Delgado

Capitolul 10. Verigheta

Adoram silueta Mireyei prin geamul cabinei de duș, mai ales când câte-o picătură mai îndrăzneață de condens lăsa în urma ei dâra accea obraznică, iar trupul soției mele se putea distinge prin ea mai clar. Am intrat și am cuprins-o în brațe; Mireya inițial a tresărit surprinsă, după aceea s-a lipit cu șerpuirea spatelui de abdomenul meu. Nu m-a privit, dar eu eram sigur că zâmbește. I-am dat părul la o parte și am sărutat-o pe gât, în timp ce i-am îndrumat amândouă palmele spre faianța rece.

― Bună seara! i-am șoptit.

Am primit drept răspuns un murmur delicios și mi-am dat seama că o să întârzii la inaugurarea noii case de pariuri a lui Anderson.

Cu vârfurile degetelor albite de săpun m-am plimbat ușor pe lungimea mâinilor ei, iar când am ajuns în zona axială i-am săltat prin surprindere amândoi sânii. Am șicanat cu degetele mari cei doi bumbi înmuguriți de plăcere, apoi mi-am continuat drumul spre șolduri. Pielea ei neclătită definitiv de gelul de duș cu aromă de vanilie îmi trimitea fiori spre fiecare fir de păr, iar simțurile mele tactile începuseră să pulseze odată cu bătăile inimii ei. Nici nu bănuiam ce mi se pregătea.

A râs subtil, fără zgomot, dar cu mișcări toracice, care nu au făcut decât să mă ațâțe iremediabil și să mă determine să mă grăbesc. Păcat! Începuse să mă drogheze senzația accea de alunecare a palmelor peste trupul ud. Acum îmi doream să alunec în interior, așa că i-am apucat șoldurile cu fermitate și am forțat-o să arcuiască de tot spatele. Când am pătruns-o întâia oară, a suspinat adânc. I-am încătușat apoi abdomenul între brațe și vintrele mele, pentru a mă putea mișca în voie, încă trăind în fantezia că între noi doi curgea doar lapte și miere.

Cu deosebită exaltare pot spune că mă înșelasem în privința ei. Mireya nu era nici pe departe cea mai supusă femeie cunoscută mie și nici atât de ortodoxă cum îmi lăsase inițial impresia. Chiar dacă trupul nu îi fusese atins de nimeni înaintea mea, a recuperat din iscusința practică ce-i lipsise cu desăvârșire la început, într-un timp record. Acum puteam spune cu mâna pe inimă că îi era concurentă inclusiv lui Kathryn.

În după-amiaza aceea mi-a oferit satisfacția de a-mi urma orice capriciu. Dacă viața noastră n-ar fi fost umbrită de Delgado, am fi putut trăi la fel de fericiți până la sfârșitul vieții. Dar Delgado exista. Iar eu eram conducătorul. Și deși îmi doream cu tot înadinsul să smulg tentaculele acelei caracatițe odată pentru totdeauna, până născoceam o metodă care să nu mă dea de gol și pe mine, de bine de rău, trebuia să am grijă de ea cu toată istețimea și seriozitatea de care dispuneam.

Îmi era practic scârbă de mine. De faptul că trebuia să dau mâna cu toți hoții, dealerii de droguri și proxeneții din consiliu. Mă simțeam jegos chiar și după ce discutam cu ei telefonic. Și pe de-asupra, mi se învolbura stomacul când mă loveam de cruda realitate că nici Mireyei nu puteam să îi spun. Știa totul despre clan, însă îi era loială cu totul. Atât lui cât și tatălui ei. Doar vorbe de admirație îi ieșeau din gură. Și cel mai rău era că mă admira și pe mine. Că îmi aproba deciziile pe care le luam în favoarea clanului și mă corecta în toate cele care ar fi putut reprezenta vreun risc.

Ea nu îl iubea pe adevăratul eu, iar dacă ar fi știut ce intentii se ascund în spatele devotamentului meu, cred că mai degrabă m-ar fi omorât. Eram cât se poate de conștient că dacă ar fi vrut, ar fi avut putere și fizică și psihică să o facă. Sau... cel puțin asta credeam în acel moment. Cât de mult mă înșelasem.

M-a lăsat câteva secunde să stau rezemat pe spatele ei pentru a-mi trage sufletul, după aceea mi s-a rotit în brațe. Am vrut să o mângâi pe frunte, însă m-a respins rece. Duritatea cu care m-a privit m-a făcut să mă retrag câțiva pași în spate, cu tălpile derapând ușor pe podeaua alunecoasă de la atât de mult gel de dus irosit. Mireya a ieșit încruntată pe lângă mine, după aceea s-a îmbrobodit cu halatul.