentru a mă apăra pe mine? Mă simțeam vinovată. Tata îi furase jumătate din univers, iar eu, chiar dacă fără voie, i-o furam pe cealaltă.

- Iubitule, trezește-te! l-am clătinat ușor și cu teamă să nu cumva să îi înrăutățesc situația. Nu mă lăsa singură în lumea asta nenorocită! am șoptit precaută, să nu mă audă tata.

Cu vocea tremurândă, i-am spus cât de mult îl iubesc, apoi am început să înșir în gând toate rugăciunile pe care le știam. De fapt erau numai două, însă le-am repetat de zeci de ori.

Nu mă rugasem niciodată. Niciodată nu trăisem atât de multă disperare. Poate doar atunci când am aflat că murise mama, însă eram prea mică să îmi amintesc. În sfârșit îmi dădeam și eu seama de ce pierderea ei îl afectase mai mult pe tata decât pe mine. Abia atunci am realizat că fără părinți, chiar dacă e greu, omul își poate continua viața, însă fără persoana cu care se potrivește cum se potrivește cheia în broască, nu se mai poate trăi. Îmi doream să mor și eu, alături de el.

Din când în când, din sala de operatie mai ieșea câte o asistenta să îmi dea raportul, însă nimic nou în ultimele două ore. După ce medicii îi făcuseră un set complet de analize și mai apoi o ecografie craniană, se decisese că era cazul să îl opereze pe creier, de urgență. "Hematom intracranian", era doar un diagnostic general. Denumirea exactă era ceva ce eu nu puteam reproduce. Posibil ca la un moment dat, când se luptase cu vreunul din oamenii lui Willson, Hayak să fi suferit o lovitură puternică la cap, iar din acel moment să fi început se i se acumuleze sânge în cavitatea craniană. Puțin câte puțin, presiunea a devenit din ce in ce mai mare, până în momentul în care creierul lui nu a mai putut să suporte, iar Hayak și-a pierdut cunoștința.

- Rezista, Mireya! m-a încurajat și Scott. Soțul tău are un organism puternic și te iubește enorm. Se va reîntoarce la tine. Ai încredere!

Mi-am rezemat capul pe umărul lui. Abia când a scos un șuierat ascuțit de durere mi-am adus aminte că și el era bandajat peste tot. Arcadele îi erau amândouă prinse în copci, mâna pe care m-am așezat eu era ruptă, o glezna o avea luxată și două coaste fisurate. Dar, spre deosebire de Hayak, care putea rămâne pe viață cu sechele, Scott, în maximum trei luni ar fi fost ca nou. Mai ales că soția lui, din ce înțelesesem, era asistentă generalistă la un spital privat din centrul Los Angeles-ului.